sâmbătă, 19 martie 2016

PERICOL!!!

Ce am aflat de prin media din toamnă încoace: pe stradă e periculos, câinii vagabonzi sunt periculoşi, la şcoală e periculos (cornul şi laptele e periculos), fumatul în cluburi este periculos, cluburile însele sunt periculoase, brânza e periculoasă, apa e periculoasă. Mai urmează să aflăm că respiratul e periculos.

vineri, 18 martie 2016

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LIX)

- Hiiii, ai un prezervativ în rucsac!!!
- Păi şi? Ce ai vrea, să n-am? Sincer, ţi-aş pune şi ţie în poşetă un prezervativ. Dacă mă înşeli, măcar o faci cu prezervativ.

marți, 1 martie 2016

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (habar n-am cât, revin eu)

Dacă m-ai fi cunoscut cu adevărat, nu ne-am fi certat. Dacă ai fi ştiut cu adevărat să te porţi, ne-am fi împăcat. Nu, nu fac filosofie ieftină. De fapt, aş prefera să mă iubesc fericit tot restul vieţii cu cine cred eu că merită în locul unui nobel pentru filosofie, că tot ştim că nu există. Numai că eu cred că pentru mine merită doar oamenii care nu mă pun să aleg între ei şi un nobel. Cred că măcar atât mi-ar îngădui drept răgaz în fericirea noastră, cât să mă duc să-mi iau premiul.