joi, 30 iulie 2009

Prinţesa mea

Futu-i dumnezeu’ mamii ei să-i fut, frumoasă mai e maşina aia... asta era vorba lu’ tata când era el impresionat de câte o chestie. Bine, să zicem că avea o scuză – facea parte din grămada ordonată de testosteron alcoolic căreia îi zic aştia Armată şi-o pun tot timpul în topul încrederii pe locul I ca pe sfintele moaşte ale sfintei Parascheva di la Ieş. Io m-am mai rafinat, adică n-am înţeles prost exemplul dat de bătrânu’ şi n-aş putea zice „ce bună-i mâncarea asta, băga-mi-aş pula-n ea”.

Bine, ştiu, lumea nu mă crede, probabil mulţi îşi închipuie că io vin acasă şi-o salut pe iubirea mea cumva gen “să moară mama, hai, că mi-e o foame de-mi bag pula-n mă-sa, hai, în pula mea, să mâncăm, ce pula mea stăm nemâncaţi ca labagiii? Dă-o în morţii mă-sii de treabă că-mi bagi pula-n ea!” Ei bine, nimic mai greşit. Eu trăiesc cu convingerea – gresită, poate, că înjur doar atunci când ceva sau cineva merită. Pentru că să te înjure Cristean înseamnă că meriţi. Înseamnă că l-ai făcut să-i pese. Şi asta e ceva.

Şi încă o chestie. Lumea, când aude „pula”, imediat se scandalizează, de parca n-ar fi vorba de chestia aia pe care nu s-ar jena s-o bage în gură la primul semn că te lasă când ai nevoie de ea mai mult. Ca să nu zic de alea care consideră sexul oral sex normal, că e mai uşor să-l faci în veceu în tren sau în vizită la cineva. Dar ele nu înjură. Eu cred că poţi înjura fără să jigneşti Şi nu mă refer la exemplul dat de tata. Altceva. Io nu-mi înjur femeia. Cu siguranţă nu de faţă cu ea. Glumesc. Ideea e că dacă înjuraturile astea se adresează de cele mai multe ori unor chestii absente, de ce se simt jigniţi de ele tocmai ăia din jurul tău? Nu vi se pare o prostie? Cu ce te deranjează pe tine dacă eu îl înjur pe băsescu?

Dar, evident, nu despre asta vroiam să vorbesc. Vroiam să vorbesc despre cârnaţii siniştri, despre românii ţiganizaţi care-şi îndobitocesc plozii cu „prinţisorul meu/prinţesa mea”. Toţi muritorii de foame au prinţi acasă. Io mi-aş învăţa copchilu’ toate înjurăturile pe care le ştiu mai degrabă decât să-l spal pe creier şi să-l conving că e „prinţ”. Chiar şi numai pentru mine şi pentru mă-sa. Voi şi cu ciutacu, futu-vă-n gură. Ăla are împărăteasă acasă. Şi moştenitor. Sper să nu-i lase moştenire caracterul. Nu vă mai bateţi joc de mintea copiilor, bă, nu-i mai dezorientaţi, nu sunt prinţi si nici nu vor fi, lăsaţi-i să înveţe singuri ce sunt. De când morţii mă-tii merg prinţişorii şi prinţesele cu metroul???

Esentialul

Ba, cat de mult conteaza sa stii sa te porti. M-am calmat si e meritul gagica-mii, pe care daca si acuma o derajeaza ca vorbesc despre noi doi pe blog am s-o bat cu biciul ala pe care i l-am cumparat de la sex shopul ala de langa bordelurile alea din Hanovra. Dar n-am putut sa nu observ din nou de cata lume proasta sunt inconjurat. Si nu, nu ma refer la lumea care a mai comentat p-aici, saraca, de unde dracu' sa stie unii sau altii ce-am eu nevoie sau ce-as vrea sa aud cand sunt in cacat?

