Cleptomanul

 Când eram copil, ai mei şi-au dat seama că eram cleptoman, dar m-au vindecat foarte rapid. Vecinii de la etajul 3 aveau un stilou cu cap de panda, nu ştiu cine şi-l mai aminteşte. Şi l-am furat. Nu aveam ce să fac cu el, nu ştiam să scriu, eram la grădiniţă. Ai mei m-au văzut cu el, m-au bătut, m-au luat de mână, s-au dus la vecini şi l-au returnat, cu scuzele de rigoare. După care l-am furat din nou, iar scenariul s-a repetat. Aşa m-am lecuit de darul furatului, ba chiar am şi învăţat primele mele lecţii de matematică şi filosofie: 1+1=2 bătăi ca în filme, deşi stiloul e doar 1. Sincer, na, fiind împtriva violenţei în familie, aş fi rezolvat-o altfel, îi făceam morală, returnam stiloul şi-i cumpăram eu unul. Dar, sincer, nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă după un timp descopeream că avea două.

Taximetrişti trişti

 Taximetrişti trişti

Mi-a zis maică-mea să mai ies şi eu din casă, să mai scot şi eu o tipă la o cafea... Ciudat. Ultima dată când mi-a dat sfaturi despre femei era acum mai bine de 30 ani, când am venit supt pe gât acasă şi m-a luat din uşă:

-Cu cine te-ai bătut?!

-Cu nimeni mamă, e fata asta şi....

-Vaaai, ai grijă, foloseşte balonaşul, că fetele astea-s parşive!

Nu ştiu de unde ştia ea că fata aia era parşivă, dar chiar era. Avea doi prieteni în două oraşe diferite şi eu eram al treilea, un fel de amant, aşa. Nu mi-a dat nicio boală cu S, dar prietenul ei din Focşani, de meserie jăpcar-cuţitar, m-a scos într-o zi la o bere. A făcut el cinste. Avea nişte ochi verzi care păreau că văd prin tine, îl ştiam, evident, toate poveştile lui erau despre bătăi şi avea mereu cel puţin un briceag la el. Dar zâmbea când mi-a spus că ştie tot şi că nu-l interesează, "dă-o-n plm", am încheiat citatul. Am simţit că mi-a trecut glonţul, pardon, cuţitul pe la ureche, dar atunci, la 14 ani sau cât aveam, am înţeles că dacă poţi să nu fii gelos poţi fi un om mai fericit şi poţi să şi răspândeşti fericirea aia la oamenii din jurul tău.

Revenind în prezent, trebuie să recunosc că şi eu am înşelat-o luna asta pe prietena mea cea mai bună. Unii care s-au mai uitat în gura mea ar spune stai aşa, n-ai zis tu că pentru tine nu există cel mai bun prieten? Ba da, dar n-am zis nimic de prietenA cea mai bună. M-am nimerit printr-un mall, văzusem înainte un trailer la filmul ăsta, Taximetrişti şi am zis hai să-l încerc. Şi mi-a plăcut, mă. Aşa de tare încât mă mâncau degetele să scriu o recenzie despre el, dar nu puteam, că ar fi aflat prietena mea cea mai bună că am fost la film fără ea şi poate s-ar fi simţit trădată.

La noi, cam aşa funcţionează relaţia, din când în când ne mai vorbim pe net, ne mai auzim la telefon şi mă mai scoate ea la film. Merg mereu pe mâna ei, e absolventă de UNATC, lucrează în domeniu, până acum nu m-a dezamăgit niciodată când m-a scos la cinema. Dar de data aia aveam chef de ceva superficial, aşa că am zis hai, ăsta. Şi a fost cu totul altceva. Aşa că săptămâna trecută, când ea mi-a propus să mergem la nu ştiu ce tragedie şi eu am zis nu, că am eu destule, a doua opţiune pe listă a fost Taximetrişti şi parcă am simţit de dinainte că o să-mi propună şi varianta asta. Nu ştiam dacă mi-a propus-o că undeva, în subconştientul ei, mă considera un cocalar sau că i se părea ei un film bun, dar am simţit că o cunosc eu pea ea mai mult decât credeam.

Când am ajuns acolo n-am putut să fac altceva decât să-i mărturisesc ce am făcut şi că era a doua oară când mergeam la filmul ăla, pentru că prima oară am crezut că nu i-ar plăcea, dar a doua oară am mers special ca să-l vadă şi ea, pentru că eram sigur că i-ar fi plăcut. Nu s-a supărat. La sfârşit, nici măcar n-am discutat despre el, dar în mijlocul filmului s-a întâmplat ceva. Unul dintre actorii din rolurile principale are un fel de monolog şi ea îmi spune:

-Cu ăsta m-am fvtut.

Na, uneori, prietenii aleg momente ciudate să-ţi facă confesiuni."Bine că vă învaţă ăia la şcoala aia a voastră de film să vă fucheţ între voi, dar nu vă învaţă să nu vorbiţi în timpul filmului", i-am zis eu în gând. Acuma, despre film, nu vreau să fac un spoiler. Dar merită văzut. Nu e comedie, cum credeam eu. Mai demult, îmi spuenea o fostă prietenă bună că lumea asta e plină de relaţii "disfuncţionale", cum le zicea ea şi nu cred că era departe de adevăr. Ne scufundăm într-o mare de pretenţii absurde şi aşteptări nerealiste şi ne distrugem viaţa singuri. Dar chiar şi aşa, trist cum sună. îl recomand. Dacă îl vedeţi la cinema, o să descoperiţi o chestie şi pot să pun pariu pe ce vreţi voi că va fi aşa: unii oameni din public vor râde şi la scene la care nu ar trebui să râdă nimeni.

Antireclama zilei: Antidot pentru articulaţii

Antireclama zilei: Antidot pentru articulaţii

Aşa era titlul, nici n-am mai dat click să văd ce ulei de şarpe conţine. Dar nu mă pot abţine să nu mă întreb: cum ar fi să n-ai articulaţii? Cum cobori scările? Prin teleportare? Cum mănânci? Prin puterea gândului? Sloganul ăsta chiar că vine direct de la şcoala ajutătoare de copywriteri.