Obsedaţii

-Aseară m-a vizitat o fostă să se plângă  că ea nu mai face sex de nu mai ştiu când cu actualul şi alte chestii din astea. Îmi venea să îi zic:
-Nici eu! Dar, vulnerabil, cum eram, mă sărut cu ea, îmi pune mâna pe Michael, dar la partea cu lipsa de sex am refuzat să o ajut. Plus că, na, eu oricum încă iubesc o altă fostă.
-Care?
-X?
-Şi acum??? Păi, tu eşti cam obsedat de ea!
-Eu nu sunt obsedat de nimeni, aş putea să am un milion de obsesii, dar îmi ţin creierii în cap.
-Nu, nu, eşti cam obsedat de ea, să ştii.
Trece o noapte. O noapte din aia când te gândeşti băi, oare are dreptate? Oare sunt obsedat? Hai să mă gândesc ce am vorbit noi în ultimul an.
A doua zi, are loc următoarea conversaţie:
-Ajută-mă să fac o chestie, vreau să aflu ceva.
-Hai.
-Uite, răspunde la o întrebare. Îţi pun întrebarea, dar nu răspunde din prima, lasă-mă să te ajut cu instrucţiuni, ca să răspunzi mai bine. Oricum, nu există răspuns greşit, orice ar fi. Şi nici premiu. Şi nici pedeapsă. Există doar răspuns corect, chiar dacă zici tu unul greşit. Orice răspunzi, va fi ok. Că ai zis că sunt obsedat şi vreau eu să ştiu dacă e aşa.
-Nu, nu am zis că eşti obsedat.
-Bine, nu ai zis că sunt obsedat. Dar mă ajuţi cu răspunsul la întrebarea asta? Că ne ajuţi pe amândoi, de fapt. Întrebarea este la cine m-am gândit eu azi noapte după ce am vorbit cu tine. Nu răspunde acum, nu înainte să îţi dau nişte indicii. Nu e o persoană, sunt două. Deci, din 7 miliarde, e destul de greu să le nimereşti, dar îţi spun că sunt persoane pe care le cunoşti. Poţi să nimereşti una, poţi să nimereşti două, poţi să nu nimereşti niciuna. E bine oricum, îţi dau eu răspunsul corect la urmă şi va urma ceva care probabil nu îţi va plăcea, dar trebuie să ţi-l zic. Noi ne ştim de 30 ani. Nu te întreb la cine m-am gândit azi noapte, hai să formulez mai precis: la cine crezi tu că m-am gândit eu azi noapte?
-Păi, sunt două femei, una e...
-Nu, nu e nicio femeie. La cine m-am gândit eu suntem noi doi. Eu şi tu. Că m-ai pus pe gânduri. Eu oi fi obsedat? Poate are dreptate! Hai să mă gândesc ce am vorbit noi doi în ultimul an, ce oi fi spus eu de am făcut pe cineva să mă considere obsedat? Am ajuns la două concluzii. Prima e că eu vorbesc prea mult. A doua e că tu îmi spui acelaşi lucru de fiecare dată când vorbim. Ştiu, mă repet, am teme, motive, discut aceleaşi subiecte, continui poveşti, poate am un bagaj limitat de cuvinte, dar mereu spun altceva, tu nu. Nu cred că sunt eu obsedat.
-Nu, eu sunt obsedat.

Golanii

Aseară, membrii tribului Glezne Goale din faţa blocului s-au hotărât ei că ştiu ei suficient de multe arte marțiale încât să le aplice unii pe alții. M-am amuzat teribil. Nimeni nu a pățit nimic, pentru că nişte băieți ca ei ar fi avut nevoie de vreo 5 ani de muncă să bată pe cineva.
E mai complicat să bați pe altul în timp ce te gândeşti la cum arăți. Păreau că îşi spun din priviri "oriunde, dar nu în păr!". Îmi venea să strig eu la ei "băi, MC Hammer, lasă coafura, fii atent la adversar!". În final, au obosit şi s-au întors la autostudiat prin oglinzi. Dacă toate bătăile ar fi aşa, am trăi într-o lume mai bună.

Ghicitorul

Prin 1987, mă duc eu cu toată familia, cu încă două familii de prieteni, rude îndepărtate, toţi, cu căţel, cu purcel mistreţ, cu copii, la o ghicitoare. Nu la iniţiativa mea. Pentru xenofobi: să ştiţi că era româncă. Era o cetăţeancă îmbrăcată în călugăriţă care îţi deschidea cartea, aşa se chema. Adică, te prezentai în faţa ei, ea deschidea Evanghelia după Grivei şi-ţi spunea ţie viitorul tău fără să te cunoască. Eu aveam vreo 8 ani şi deja mi se părea pierdere de timp ce făceam noi acolo. Mai ales că spunea nişte chestii care atunci am crezut că nu au cum să fie adevărate. Mai târziu avea să facă puşcărie pentru ce practica ea. Probabil, i-o fi ghicit la vreo nevastă de securist sau miliţian, ăleia nu i-a plăcut ce a auzit, drept urmare, călugăriţa sau ce era ea a aterizat în penitenciar.

Doamna ne ghiceşte tuturor, nu mai ţin minte ce mi-a zis mie, dar ce le-a zis părinţilor mei chiar era greu de crezut şi pentru mine, copil de 8 ani. Le-a spus amândurora că ei vor călători în foarte multe ţări. Cine ar fi crezut că tu, român, în 1987, ai voie să călătoreşti în foarte multe ţări? Mai mult, îi spune lui tăică-miu, ofiţer în armată, că şi el va călători prin foarte multe ţări şi că se va întoarce să moară acasă. Pentru mine, asta nu putea însemna decât un singur lucru: război, că el nu putea călători atunci în foarte multe ţări decât în misiune. Deja îmi dădusem seama că războiul arată mult mai bine în cărţi decât în realitate. Dincolo de eroism şi cucerit ţări, războiul înseamnă şi victime nevinovate. Preferam să îl citesc în cărţi decât să îl trăiesc în realitate.

Mă uitam, plecând de acolo, la adulţii din jurul meu şi nu îmi venea să cred cu câtă seriozitate tratau ei ce le zisese atunci femeia aia. Ea a zis mai multe, nu are rost să le reproduc pe toate aici. Eu nu o credeam. Până şi azi are dreptate. I-a zis maică-mii că unul dintre copiii ei nu va avea copii. Suntem în 2019 şi ea încă are dreptate. Maică-mea s-a gândit la mine, deşi are doi băieţi, aveam să aflu peste ani. Nu că are doi băieţi, ci că eu aş fi ăla fără copii. Aşa e până acum, sau cel puţin aşa cred eu, eu nu am copii. Dar eu cresc, ajung pe la liceu, erau la modă Eliade, ezoterism, chestii. Vârsta aia când eşti plin de incertitudini şi ai vrea să ştii ce urmează. Aşa că m-am dus şi m-am apucat eu să învăţ din cărţi cum să ghicesc eu viitorul.

Pentru că venise revoluţia şi, încet, încet, ce spusese ea atunci începea să semene cu ce se întâmpla. Eu eram preocupat de mine, nu de ce se întâmpla în ţară, vroiam să ştiu viitorul meu. Aşa că învăţ pe cont propriu să ghicesc în cărţi şi în palmă din cărţi de la biblioteca judeţeană. În tarot şi în cafea nu, alea mi s-au părut mereu nişte adevărate escrocherii. Se pare că eram bun la asta, că ai mei află şi le spun şi altora. Şi mă trezesc aşa, un fel de Petre de la Maglavit, venea lumea la mine să le dau eu în cărţi sau să le ghicesc în palmă. Eu nu ştiu dacă le-am spus adevărul sau nu, oricum nu am cerut niciodată nimic pentru asta. Eu le spuneam ce văd eu acolo, în cărţi şi în palmele lor stângi.

De ce ai crede tu, de 40 ani, ce îţi spune despre viitorul tău un copil de 16, e greu de înţeles pentru mine şi acum. Poate pentru că vorbeam frumos, de asta alegeau să mă creadă pe mine. Poate pentru că erau atăt de disperaţi şi nefericiţi încât cereau păreri de la unii care puteau fi copiii lor. Dar eu nu reuşeam ceva. Le spuneam altora ce urmează, dar cu toată cartea mea şi cu tot ghicitul meu, nu ştiam ce urmează pentru mine. La un moment dat, am ajuns la o concluzie. Concluzia mea a fost că tu nu îţi poţi afla singur viitorul. Staţi aşa, că nu am ajuns la concluzia cea mai gravă. Concluzia cea mai gravă e că şi dacă ştii viitorul, nu îl poţi controla. Chiar dacă tu ai senzaţia că schimbi viitorul cuiva, tu de fapt nu i-l schimbi, şi nici măcar pe al tău, de fapt.

La un moment  dat, lucrurile o iau la vale în familia mea şi înainte să plece în străinătate, taică-miu zice şi el:
-Ia ghiceşte-mi şi mie în palmă.
Era palma aia grea, care mă lovise de sute de ori. Nu asta era problema, nu mă mai temeam de ea. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut acolo, că eu credeam chestiile astea. Efectiv, m-a luat cu emoţii, m-a luat gura pe dinainte şi i-am zis:
-Tu o să mori pe la 50 şi ceva de ani.
El şi-a retras palma pe loc şi a emis un:
-Du-te în pizda mă-tii!
Ce rău îmi pare că am avut dreptate. A murit la 53. Cum zisese şi doamna aia, după ani prin străinătăţi, el s-a întors acasă şi în 6 luni era mort. Mie mi-a revenit onoarea să îl înmormântez. Dar până să îl înmormântez, chiar m-am chinuit să îl salvez. Am făcut tot. M-a renegat familia, mama a spus că eu nu mai vreau să fiu fiul ei, am minţit, am făcut tot să îl ajut, a venit bunica mea, stâlpul familiei, a întrebat tot blocul dacă eu mă droghez, a fost mişto. Eu nu mă drogam, eu încercam să îmi salvez tatăl şi nimeni nu înţelegea de ce, că el era perceput de toţi drept un om rău. Eu încercam să fiu un fiu bun, să îl salvez când toată lumea îl abandonase. Nu mi-a ieşit.

Destinul este implacabil. De atunci, nu am mai ghicit niciodată nimic nimănui. Câteodată, poate la o bere, îmi mai scapă şi mai zic că eu ştiu să ghicesc. Când se întâmplă asta, de obicei, lumea îmi întinde palma, ia, ghiceşte-mi şi mie. Mă feresc de palma aia ca de dracu. Nu vreau să ştiu ce urmează pentru ei. Nu vreau să fiu eu cel care dă veşti proaste, pentru că ştiu câteva lucruri: oamenii, când aud veşti proaste, au tendinţa să nu le creadă sau să nu le accepte. Şi mai ştiu că poţi să ajuţi nişte oameni, dar nu poţi să îi salvezi pe toţi. Nu mai vreau să fiu ghicitor.

O fostă

Ne-am cunoscut la un revelion, unde o petrecere de fete a invitat petrecerea unor băieţi la ele acasă. Noi aveam vreo 19 ani, intrasem pe la facultăţi, ele aveau sau se pregăteau să facă 18, am zis toţi super. Mergem, vă daţi seama, erau nişte vârste la care cam toţi hormonii urlă în tine. Ajugem 5 sau câţi eram, ele erau vreo 6, dar una era cu viitorul ei fost prieten acolo, că se vedea pe ea că nu-l mai vrea. Avea să îmi spună peste vreo 15 ani de ce. Ea era îndrăgostită de mine. Sfatul meu pentru cei îndrăgostiţi acum este să nu spună asta peste 15 ani, că va fi prea târziu. Dar până după 15 ani, problema mea era alta atunci, la acel revelion: toată lumea se săruta în jurul nostru în afară de mine şi tipa asta pe care am cunoscut-o acolo. Rămăsesem doar noi doi faţă în faţă, cu toată lumea sărutându-se în jurul nostru. Mie nu îmi placea nici conversaţia cu ea şi nici ea. Mi se părea o arogantă şi o închipuită. Totuşi, avea o chestie în ochi, o privire cu care părea că mă dezbrăca acolo. Aşa că am zis hai, mă sărut şi eu cu asta care a mai rămas liberă. Şi cam atât am făcut vreo 3 luni, că după eu am rămas cu ea, dar sexual nu i-am făcut nimic până nu a făcut 18 ani.

*********

După 18 ani ai ei am început să facem  sex între noi. Dar numai oral, că ei îi era frică să nu o ducă mama ei la ginecolog, că vezi-doamne, se supăra mama ei că îşi începuse viaţa sexuală. Ea şi-o începuse, doar că aşa cum am zis, ca să nu afle nimeni. Era destul de pricepută, ce pot să zic. Eu aş fi procedat altfel în locul ei. În fine. În scurt timp după, am început să mă conving din ce în ce mai tare că e cam proastă. Sexul oral mergea foarte bine, până într-o zi. Mă întorceam de la Cluj de la un campionat şi mă sun cu ea să o anunţ că o perioadă aveam să fiu cam şchiop, că mă accidentasem în semifinală. Nu am apucat, că ea m-a luat din prima: cu cine ai fost, nenorocitule? Ce mi-ai dat? Nu înţelegeam ce vorbeşte, eu fusesem doar cu ea. Atunci, în momente din astea, te gândeşti că poate a fost ea cu cineva. Ajung acasă şi mă văd cu ea în parc. Ea era atât de supărată de ziceai că tocmai murise Arsenie Boca. Zic: ce s-a întâmplat?
-Mi-ai dat ceva!!!
Atunci am văzut mai bine, avea câte o pată pe fiecare obraz, parcă era dalmaţiană. Puteam să văd teroarea din ochii ei, urma să o ducă mama ei la dermatolog şi ei îi era frică să nu îi spună doctorii maică-sii că fata ei face sex oral. În timpul ăsta mă gândeam, să vezi că m-a înşelat şi trebuie să mă duc şi eu la dermatolog, după ce că aveam probleme la un picior. Până la urmă, a luat-o mă-sa cu forţa şi a dus-o la doctor. Cred că până acolo a simţit că se duce la eşafod. Când mi-a zis diagnotiscul, eu m-am gândit: fata asta e cam proastă. Îi apăruse câte un coş pe fiecare obraz. Eu îi ofeream o soluţie mai bună pentru ten, dar ea prefera să o înghită şi să se frece cu spirt pe coşuri să scape de ele. A făcut-o cu atâta zel încât s-a ars pe faţă cu spirt şi i-au rămas două pete. I-au dat un tratament cu pigmenţi sau ce or fi ei, de vreo jumătate de an a fost galbenă ca lămâia. Dar eu deja o iubeam şi aşa, arogantă, proastă şi galbenă.

**************
Dar ea avea altă problemă deja. Ea, ieşind cu bilet de voie din casă, nu prea avea timp să se vadă cu mine. Îi plăcea că stăteam singur, dar nu îi plăcea că mereu eram pe la concursuri şi în fiecare zi la sală exact când era şi ea liberă. Aşa că ea se hotărăşte să mă şantajeze sentimental să mă las de sală, ca să stea ea mai mult cu mine. Nu a funcţionat. Când ai mei s-au despărţit şi au plecat din ţară, eu nu am făcut ce fac alţi adolescenţi de vârsta mea. Am continuat să iau premii la şcoală şi mi-am urmat visul: să fac arte marţiale. S-a dovedit o alegere bună, că mă pricepeam şi la asta, luam premii şi acolo şi mai era ceva, de fapt, două lucruri: sala şi şcoala mă ţineau ocupat să nu fac tâmpenii şi mă simţeam liber, deşi eram ocupat mereu, dar făceam ce vroiam eu. Dacă părinţii mei rămâneau pe capul meu sigur mi-ar fi interzis să mă duc la sală, că ei credeau că nu se pot face amândouă odată.

Eu pot să garantez că se pot. Am peste 20 ani de şcoli şi 25 de arte marţiale şi am luat premii peste tot. De ce să mă pună cineva să aleg, mai ales din egoism, în loc să mă înţeleagă? Episodul cel mai dur a fost când a pus ea piciorul în prag, în staţia de autobuz de la ea de la bloc. Spun gata, e ora nu ştiu cât, eu plec la sală. Ea zice nu. Eu zic: ce nu? Ori eu, ori sala, declară ea cu emfază. Spun uite, eu fac sală de dinainte să te cunosc pe tine. Dacă pui condiţii aşa, atunci eu te invit să îţi alegi pe altul care nu face sport. Şi hai că vine autobuzul, trebuie să plec. Şi mă sui în autobuz, începe o criză de isterie, am apucat să o văd, ea se pune în urma autobuzului în mijlocul străzii plângănd în genunchi, în timp ce prietenele ei trăgeau de ea să o ia din faţa maşinilor. Am avut un moment de premoniţie care mai târziu s-a adeverit.
Dar există un episod şi mai dur în cadrul acestui episod dur. Traficul era infernal, autobuzul a stat vreo trei semafoare în intersecţie, aşa că am avut suficient timp să văd ce fac ele. O iau din mijlocul străzii prietenele şi mă ajung din urmă şi la colţ se întâlnesc foarte entuziasmate cu o tipă. Când am văzut cine este şi cât de bucuroase sunt ele că se văd cu ea, am crezul că leşin. Chiar îmi venea să cobor din autobuz şi să nu mă mai duc la sală în seara aia. Dar ar fi urmat un episod absolut penibil pe loc, pentru că eu aflasem în seara precedentă cine era persoana aia.

*******************

Am fost la sală, dar numai la sală nu mi-a stat gândul. Eu, care plecam mereu ultimul de la sală, nu mai ştiam cum să plec mai repede de acolo să vorbesc cu ea. Plec şi o prind în oraş, supărată, evident. O mângâi, îi explic încă o dată ca la proşti că da, am şi sală, am şi scoală, am şi examene, am şi cursuri şi concursuri, nici eu nu simt că petrecem destul timp împreună, o să fac cumva să mă organizez să fie mai bine. Dar de unde o ştii tu pe X? Ea, în loc să mă întrebe de unde o cunosc eu pe X şi cum o cheamă zice aaa, păi e idolul nostru, al fetelor din liceu, a fost premiantă, olimpică la nu ştiu ce, studentă eminentă nu ştiu unde, o tipă foarte mişto, un model pentru noi.
-Tipei ăsteia, idolul vostru, îi place foarte mult sexul în grup.
-Nu e adevărat! E o virgină şi o tocilară şi o...
-Uite, ştii că ieri eu am fost la Bucureşti, că am dat examen azi, că sunt în sesiune. Am stat la doi colegi acasă, să mai repetăm pentru examenul de azi. Am repetat atât de bine încât a ieşit o petrecere monstru, eu m-am îmbătat atât de tare încât m-am culcat primul. Pe la nu ştiu cât noaptea, m-a trezit  cineva. Era unul din amicii colegi de-ai mei. Mă întreabă:
-Vrei să fuţi?
Buimac, mă uit în jur, în semiîntuneric. Eram doar eu şi el în camera aia. Noi, preteni, colegi, amândoi campioni de arte marţiale, ne respectăm foarte mult, doar că ceva nu se lega. Eu dormeam îmbrăcat în pat, el era complet dezbrăcat în picioare în faţa mea. Eu ţin la el foarte mult, dar nu chiar aşa de mult încât să îl fut pe el. Întreb şi eu:
-Pe cine?
Zice:
-Hai puţin în camera cealaltă.
Până să mă dezmeticesc cât de cât şi să ajung acolo, deja se auzeau scârţâituri de pat. Ajung şi dau peste următoarea scenă: el şi cu colegul de apartament făceau sex în trei cu o tipă. Acum, eu mai văzusem scene din astea. Însă eram foarte praf şi aveam şi prietenă. Mă pun pe scaun, îmi aprind o ţigară şi începe o conversaţie, ce pot să zic, părea ireală, ei făceau sex şi eu discutam cu ei despre examenul la drept din ziua care urma. Ea era prea ocupată ca să vorbească. Totul părea absolut consensual, nu mi s-a părut mare lucru. Dar mie mi se face rău de la ţigară şi mă duc la baie să vomit. Cât eram eu cu veceul în braţe, porneşte duşul în spatele meu. Mă uit, era ea, făcea duş, dezbrăcată, logic, şi zâmbea la mine. Arată bine dezbrăcată, ce pot să zic, doar că ţine foarte mult la părul ei pubian. Eu am lăsat veceul, m-am strecurat pe lângă ea să nu mă ude duşul, m-am dus înapoi şi m-am culcat. Că aveam examen azi. Am apucat, până să adorm din nou, să aud din nou patul de dincolo începând să scârţâie. Ei, tipa aia era idolul ăsta al tău.
Ea spune:
-Aaa, deci, şi tu ai futut-o!
Îmi venea să îmi dau palme singur când mă gândeam cât de proastă era fata pe care o iubeam. Dar până la urmă trecem peste şi o calmez, îi zic:
-Trebuie să te hotărăşti, ori e virgină, ori am futut-o. Nu vezi că nu are sens ce spui?
Nu a mai zis nimic, lucrurile au mers mai departe.

************

Până într-un moment foarte greu. După cum ziceam, noi, mai mulţi prieteni, ne făcuserăm cam toţi prietene dintr-o gaşcă de fete colege şi prietene între ele la rândul lor. Noi prieteni, ele prietene şi vecine, o aşteptam într-o seară la mine acasă cu doi dintre amici, ea cu cele două dintre prietenele ei care erau gagicile ăstora. În faţa blocului lor, le loveşte cu maşina pe toate trei odată un taximetrist deştept pe trecerea de pietoni. Încă nu aflasem. Noi le aşteptam, ele nu mai ajungeau. La un moment dat, îmi sună telefonul. Era cineva de la spitalul de urgenţă:
-Domnul Y, haideţi până la spital, că prietena dumneavoastră a avut un accident.
Mergem toţi trei, că nici ei nu ştiau ce se întâmplase cu prietenelor lor. Toate trei fuseseră zburate de pe trecere de un meseriaş din ăsta, atunci am aflat. Se pare nu doar unele femei sunt proaste. Ideea e că eu mă întâlnesc direct cu ea. Arăta deplorabil. Era cel mai grav accidentată dintre ele. Intra în operaţie şi se uita şocată la mine. Probabil, şi eu la ea la fel. Mi-am păstrat calmul. Dar. Mă gândeam dacă îşi mai revine vreodată, că totul în afară de cap părea fracturat la ea.
I-am întrebat pe doctori dacă e în pericol de moarte, mi-au zis nu, i-am rugat să aibă grijă de ea, că mă întorc. Aveau să urmeze aproape 4 luni de spitalizare pentru ea sau câte au fost, dar şi-a revenit complet. Mă duceam să sun, că îmi revenea sarcina de a-i anunţa eu familia, aşa a gândit ea problema. Familia ei era compusă dintr-o mamă şi trei fiice, plus un tată care era mereu în străinătate la muncă. Toate femeile din familie erau cam la fel de deştepte ca ea. Pe drum să ies să vorbesc la telefon, dăm de mama uneia dintre celelalte tipe. Ajunsese prima dintre mame la spital. Ea ştia că eu sunt cel mai mare din gaşcă, cel mai campion, cel mai etc. Aşa că ea se duce fix la cel mai înalt dintre noi:
.Cristi, uite ce s-a întâmplat etc.
Acuma, Cristi eram eu, dar nu eram cel mai înalt şi păream, cred, mai tânăr dintre noi, că, de fapt, eu eram mai mare cu câteva luni decât ei şi atât. Tac din gură, îi las să vorbească şi ies să sun. Le chem la spital pe mamă şi pe surori, că prietena mea avusese un accident. A început o isterie completă. Trei femei urlau la mine în acelaşi timp la telefon:
-Ne-ai omorât fata, sora!!! Ce i-ai făcut, unde ai dus-o!?
-Nu am dus-o nicăieri, în faţa blocului dumneavoastră a lovit-o o maşină. E în operaţie acum, dar va ieşi, am vorbit cu doctorii, va scăpa. Haideţi la spital, luaţi ce trebuie, că va trebui să avem grijă de ea o perioadă.
Na, eram bărbatul familiei,varianta locală, mai nou, la 20 ani sau cât aveam, cu nişte femei care nu mai ştiau pe ce lume trăiau, dacă au ştiut vreodată. Şi ştiam că ele încă nu văzuseră cum arăta ea după accident. Eu da şi cam ştiam şi ce urmează. Au urmat vreo 3-4 luni de spitalizare, încă vreo câteva de recuperare, dar a fost bine, până la urmă. Sincer, în seara accidentului, o aşteptam la mine să îi spun că nu prea mai rezistam în relaţia noastră. Din momentul ăla, eu nu doar că am rezistat, dar am rezistat la mult mai multe. Trebuia să îmi fac datoria şi să am grijă de prietena mea şi de familia ei, că singurul lor bărbat oficial din familie era la mii de kilometri depărtare şi nu l-au anunţat despre ce s-a întâmplat decât după ce s-a făcut ea bine.
Aşa că am făcut ce am simţit că trebuie să fac. Spitalul nu era departe de mine, m-am dus acolo în fiecare zi când am putut şi am stat cât am putut. De fiecare dată, în salon, mă aşteptau surori sau surori şi mamă, cu priviri acuzatoare, de parcă eu o călcasem cu maşina. Nu ştiam dacă mă urâseră de la bun început, de dinainte de accident, sau erau supărate că ea m-a anunţat pe mine primul şi nu pe ele. Dar nu conta. Făceam tot ce puteam, drumuri, cumpărături, încurajam pe toată lumea, le traduceam ce ziceau doctorii, deşi ei vorbeau româneşte, dar pur şi simplu refuzau să înţeleagă că va fi bine. Asta, de faţă cu prietena mea, că eu pentru ea veneam acolo şi ea suferea cel mai mult, deşi, psihic, toţi 5 eram victime.
Au fost 4 luni cu 4 femei pe cap, toate la fel, în care trebuia să fac de toate şi altele în plus ca să fie bine, să le ajut să treacă prin perioada aia mai uşor. Timp în care tot cu mine se purtau de parcă eu eram marele vinovat pentru tot. Am suportat. Am suportat şi faptul că şi ea îşi pierduse răbdarea, că avea impresia că lucrurile astea se rezolvă bătând din palme şi începuse să facă hachiţe şi să se poarte aiurea cu mine, deşi eu eram acolo să ajut o femeie cu care nu mai vroiam să fiu. Abia aşteptam să se facă bine să mă despart de ea şi să scap de toate 4.
La un moment dat, ea se hotărăşte să îmi arate cu cine seamănă, că era şi mama ei de faţă. Mama ei era genul de vânzătoare de la magazin care le ştie pe toate. Aşa că o întreabă pe maică-sa:
- Auzi, tu ce părere ai despre ardeleni?
De acolo e tata.
- Nişte unguri.
-Şi de cei din Suceava?
De acolo ştia ea că e mama.
- Nişte moldoveni.
Doamna, care trăise toată viaţa la Vaslui şi la Focşani, îi făcea pe cei din Suceava nişte moldoveni, de parcă ea venise din California.
-Dar cei din Constanţa?
În Constanţa m-am născut eu.
-Nişte ţigani.
Am tăcut din gură. Aţi observat cum oamenii, cu cât sunt mai proşti, cu atât au senzaţia că ştiu mai multe? Se numeşte efectul Dunning-Kruger, dar sunt aproape sigur că dacă mama ei auzea chestia asta, întreba:
-Dar cine sunt şi străinii ăştia cu nume de evrei, care vor să ne fure ţara?
Până la urmă, s-a făcut bine. Complet, dar tot proastă a rămas. Uşurat, îi zic că eu nu mai rezist cu ea, că ea poate să alerge acum, e sănătoasă, trebuie să mă mai gândesc şi la mine. I-a fost destul de uşor să mă facă să mă răzgândesc, deşi, repet, ea tot proastă era. Şi curvă. Dar o iubeam.

*********
Am zis şi curvă, da. Cum am aflat: pe pielea mea. Că m-a înşelat pe mine. O să spună careva că poate mi s-a părut. Nu, nu mi s-a părut. Mai mult, avea să îi înşele şi pe alţii cu mine. Deci, curvă. Oricum, până am aflat că e curvă, am iubit-o în continuare. Vine vara, vacanţa, ea pleacă la mare cu familia, eu nu pot să vin. Terminasem sesiunea, dar aveam campionat în toamnă, nu puteam să lipsesc de la antrenamente, aşa că am rămas acasă şi în locul meu a luat-o pe una dintre prietenele ei care fusese şi ea implicată în accident. Atunci, la mare, m-a înşelat. A avut ea grijă să mă sune cu o zi înainte să ajungă acasă, să mă anunţe că ea şi prietena ei, cu o seară înainte, într-un bar sau ce era, s-au cam îmbătat şi prietena ei a supt-o pe gât şi i-a lăsat nişte semne.
Acum, eu o ştiam bine pe prietena ei. Prin ea am cunoscut-o, la revelionul de la început, eram amic şi eu cu ea, eram prieten cu prietenul ei, ştiam că nu e genul. Se vedea din elicopter că povestea e cusută cu aţă albă. I-am zis ei, dacă e cu prietena ta e ok, uite, cu prietene ai voie, cu bărbaţi nu. Tu vino acasă şi discutăm, treci pe la mine când ai timp. Eu în locul ei aş fi spus stai că am răcit, ne vedem peste vreo săptămână. Şi aşteptam să îmi treacă semnele. Dar ea nu, a ţinut să mă prostească în faţă. Doar că eu nu sunt prost. Ajunge şi vine la mine. Intră în casă, într-adevăr, era suptă pe gât. Şi tremura ca o frunză în vânt, eu, dezamăgit aşa cum eram, nu înţelegeam de ce tremură, că ea ştia că eu nu bat femei.
O calmez, o sărut, îi spun ok, orice ar fi, trecem peste, am trecut prin atâtea. Mi-a fost dor de tine, hai că va fi bine. Şi o iau în pat, începem să ne mângâiem şi îi dau bluza jos sub pretextul că vreau să o mângâi pe sânii ăia frumoşi. Vroiam şi asta, dar vroiam în primul rând să văd amploarea dezastrului. Ce avea ea pe ea nu avea cum să fie făcut de o altă fată într-un restaurant plin de lume. Era suptă toată, pe gât, pe sâni, pe umeri, pe spate, până şi pe sub buric. Acolo era un mesaj de la altul pentru mine, vezi că femeia ta a trecut pe la mine. Eram dezamăgit, mă simţeam umilit şi trădat. Şi totuşi, cumva excitat. I-am dat o muie, am îmbrăcat-o la loc şi am condus-o spre ieşire, am dat-o afară din casă, unde i-am comunicat că noi doi, din secunda aia, nu mai suntem împreună. A încercat să spună ceva, dar nu mai avea cui, că i-am închis uşa în nas.
Aveam să aflu şi ce s-a întâmplat, pentru că, vedeţi voi, eu am o relaţie specială cu adevărul. Eu caut adevărul, e meseria mea, eu scriu, dar nu poţi scrie nimic dacă tu nu ştii nimic. De obicei îl aflu, se pare că sunt bun la asta. Partea şi mai frumoasă e că nu mereu îl aflu, uneori nu îl găsesc, dar atunci când merit, mă caută el pe mine.Şi ea mă căuta pe mine. Era disperată să ne împăcăm. Până la urmă, îmi spune tot ea adevărul, deşi eu nu o întrebam nimic de mult. Fusese bell boy-ul de la hotel. El îşi încerca norocul cu toate proastele şi uite că îi reuşise cu proasta asta a mea.
Nu mai era loc de întoarcere. Cu toate scuzele ei, cu toate regretele ei, nu aveam ce să-i mai fac. Genul ăsta de om nu face aşa ceva o singură dată. Am informat-o că am înţeles, dar că eu am altă prietenă. Şi chiar aveam. Doar că prietena nouă mă plictisea teribil, mai ales la pat. Era începătoare, dar avea voinţă. Acuma, nu oi fi eu Rocco Siffredi, dar am şi eu pretenţiile mele. Am apreciat munca, dar ea nu avea talent. Baza performanţei este selecţia, degeaba eşti muncitor dacă tu nu reuşeşti să înveţi să faci ce faci cum trebuie. Trebuie şi talent. Ea nu îl avea. Încerc s-o învăţ. Nu învaţă nimic. Aşa că îi accept avansurile ăsteia de dinainte, dar i-am spus că dacă ea vrea să se mai vadă cu mine, trebuie să facă asta în secret, că eu nu mă despart de prietena mea pentru ea. A acceptat pe loc.

************

Acum, aveam aşa: o prietenă şi două amante. Că, între timp mă agăţase încă o alta într-un bar şi nu era rea deloc. Eram Bărbatul cu Trei Femei. Şi cumva, făceam faţă la toate trei, că făcusem şi la patru, deşi, în mintea mea, nu îmi plăcea de niciuna cu adevărat, dar fiecare avea, totuşi, calităţile ei. Între timp, pseudorelaţia mea cu fosta continua. Şi-a făcut şi ea prieten, l-a informat că ea nu face sex decât după căsătorie, ceea ce nu era adevărat, ea îl înşela cu mine. La un moment dat, eu mă plictisesc definitiv de prietena oficială şi scap urgent de cealaltă amantă când realizez că ea îi ştia pe numele mic pe toţi taximetriştii din oraş. Oricum, deja devenisem foarte ocupat, şcoală multă, sport mult, nu mai aveam timp de atâtea femei. Am zis că mă mai văd cu ea din când în când şi mă văd, deşi ea avea prieten.
Distractiv era că eu devenisem amic cu colegii ei de clasă între timp, mă chemau la toate majoratele. O parte dintre ei cam ştiau ce se întâmpla. Prietenul ei nu avea nicio vină, el mi se părea tot o victimă de-a ei. La unul dintre majorate, pe undeva pe la munte, frumos rău, ne nimerim toţi în acelaşi loc. A fost prima dată când am fumat iarbă. Plin de Cypress Hill în cap, chiar eram curios cum e. Era mişto, a fost dragoste din prima. Mai apuc şi să despart nişte colegi de-ai ei, că se băteau între ei. Era să intru eu, în schimb, în altă bătaie, că ea,  cu prietenul ei acolo, mă ia după colţul vilei. Vânase momentul, eram liber din nou, vroia să ne împăcăm, mă sărută flămândă la doi paşi de prietenul ei. Şi aruncă nucleara:
- Eu mă despart de el, hai să dormim săptămâna viitoare la colega asta a mea, că vreau să mă dezvirginezi.
-OK.
Ce nu ştia ea era că eu nu aveam de gând să mă împac cu nimeni. Dar m-am dus şi am făcut-o. Am zis am făcut-o ca să nu zic altfel. M-am purtat cum trebuie, am fost tandru, am luat-o uşor şi am început, doar ca să-mi dau seama că eu nu dezvirginam pe nimeni acolo. Mă simţeam în ea ca în mall, mai era loc şi pentru alţii şi sigur mai trecuseră clienţi pe acolo. Ce dezamăgire, deşi ar fi trebuit să mă aştept, cunoscând-o pe ea. Nu mai aveam chef de nimic. Spun:
-Eu nu pot să termin în poziţia asta. Hai să facem o felaţie.
Şi o face, termin şi mai fumăm o ţigară şi ne culcăm. Adică ea, că eu nu reuşeam să adorm. Nu puteam să îmi scot din cap teoria pe care o avea ea cu ani în urmă. Ea spunea ceva gen ok, prima dată doare, mai bine faci partea care doare cu altul şi partea care îţi place cu iubitul tău. O aplicase pe mine. Şi începe să se comporte de parcă era prietena mea din nou, ea nu realiza că e ceva suspect la faptul că eu tot pe ascuns mă vedeam cu ea, că prietenilor mei eu le-am spus că nu mă mai împac cu ea.
Dar doi ştiau că ea mai trecea pe la mine sau că ne mai vedeam la evenimente unde erau doar prietenii ei, nu şi ai mei. Într-o zi, ea era la mine şi trebuia să ies cu cei doi la o bere, ea avea chef de romantism. Primesc un SMS şi ea, ca o prietenă oficială ce se credea, ia telefonul meu fără să ceară voie şi citeşte mesajul. El era cam aşa: hai, te mai fuţi mult, că noi am ajuns. Indignată, mi-l arată. Pe mine m-a pufnit râsul. Ei o urau cu pasiune şi nu erau băieţi cuminţi deloc, ca să fiu fin. Aşa că se apucă să le răspundă ea ceva gen eu sunt prietena lui, să nu mai vorbiţi aşa. Vine şi răspunsul lor: auzi, fă, dacă te prindem te batem de te caci pe tine, du-te-n morţii mă-tii. Şi ea îmi dă ultimatum:
-Eu sau ei.
-Ei.

Prietena prietenului

Cred că era prin 2000. Eu eram la facultate, la Bucureşti, dar mă duceam doar la examene, în rest, stăteam în Focşani, că eram sportiv de performanţă şi mă duceam de două ori pe zi la antrenament la club. Aveam un amic mai apropiat decât alţii. Făceam foarte multe chestii împreună. Am mai zis, la mine nu există instituţia prietenul cel mai bun, există instituţia prietena cea mai bună, care e ocupată deja de cineva care e titulară pe post. Dar el avea cheie de la mine de acasă, făceam de toate împreună, ne spuneam tot. El îmi spunea inclusiv ce făcea el cu prietena lui de pe atunci.

Nu îmi plăcea deloc ce auzeam. El se purta ca un neam prost egoist cu ea. Ştiam că o înjură, ştiam că la ei sexul durează 3 minute, ştiam cam tot. Ştiam şi că el nu o merită, ea avea de vreo 10 ori mai multă şcoală şi educaţie ca el, mai mult bun simţ, mai mult altruism, mai mult de toate. Dar el era prietenul meu, trebuia să ţin cu el. Pe ea nici nu o cunoscusem personal, nu ştiam cum arată decât din descrieri destul de vagi de la cineva care nu se pricepea foarte bine la explicaţii. Fără să o cunosc, deja nu eram foarte mulţumit de soarta ei. Că mai era un aspect, după nu ştiu câţi ani de şcoli, ajunsese să aibă un job de mizerie, într-un oraş de mizerie, Focşani, cu un prieten care se purta urât cu ea.

Într-o zi, mă trezesc cu ea la uşă. Eu nu ştiam cine era, s-a recomandat ea. Nici măcar nu ştiam de unde ştie adresa mea, dar puteam să bănuiesc. O primesc înăuntru. Ea venise la mine să se plângă de relaţia ei cu el, că ea ştia de la el că eu eram prietenul lui cel mai bun. Nu mi-a zis absolut nimic nou. Dar tot nu îmi plăcea de situaţia în care era. Doar că situaţia ei atunci, cu mine, părea altfel. Părea în stare de orice, aşa supărată era. Cred că dacă o futeam atunci, le salvam relaţia. Nu am putut să fac aşa ceva. I-am zis atât: nu ai cum să îl schimbi.

Pistolul

Pe la vreo 17 ani, apare în gaşca mea un pistol. Un pistol real, nu de jucărie. Eu mă mai pricep la pistoale. Mă jucasem deja cu TT, cu Carpaţi, făcusem şi tir, chestii din astea. Era o armă superbă. Trebuie să recunosc, italienii se pricep la design. Un Beretta, calibrul 9 mm., încărcător  cu 6 gloanţe, mai mic, aşa. ca pentru mine, mi se potrivea perfect, dar chiar nu aş fi vrut să fie al meu, aşa mişto cum era. Mă joc şi cu el, nu trag, alţii s-au lăudat că au făcut-o. Mi-am dat seama în ce situaţie dementă suntem, mă retrag din ea şi la un moment dat îl întreb pe un tovarăş ce s-a mai întâmplat cu pistolul ăla.

El zice e OK, l-a luat femei-mea într-o zi, a spus voi sunteţi nebuni şi l-a aruncat în Putna. A minţit. De fapt, i-a dat pistolul înapoi posesorului de dinainte. Ăla avea mare nevoie de el. Tocmai luase bătaie de la golanii de la el din liceu şi s-a hotărât să meargă cu pistolul peste ei. Respectivul i-l dă. Că el s-a dus dup-aia cu pistolul în mână peste ăia. Golanii nu se pierd cu firea. Îl iau cu vorba bună. Mai mult, îl conving să le dea şi lor pistolul să se uite un pic la el. Acuma, situaţia lui era asta: el era înconjurat de duşmanii lui care aveau în mână pistolul lui. Şi ăia nu îi fac nimic, îi zic aşa, bă băiatule, tu îţi dai seama în ce situaţie eşti?

Uite, ia pistolul înapoi şi du-te acasă şi hai să terminăm cu tâmpenia asta. El ia pistolul şi pleacă şi nu omoară pe nimeni. Acuma, el şi cu un tovarăş de-al lui aveau altă problemă, cum facem să scăpăm de pistol, chiar dacă nu am tras în nimeni. Şi găsesc un client să îl vândă. Acel client era poliţist sub acoperire. Când să facă tranzacţia, se trezesc înconjuraţi şi se predau. Trafic de arme, eşti nebun la cap? Totuşi, posesorul reuşeşte să ia o pedeapsă cu suspendare, prietenul nu, ia cu executare, că se pare că nu cooperase  cu anchetatorii suficient.

Într-un final, toată lumea ajunge liberă, dar să-mi bag pula în ele de pistoale.

Leopardul

Cred că am mai zis asta, nu mă interesează, acum o să sune mai mişto.

La Anvers, când am ajuns la hotel, era 7 dimineaţa. Camera mea era liberă de la 12. În lobby fac cunoştinţă cu americanul ăsta, el era fix CEO-ul care urma să vorbească la conferinţă unde fusesem invitat. El spune ok, până la 12 aşteptăm, nu vrei să bem o cafea? Eu, în tâmpenia mea, îi zic că nu beau cafea. Nu l-am minţit, eu nu beau cafea, mi se pare un viciu. Dar puteam să-i zic hai, tu bea cafea, că eu beau ceai şi stăm la o palavră. Dar nu m-a dus mintea pe moment. Aşa că el pleacă în treaba lui, iar eu mă duc la grădina zoologică.
Mişto experienţă până la un punct. Foarte imersivă, dacă o exista cuvântul ăsta în română, te simţeai în mijlocul naturii, papagalii te fluierau, îţi treceau animale mici printre picioare, focile făceau show pentru mine fără să le-o ceară nimeni, suricatele îşi făceau treaba acolo şi părea că între tine şi animale nu există, de fapt, nicio graniţă. 35 euro intrarea, dar a meritat. Până la un punct, din nou. Ajung la prădătorii mari. Singur. Mai exact, la leopard. Se uita la mine ca un corporatist la pauza de ţigară. Se uita la mine de parcă nu mai mâncase de o săptămână.
Între mine şi el era un gard de 20 cm. înălţime. Zic băi, dacă ăsta mă vrea pe mine pe post de mic dejun, tot ce trebuie să facă este să se hotărască. Încă nu văzusem groapa de 10 metri dintre noi. Pfuai, ce privire avea. Aş vrea să am cuvinte mai bune să pot să o descriu. Nici nu am ştiut ce să fac, m-am uitat în jur. Şi atunci mi-am dat seama ce făcea el. El nu se uita la mine. Se uita prin mine. Se uita la antilopele din spatele meu. Şi atunci, faţă în faţă cu un leopard şi un gard până la glezne între noi, mi-a fost milă de el.
OK, băieţii de acolo, de la zoo, au făcut totul mişto, doar că acolo au greşit. Sunt convins că le păsa de animalele alea şi că erau gazde bune. Dar.  Gândeşte-te la ce îţi place ţie mai mult şi la ideea că tu poţi vedea chestia aia, dar nu poţi să ajungi la ea. Poate fi orice, bani, păcănele, băutură, femei, bărbaţi, droguri, animale mici, ce vrei tu. Pentru totdeauna. În fiecare zi. Dar dacă înţelegi şi ţii la un leopard, nu îl ţii tot restul vieţii lui uitându-se la ce îi place lui mai mult fără să poată să o atingă. Mie mi se pare greşit. Îmi pare rău pentru tine, leopardule.

Un şofer

-Un şofer, mă?
Aşa a început discuţia la care am asistat eu prin 1990 sau cât era, când s-a schimbat ministrul Apărării. Venise unul nou, era general şi el, doar că arma lui era Auto. Cei care discutau chestia asta erau ofiţeri superiori de Transmisiuni şi Artilerie. Ei se considerau nişte intelectuali în armată, erau pur şi simplu mască atunci când au auzit vestea aia, ei erau dispuşi, se aşteptau să fie conduşi de un strateg spre o moarte glorioasă şi probabil inutilă, pentru o victorie care probabil nu ar fi venit, era ok, dar nu vroiau să fie duşi acolo de un general de şoferie.

Trăisem o viaţă prin cazărmi, a fost prima dată când mi s-a părut că le pasă cu adevărat de meseria lor şi că pentru ei nu era doar un loc de muncă. Dar ei erau excepţii. Însă povestea începuse în 1989, că de asta o spun acum, mâine se fac 30 ani de când a început ce a început. A fost o mare dezamăgire pentru mine cum s-a comportat armata română atunci, nu o să mai spun şi de ce, că mi-ar trebui vreo 3 cărţi să termin de zis. A fost un film al prostiei criminale, l-am văzut eu cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele, dacă aş fi eu regizorul lui, i-aş spune Incompetenţa.

Atunci m-am hotărăt, dacă ăştia sunt oamenii care trebuie să îmi apere ţara, hai că mă fac eu ofiţer şi o s-o fac mai bine ca ei. Am zis că mă duc la liceul militar şi dau drumul la treabă. Ăl bătrân, când aude, prima dată se bucură, după care se dă peste cap să mă convingă să nu. Nu reuşeşte. Îmi zice, atunci, hai că te ajut eu cu dosarul. Şi mă ajută în aşa fel încât un medic militar mă declară inapt. Peste nu foarte mult timp, comisia de încorporare avea să mă declare apt combatant, arma Grăniceri. Dar atunci nu. Am plecat şocat. Şi m-am dus la şcoală, doar că pe drum am fost şi tâlhărit în plină stradă, aşa, ca să fie bine.

A fost unul din momentele alea când îţi zici: dacă asta-i ţara mea, atunci îmi bag pula-n ea. La şcoală se vedea din satelit că sunt supărat. Într-un final, profa de franceză mă întreabă ce am. Zic, am picat la liceul militar. Nu i-am zis de ce. Ea mă încurajează în franceză şi a fost foarte frumos din partea ei ce a făcut, eu mi-am văzut de drum, m-am dus la liceul unde vroiau ai mei etc. Dar până atunci, fix în ziua aia, când plecam de la şcoală m-a abordat colega asta a mea. Noi eram un fel de rivali, doar că na, ea era mai bună ca mine la şcoală. La modul că eu eram olimpic la vreo două materii, ea era olimpică la toate, na, asta e, era mai bună. Şi mă întreabă ce subiecte mi-au dat.

Era genul ăla de relaţie când părinţii te compară mereu cu ea, mai puţin când obţii tu rezultate mai bune decât ea, atunci nu îi mai interesează ce fac alţii. Vine vara, iau la liceu, şi la un grătar se laudă taică-miu cum m-a făcut el să nu ajung la liceul militar. Aşa am aflat eu că un ofiţer al armatei române a convins alt ofiţer al armatei române, medic militar, să mintă un copil. Ofiţerul care l-a convins pe celălalt ofiţer să facă ce a făcut era tatăl meu şi, de fapt, îi făcuse asta propriului lui copil. Mie aşa mi-a rezultat. Şi s-a mai şi lăudat cu asta. Eu l-am iertat. Şi cred şi azi că până şi aşa eu am fost mai bun ca fiu decât el ca tată şi mai există nişte lume care ştie că e aşa. Ofiţer mai bun ca el n-am apucat să ajung, am zis de ce.

Şi acum să ajungem la revoluţie, că despre asta vroiam să vorbesc. Armata a fost praf, asta am stabilit. Cine zice că jignesc armata ar trebui să îşi amintească faptul că armata a omorât 1000 oameni nevinovaţi, aşa de bine ne-a apărat. Sper că armata de acum e mai bună decât cea de atunci. De fapt, la revoluţionari vroiam să ajung. Mă revoltă faptul că există oameni care se bat cu cărămida în piept că ei au luptat la revoluţie. Cu cine? Cu Ceauşescu? Cu comuniştii? Cu teroriştii? Oare nu sunt şi ei cumva dintre ăia care au primit arme aiurea, beţi, şi au tras în cine au nimerit, în cine li s-a părut lor suspect?

Nu cumva sunt şi ei dintre cei care s-au pişat pe oameni omorâţi nevinovaţi, că trăiau ei cu impresia că se pişă pe nişte terorişti? Unii au recunoscut-o şi am văzut că le pare rău. Dar câţi au curaj să recunoască? Că au fost şi alţii şi tac din gură. Se pare că nu toţi. Dar întrebarea mea e şi mai grea şi la asta ştiu sigur că nu răspunde nimeni, dar o pun oricum, la modul retoric: câţi dintre cei care s-au autodeclarat eroi de atunci ar avea curaj să se laude cu asta azi dacă ar fi câştigat Ceauşescu? Unde am ajuns? Contează mai puţin. Contează că nu ne-am schimbat prea mult, asta contează.

2

Pentru S.

Într-a cincea, în sfârşit, după laboratorul de informatică de dimineaţă, mă iau şi pe mine ăştia din clasă în echipa lor de fotbal. Jucăm cu ăia de-a şaptea şi câştigâm noi, 1:0, gol marcat de mine. Bun, am câştigat, hai acasă, că peste 2 ore începe şcoala. Aşa că eu improvizez şi fac o chestie aiurea, îi cer unui coleg caietul lui să-mi scriu comentariile la română de la el, că oricum toate erau la fel şi nu prea mai aveam timp. Mă duc acasă şi maică-mea mă găseşte copiindu-mi tema la română din alt caiet de română, al altcuiva. Zice ceva gen:
- Ce faci tu aici?
- Tema la română.
- Păi, tu nu o faci, tu o copiezi. De ce?
- Nu mai am timp. m-au ţinut mai mult la laboratorul de informatică.
- Da? Păi, ia hai că vin şi eu cu tine la şcoală să-l întreb pe profesorul de informatică de ce te-a ţinut atât de mult de n-ai mai avut timp să-ţi faci tu tema la română şi să o copiezi de la alţii.
Ajungem repede la cancelarie, că şcoala era la 3 minute de mine. Din cancelarie iese profesorul de informatică, ne salutăm, nu ne mai văzusem de vreo 2 ore, mă mângâie pe cap, se salută cu mama şi pleacă. După ce pleacă, ea zice:
- Dar el cine este?
- Profesorul de Educaţie Fizică.
Adevăru-i că arăta, era înalt, atletic, bătea elevi, se încadra. Ea m-a crezut. Doar că apare profesoara de română. Şi maică-mea zice, că pe ea o ştia:
- Bună ziua, doamna profesoară. Uitaţi ce a făcut fiu-miu. L-am prins copiindu-şi tema la Limba Română pentru azi din caietul unui coleg.
Profesoara, o doamnă, o mare doamnă, care preda şi latină, pe care o chema şi Aristiţa, unul dintre oamenii care mi-au întreţinut pasiunea pentru literatură şi care m-au învăţat să te înjur fără să te jignesc, trebuia să facă ceva. Tocmai descoperise o fraudă. Aşa că procedează în felul următor. Prima oră fix cu ea a o aveam, a intrat în clasă, s-a pus la catedră şi a zis:
- Faur, tu ţi-ai făcut tema pentru azi?
Eu îmi făcusem tema pentru azi, era în caiet la mine. Doar că ştiam şi eu şi ea cum mi-o făcusem. Mai mult, ştiam că mai e cineva în clasa aia care ştie şi el ce s-a întâmplat şi că risc să îl bag în nişte probleme care sunt doar ale mele. Are 100 angajaţi în California azi persoana aia. Răspunsul meu a fost nu.
- Bun, stai jos, 2.
Tocmai luasem primul 2 din viaţa mea. Dacă mă întreba lecţia, o ştiam, dar îmi copiasem tema. Ea m-a întrebat de temă, nu de lecţie, eu am dat cel mai bun răspuns pe care îl aveam. Aşa cred eu şi azi, după 30 ani. Bineînţeles că nu a fost o catastrofă până la urmă, am mai luat 3 de 10 şi un 10 în teză sau gen şi nu a murit nimeni. Dar problema mea imediată era alta. Eu luasem un 2. Şi trebuia să mă duc acasă cu el. Mă rog, nu neaparat acasă. Dar eu fusesem bătut ca un hoţ de cai pentru note de 9, nici nu îmi puteam închipui ce ar fi putut urma pentru primul meu 2.
Dar mă pregătisem pentru ce urma, că eu întoteauna am un plan b. Am zis gata, eu nu mă mai duc acasă. Mă mut în pădure. Mă pregătisem, am zis, am luat de acasă de dinainte să plecăm o trusă de-aia de-a maică-mii de făcut unghii, avea ceva de pilit, ceva de ascuţit, ceva de tăiat, am zis că e ok, mă descurc. Cu aia mai ascuţită, dacă dai dovadă de silinţă şi devotament, în 5 ani ai tăiat un copac şi va fi bine, mă gândeam eu. Deja mă vedeam un Robinson Crusoe, aşa. Trebuie să recunosc, pe vremea aia mă pricepeam mai puţin la planuri b.
Era iarnă, până la urmă mă  biruiesc frigul, noaptea, câinii şi foamea, pădurea era departe, mi-am îmbrăţişat soarta şi m-am dus acasă. Acasă, contrar obiceiului, ai mei nu erau nervoşi. Dimpotrivă, se uitau preocupaţi unul la altul, cu coatele pe masa din bucătărie. Aş fi putut să jur că au avut o conversaţie între ei înainte. Au fost foarte calmi cu mine, deşi nici la asta nu mă aşteptam. Taică-miu a vorbit:
-Hei, cum a fost azi la şcoală? Ce notă ai luat la Limba Română?
Eu, care ştiam că urmează o bătaie soră cu moartea, am zis:
-2.
Şi într-un mare gest pe care i-l respect şi acum, nici măcar nu a dat în mine.  El spune atât:
- Bravo, mult succes. Şi zi-i mulţumesc lu' mă-ta că te-a turnat.
Am izbucnit în lacrimi. Le-am zis că eu după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat nu mai vroiam să vin acasă.
- Păi şi ce să faci?
- Să mă duc în pădure.
- Să faci ce? Cu ce?
- Cu asta.
Şi scot trusa de făcut unghii a maică-mii. Ei au izbucnit în râs. Eu eram uşurat, ştiam că nu mă mai bate nimeni în seara aia. Dar fericit sigur nu eram.

Urşii

Încercam să scriu şi eu un mail, dar de la un moment dat încolo nu m-am mai putut concentra. Ajunseseră Urşii din Preuteşti în faţa blocului. Nu ştiu dacă erau chiar Urşii din Preuteşti, dar la Urşii din Preuteşti m-am gândit când i-am văzut. Poate nu erau ei. Dar arătau cam ca Urşii din Preuteşti ăia pe care i-am văzut eu în copilărie. Bine, doar unii dintre ei erau costumaţi în urşi, restul erau costumaţi în plugari. Arătau destul de familiar. Doar că tipii ăştia cărau după ei un troller pe care aveau o boxă pe care băgau la maxim muzică populară moldovenească. La tot cartierul. Nici măcar nu se mai oboseau să  colinde. Urşii din Preuteşti pe care îi ştiam eu aveau bici, aveau buhai, ăştia erau nişte DJ. Acuma, eu de 20 ani ar fi trebuit să mă fi obişnuit cu tradiţiile locale şi cred că am făcut-o. Cu vreo 3 săptămâni înainte de sărbători, prin Bucureşti apar colindătorii. E ok. Eu respect tradiţiile. Dar azi am treabă.

Prietena

Ficţiune absolută

Eu ştiam cam cine este, dar nu la ea m-am gândit când mi-a zis un prieten că una pe care o cunosc şi eu a propus să ne facă o felaţie la amândoi odată. Eram convins că episodul ăsta nu are cum să se întâmple, că ştiam că el e genul de om care face sex doar cu lumina stinsă. Dar mi-a plăcut cum a sunat ideea. Dar omul avea dreptate, o ştiam amândoi, că el lucra în advertising, eu în media, iar ea era directoare de marketing chiar nu importă unde. Oricum, până la urmă am aflat despre cine era vorba, aşa era, ne ştiam deja. Probabil că şi ea ştia deja mai multe despre mine decât eu despre ea, de vreme ce se oferise pentru ce se oferise.

Nu doar că mi-am dat seama cine este. Chiar am ieşit şi la o bere şi, mai mult decât atât, am devenit prieteni pe viaţă, credeam eu. Oricum, nu i-am zis niciodată episodul care mi se spusese despre ea şi nici nu am încercat să profit de ce ştiam în vreun fel. Eu locuiam cu prietena mea, ea cu prietenul ei, am devenit un fel de prieteni de familie, aşa. Ne vizitam, găteam, beam, fumam, chestii din astea, ne făceam confidenţe etc. Prieteni. Chiar şi dacă aş fi fost un dement capabil să stric două relaţii, conştient că am cu cine, că ea e curvă, nu aş fi făcut-o cu ea, că nu aş face-o oricum. Dar nu aş fi făcut-o cu ea chiar şi dacă aş fi făcut-o, o făceam cu altele, că ea nu mă atrăgea fizic.

Cert e că stăm noi prieteni cât stăm, după care eu mă despart de femeia cu care fusesem eu. Am zis că eu trebuie să părăsesc mediul în care locuiam, că nu îmi făcea bine. Cum mă gândeam eu aşa, sună telefonul. Era ea. Amica mea. Plângând, îmi spune că a părăsit-o prietenul. Îi zic hai că vin să vorbim, unde eşti? Femeia se mutase cu chirie din propria casă, tocmai să nu-şi mai amintească de fostul, deşi ei se certau ca la uşa cortului în continuare pe telefoane. M-am dus la noua ei adresă şi am stat de vorbă. Locul arăta mişto, ea avea nevoie de o mângâiere, eu vroiam să mă mut, socoteala a fost simplu de făcut.

I-am propus să locuim amândoi o lună împreună până găsesc şi eu ceva care îmi convine, cât dai tu aici,  atât, poftim jumătate, e ok aşa? Ea zice da, adu-ţi ce ai de adus şi hai s-o facem. Vin cu ce am de adus şi la ea mă aştepta o comisie formată din ea şi din prietena ei cea mai bună de atunci. Stabilim condiţiile în care stăm, cine ce cameră ia etc. Dar la urmă îmi spune de faţă cu aia că ea nu se culcă cu mine, că nu se pune problema de aşa ceva. Eu am rămas descumpănit o secundă. Eu ştiam ce ştiam despre ea, ştiam că nu mă atrage şi ştiam că pe mine nu mă întrebase dacă vreau să mă culc cu ea şi nici eu pe ea, ca să se simtă ea obligată să îmi spună aşa ceva.

Am pus-o pe seama supărării şi i-am zis frate, eu nu pentru asta sunt aici, cred că dacă aş fi vrut să facem sex ai fi aflat asta de la mine până acum, într-o lună plec şi va fi ok. Deşi îmi venea să intru în pământ, amândoi supăraţi, amândoi părăsiţi şi ea tot la futut se gândea. Şi începe la vida loca. Acolo era sărbătoare mereu. Porecla mea acolo era Boss, deşi când mă vezi pe stradă nu te-ai gândi să mă numeşti tocmai aşa, eu arăt mai degrabă ca un Cristi decât ca un Boss. Chiar observam ce miraţi erau unii care îl aşteptau pe Boss şi apăream eu. Erau de toate la discreţie, deasupra stătea un dealer de iarbă, toate erau cum vroiam, într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de aşa ceva.

Trece luna, eu găsesc ce îmi plăcea mie tot prin centru, încerc să îmi refac viaţa cu o gagică, ea îşi face şi ea prieten, dar tot ne vizităm, continuăm să facem ce făceam. I-am făcut cunoştinţă cu un prieten de-al meu, ea a început să se culce cu el, deşi avea prieten şi avea şi el prietenă, dar nu era problema mea, chiar dacă el îi spunea mereu prietenei lui că e la mine şi, de fapt, era la fosta mea colegă de apartament. Într-o zi eram la ea şi se întâmplă scena următoare: eram eu pe un fotoliu, iar în faţa mea pe canapea erau ea, prietenul ei, pe care eu îl alintam Mr. Loser din motive pe care nu le dezvolt aici, dar principalul era că eu credeam că prietena mea merita mai mult. Plus prietena ei.

Aşa. Deci, eu cu tipii ăştia trei de pe canapea, cam beţi toţi, fumam un cui. La un moment dat, prietenul ei începe să se sărute pasional cu prietena ei cea mai bună. De faţă cu mine. Îmi spun bun, urmează o parte din distracţie la care nu m-a invitat nimeni, mă iau şi mă duc acasă. Ajung acasă gândindu-mă ce fac ăia acolo, am apucat să mă joc cu căţelul Cane Corso din curte un pic şi să îmi desfac o bere, după care sună telefonul. Era ea, plângând. Ea încercase să organizeze un sex în grup cu prietenul ei şi cu prietena ei. I-a lăsat pe ei să înceapă, s-a dus la baie să se aranjeze, iar când s-a întors şi a încercat să se bage şi ea acolo ăia au informat-o că nu e loc şi pentru ea.

Eu ştiam că s-a întâmplat cam asta, de acolo plecasem şi eu mai devreme. Zic: ei sunt încă acolo? Eu spun să vii pe la mine, să bem o bere şi să te liniştesc un pic. Vine. Dar la mine o aşteptam şi pe prietena mea, mai exact, gagica mea. Care vine, în mijlocul zilei, crâncen de beată. Nu-i ajungea un singur trotuar. O iau de la colţul străzii şi o bag cu mâna mea în casă. Chiar şi atât de beată cum era, a fost suficient de sprintenă încât de la uşă până pe pat să ajungă din haine de iarnă în ţâţele goale şi chiloţi, deşi mai era cineva acolo care se uita la ea. Acel cineva era amica asta a mea, care când a văzut-o dezbrăcată s-a uitat la ea ca un animal de pradă.

Eu am înţeles privirea din ochii ei. Probabil eram singurul om din lume care o înţelegea. A fost singura dată din viaţa mea când mi-a trecut prin cap să o fut. Şi să-i mai ofer şi femeia mea, că eu ţin la prietenii mei. Dar aş fi făcut-o din milă, nu din atracţie. Aşa că nu am propus nimic, nici ea, ne-am văzut de beri şi am lăsat-o pe cea în cauză să doarmă. A plecat la un moment dat, nu chiar fericită, mai ales că se ducea într-un loc unde nu ştia dacă ăia care făceau sex  fără ea când a plecat ea terminaseră sau nu. Dar de atunci a insistat mereu să mă mut înapoi cu ea. Până la urmă mă convinge. Apartamentul de deasupra ei se eliberase, eu tocmai aflasem că locul în care stăteam eu era de vânzare, ştiam ce distracţie e în casa ei, m-am băgat. Că eram şi prieteni.

Lumea a devenit a mea. Făceam ce vroiam, când vroiam, unde vroiam, cu cine vroiam şi aveam totul la discreţie. Nu mergeau toate chiar cum vroiam eu, dar nici nu puteam să mă plâng. Dacă îmi venea să mă plâng tot ce trebuia să fac era să mă gândesc la câţi mă invidiau şi îmi trecea. Eram Boss. Am cunoscut o grămadă de lume bună atunci. Mi-am adus şi prietenii, cei care nu o cunoşteau şi care m-au întrebat: dar de ce n-o fuţi? Ei, am zis, aici e vorba de altceva. Futeţi-o voi, dacă vreţi. Şi era vorba despre altceva. Era vorba despre prietenie şi despre droguri. Că ea avea droguri şi le punea pe masă mereu, fără nicio problemă. I-am şi zis că îmi fac griji pentru ea. Mi-a spus stai liniştit, Boss, traficul de droguri din Bucureşti e controlat de poliţie, nu are ce să se întâmple.

Şi nu, chiar nu o futeam, că ea deja îl futea pe Mr. Loser, îl mai futea şi pe un vecin poliţist însurat, şi în continuare pe amicul meu care îi tot spunea prietenei lui mereu că el e la mine, dar, de fapt, era la vecina mea de jos, şi pe alţii. Şi chiar dacă nu ar fi existat toţi ăştia, tot nu o futeam, că aveam prietenă şi nu aveam de ce s-o înşel cu amica mea. Aşa că nu am făcut-o. Dar lucrurile mergeau mişto, se vedea că trecusem amândoi, ca doi prieteni, peste trauma peste care aveam de trecut, ne îndreptam spre bine, până într-o zi. De fapt, o seară. Noi ne certasem un pic la ziua ei, de fapt, ea cu mine, şi mă hotărâsem să plec de acolo, că devenise antipatică. Ziua ei era în februarie, dar ea a dat petrecerea în august, s-a hotărât ea că ziua ei e în altă zi, undeva pe o plajă goală, la mare, lucrurile nu au ieşit exact cum vroia ea, aşa că a dat vina pe mine şi m-am supărat. Chiar şi aşa, i-am dat ocazia să spună ce are de spus.

Am coborât la ea să bem o bere şi să fumăm un joint. Eu am coborât să beau o bere, dar ştiam că va urma şi un joint, că aşa era mereu la ea. Şi acolo, pe canapea la ea, unde cam ştiam ce se petrecuse, ea, beată, se dă la mine. Zice te iubesc, Boss, începe să se poarte destul de lasciv,  mă ia în braţe şi încearcă să mă sărute pe gură. Eu m-am ferit şi i-am zis hai, frate, culcă-te, că eşti beată. Dar în capul meu i-am spus: păi tu le zici la unii că vrei să-mi sugi pula, după care, de faţă cu alţii, îmi spui neîntrebată că tu nu te culci cu mine şi acum te-ai hotărât tu că vrei? Ce sunt eu, dildoul tău? Nu, mulţumesc. Aveam să aflu foarte rapid de ce se dăduse ea la mine.

Am văzut facturile, că veniseră. Eu nu sunt foarte îndemânatic cu banii. Faţă în faţă cu un contabil, la un concurs de bani, aş pierde de fiecare dată. Aşa că partea mea de chirie şi cheltuieli i-o dădeam ei în fiecare lună, să se ocupe ea. Şi ea s-a ocupat la modul următor: toată iarba aia pe care o fumasem eu la ea fusese plătită din banii mei de chirie. Eu eram dator de luni de zile şi nici măcar nu ştiam. Dar hei, ghici cine ştia că eu nu îmi plătisem partea mea de chirie: proprietarii casei. Adică, aşa le spunea ea. Am descoperit cu stupoare că până şi apa pe care o plătisem când am stat prima dată acolo nu fusese plătită nici măcar după ce eu m-am mutat, m-am mutat înapoi şi am mai plătit-o de atunci luni şi luni de zile. Banii mei se duseseră pe droguri.

Am confruntat-o, i-am zis că ştiu ce s-a întâmplat, că eu plec de acolo şi să se spele pe cap cu ce a făcut. A scos pe loc mahalagioaica din ea, a început să urle şi să facă în toate felurile. Eu i-am zis că dacă nu încetează şi nu mă lasă în pace, poate scot înregistrarea aia în care îmi vinde ea droguri. Nu ştiu de ce i-am spus asta, pentru că eu nu înregistrasem pe nimeni. Dar ea ştia că mi-a vândut droguri şi că mi-a vândut droguri cumpărate tot din banii mei. Poate că i-am zis-o ca să nu scot şi eu mahalagiul şi băiatul de la sală din mine şi să nu o bat, că îmi trecuse şi asta prin cap. Dar am făcut ce trebuia, mi-am contactat şefii, le-am zis să nu conteze pe mine o săptămână că mă mut, mi-am găsit un loc liniştit, departe de nebunia aia şi am plecat.

Bineînţeles că ea nu m-a lăsat în pace. M-a căutat peste tot, mi-a transmis mesaje peste tot, ba chiar mi-a căutat şi şefii. Oamenii nu au băgat-o în seamă. Eu fusesem sincer cu ei, le-am zis care-i problema, iar pe ei îi interesa mai mult dacă sunt eu util pentru ei, nu ce are de spus despre mine o bagaboantă beţivă drogată. Eu mi-am rezolvat problema mutându-mă. Ea a încercat să şi-o rezolve altfel: ca să le demonstreze părinţilor ei, care au scos-o din situaţia aia, că a devenit femeie serioasă, s-a măritat cu un sado-masochist cu care îmi arătase ea mai demult poze făcute de ea, legat cu funii şi tăiat cu cioburi. Aşa îi plăcea lui sexul, cine-s eu să îl judec?

Dar povestea nu se termină aici. Peste nişte timp, ne trezim din nou faţă în faţă, eu cu ea şi cu mă-sa, într-un spital în care teoretic nu aveam ce căuta nici eu, nici ea, că nu era pentru civili. Eu, cu mâna într-un ştreang din ăla, că îmi rupsesem clavicula la Londra, iar sistemul lor de sănătate e atât de bun încât a trebuit să vin în România să mă opereze, ea ori pentru că era bolnavă mă-sa, ori venise să se trateze de obezitate şi nu vroia să fie singură. I se frecau genunchii unul de altul şi nu pentru că avea picioarele în X, ci din cauza grăsimii, atât de mult pusese pe ea. O fi fost vreun caz de munchies, nu ştiu şi nici nu mă interesează.

După ce că eram accidentat, m-am mai trezit şi nas în nas cu ea. Îmi venea s-o înjur cu toată creativitatea, cultura şi experienţa mea. Din politeţe faţă de mă-sa şi faţă de instituţia în care eram, nu am făcut-o. Mi-a scăpat un "ce lume mică" printre dinţi retoric, când treceam unii pe lângă alţii. A urmat o scenă uşor absurdă, de vreo oră, ca într-un film românesc postmodern, unde într-o sală de aşteptare de la urgenţe eu mă uitam în gol, iar ea şi mă-sa se uitau la mine. Era imposibil să nu mă recunoască. Deşi nu mai aveam părul scurt şi nici cioc, ci părul lung şi barbă, e greu de crezut că cineva care a locuit cu mine o grămadă sau că cineva căreia i-am ajutat soţul să mute frigidere să nu mă recunoască. Chiar şi aşa, tot nu am vorbit.

La urmă, când am plecat, nu ştiu cum s-a întâmplat, că am şi plecat toţi trei odată. La plecare, doamna nu a zis nimic, dar fiica a emis ea un "sănătate", tot aşa, retoric, en passant. Putea să îmi spună "ia un milion de euro", eu nu îi luam şi nici nu vorbeam cu ea. Cică fiecare are preţul lui. Nu e adevărat, pe mine nu mă cumperi. Şi, în plus, eu vorbesc cu oamenii, nu cu lucrurile sau cu animalele.

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXXIII)

Ştii genul ăla de om care reuşeşte la un moment dat să te supere atât de tare încât să nu mai vrei să auzi de el? Şi care te caută dup-aia să vă împăcaţi, încercând să sară, din orgoliu prostesc, peste etapa unde trebuia să repare sau măcar să recunoască greşeala pe care a făcut-o? Ei, dintre toţi cei care mi-au făcut faze de mizerie de-a lungul timpului şi după aia au vrut să ne împăcăm la modul ăsta, eu am vreo trei preferaţi. Au ajuns pentru mine oameni pe care nu aş vrea să-i văd nici dacă mi-ar da cineva bani să mă uit la ei.
Poate aş vorbi cu ei dacă mi-ar pune cineva pistolul la cap să fac asta. Dar dacă cel sau cea care mi-ar pune pistolul la cap ar face prostia să nu îmi spună şi CE să vorbesc, eu aş vorbi în felul următor:
-Dragă X. Ce mai faci? Nu, nu-i nevoie să răspunzi la întrebarea asta, că-mi bag pula-n toţi morţii mă-tii şi toată familia mă-tii. Şi în Dan Voiculescu. Glumesc, în Dan Voiculescu nu, că nu am timp, mă-ta are familie numeroasă şi decedaţi mulţi. Pa! Vezi, domnul sau doamna cu pistol la capul meu? Am făcut ce mi-ai spus, am vorbit.
Aşa m-au adus unii, în starea asta. Pentru că nimeni nu mă poate dezamăgi mai tare decât cineva la care ţin. Nu ştiu cum o fi la alţii, încerc şi eu să nu mă enervez pe toţi idioţii, dar când idioţii la care ţin eu devin ei înşişi cu mine, eu devin foarte supărat. Încă primesc semnale şi întrebări de pe colo şi de pe colo ce-aş face şi dacă mai există şanse de împăcare şi alte chestii cu unii şi cu alţii. Pentru unii, poate. Nu ştiu. Teoretic, dacă m-ar şti suficient de bine, şi e vina lor dacă nu mă ştiu suficient de bine după nişte ani, ar şti ce să facă. Dar pentru unii mai există doar ce am scris mai sus.

Sunt oameni pe care eu i-am salvat de la moarte şi care s-au purtat urât cu mine dup-aia.

Salvarea unui motor

Mă întorc într-o zi acasă şi încerc să parchez. Spaţiu mic, maşini multe, stradă strâmtă, eu la volan într-un Mitsubishi de 7 locuri model nu ştiu cum, proaspăt posesor de permis (deci, era mai demult), nu prea fusesem la lecţii despre parcări. Instructorul meu era mai preocupat de lecţii de uitat după femei la volan şi de vânat fazani cu maşina decât de lecţii de parcat.

Totuşi, când s-a pus problema şi am ajuns la examen, el a făcut ce trebuia: mi-a făcut curaj cu o vodcă bună, mi-a zis să iau o gumă, dar să nu îmi fac probleme, că vodca bună nu miroase. Şi deşi eram cel mai prost şofer de pe maşina mea, restul colegilor mei au fost suficient de aproape de nişte accidente în timpul examenului încât l-au picat, iar eu nu. Am văzut privirea uimită a unui poliţist examinator din dreapta parcat de una în cu totul alt loc decât ceruse el.

Dacă mă puneau să fac parcări şi eu, picam şi eu. Dar iată-mă cu permis, încercam să parchez maşina şi nu îmi ieşea. Păi, dar nu am încercat eu? Am încercat de cred că s-a auzit în tot cartierul. Cert este că s-a auzit până la etajul 3 cum ambalam eu motorul, că de acolo a coborât frate-miu, nici nu prea m-am prins când m-am trezit cu el la parbriz, eram ocupat, eu parcam. De vreo juma' de oră parcam. Şi zice lasă, o parchez eu, că tu omori motorul. A trebuit să îl las să o parcheze el, că era maşina lui.

Să zicem

Deci, fii atent, tu lucrezi pe şantier de demolări, ce trebuie să faci tu este să arunci cărămizi de la etaj. Toată lumea ştie că faci asta, s-a discutat tot, daţi-vă, nu o luaţi pe acolo, că aruncă ăsta cu cărămizi. Totuşi, un prost uită regulile şi trece pe acolo, capul lui face contact cu cărămida ta aruncată de la etaj şi tu tocmai ai omorât un om. Sigur o să fii anchetat. Chiar dacă nu e vina ta. Deşi asta zic eu, că sunt alţii care ar spune, nu domnule, nu a aruncat cărămizile cu atenţie. Dacă sunt eu judecătorul, voi spune nu că l-ai omorât tu, ci că s-a sinucis el şi nu vei face nicio zi de puşcărie.

Ghilgameş

30 noiembrie, 8 seara

De vreo 5 minute mă gândesc cu ce să-l apuc pe gândacul ăsta care mi-a intrat pe geam să-l azvârl înapoi afară, în ploaie, unde îi e locul. Între timp, el a avut parte de o adevărată epopee pe aici, prin casă. L-am botezat Ghilgameş.

1 decembrie, 8 dimineaţa

Dragi prieteni, Ghilgameş nu mai este printre noi. A fost descoperit azi dimineaţă decedat pe aragaz. Trupul lui a fost depus la coşul de gunoi. Acuma, nu sunt sigur că era el. Dar chiar dacă era el sau nu, tot Ghilgameş l-am botezat şi p-ăsta post mortem, că la mine-n casă fac ce vreau eu. R.I.P., Ghilgameş!

1 decembrie, 9 seara

Urmează episodul 4 din saga lui Ghilgameş (ăsta e 3). Dar nu se va chema La vie de Ghilgameş, Ghilgameş 4, The passion of the Ghilgameş, Ghilgameş Resurection sau chestii de genul ăsta. Sau Copilăria lui Ghilgameş, că nu ştiu ce făcea când era un gândac mic. Dar un pont pot să dau, nu va fi nici ca în ultimul Terminator, nici ca în viitorul James Bond, personajul principal va arăta la fel ca titularul anterior al rolului.

2 decembrie, 8 dimineaţa

Din respect pentru el, am propus şi am aprobat să retrag numele Ghilgameş, cum se retrage la fotbalişti numărul 14 de pe tricou. Dar pentru că tot ne vom gândi la el, următorul gândac care mi se va învârti bezmetic în jurul lustrei se va numi Ghil Dobrică şi îi urez succes încă de acum. Go, Ghil!