Ma refer la astia cu care ma cunosc, gen o fosta de-a mea care, daca nu reactionam pozitiv la "hai, nu mai fi suparat", imi futea in secunda doi un "hai, du-te-n pizda ma-tii, atunci!" de nu ma vedeam. Sau la astia care nu vad esentialul. Tu esti disperat si ei te iau cu altii, cu cu altii, cu ALTII, cu copiii din Africa... Pai futu-te-n copiii din Africa sa te fut, de asta-mi arde mie? Ca-n bancul cu bula si titanicul.

Sau din astia care vin cu paleative, cu cretinisme. Gen, eu vin la tine disperat:
-Vai de mine, ce ma fac, nu mai am niciun ban...
Si tu zici:
-Vai, saracu’... auzi, te-ar ajuta cu ceva, te-ai simti mai bine daca ti-as face o felatie?
- O felatie? NU! Du-te, suge pula pe bani si vino si da-mi mie banii, aia m-ar face sa ma simt mai bine! Vreau bani, nu muie, crezi daca vroiam sa-ti dau o muie, asa te cuceream: „mama, ah, vai, uau, ce buze senzuale ai, nu-mi dai si mie niste bani imprumut?”???
Iar reactiile astea sunt si mai triste cand vin de la lume care, cica, ar fi trebuit sa te cunoasca.

miercuri, 29 iulie 2009

Comemoraj

29 Iulie 1921

Zi nasoala pentru minoritati (mai ales sunt polonezi sau tigani sau daca s-au taiat la pula cand erau mici). Adolf Schickelgruber este ales presedintele unui partid german. Foarte german.

marți, 28 iulie 2009

iCook



(da, am observat si eu, titlul e un englezism)

Mi-a fost greu tare sa aleg imaginea asta. Am navigat vreo 40 de pagini pe blogul asta. Eu gatesc si-mi place sa cred ca stiu sa apreciez ceva bun. Saitu' asta aproape ca m-a scos din depresie. Daca vreti sa aflati ce-o sa vreti sa mancati, intrati. Are tot ce vreti, in afara de tigara de dupa ce violati bucatarul in loc de bacşiş. A, daca sunteti ciudoşi, nu va uitati. Nici dacă sunteti gravizi. Mie aproape ca mi s-a umflat un sân de pofta (vroiam sa zic un coi, da' nu vreau sa ziceti ca vorbesc urat).

luni, 27 iulie 2009

La vie en rosette

Viaţa e ca părul de la cur. Scurtă şi plină de căcat.


B.B. King - The thrill is gone
Asculta mai multe audio Muzica

În caz că n-aţi observat în postarea anterioară, trec printr-o perioadă foarte maro. Sau printr-o perioadă foarte mişto, dacă aş fi duşmanul meu. N-am bani (a, ba da, se cheamă datorii), munca suge mai tare ca niciodată, maică-mea se lamentează că de ce nu m-am realizat, concediul mi s-a amânat cu japca şi nici perspective mişto nu se întrevăd. A, plus o chestie despre care n-am voie să vorbesc. Nu, două. Ce mai, perioada mea preferata. Mă simt ca cercetătorul român care a descoperit că aşa nu se mai poate.

E unul din momentele alea când chiar ţi-ar plăcea să ştii cum funcţionează teleportarea. Sau să fii singurul prezicător din lume care chiar ştie numerele de la loto. Bun, banii nu sunt totul, or să-mi zică ăia dintre voi care au bani. Eu zic că banii ajută. Gen, banii nu sunt o problemă, banii sunt o soluţie. Dar cum? E unul din momentele alea când stai şi te uiţi ca prostu’ în gol şi te gândeşti „moamă, ce mişto ar fi să-mi vină o idee din aia mişto acuma sau măcar una din ideile alea mişto care-mi mai vin mie din când în când să fie şi bună la ceva!”.

Bun, deci luăm măsuri, Cristean (nu, nu pentru copârşeu): căutăm alt job, îi spunem lu’ bătrâna că trebuia să se mărite ea cu un miliardar şi-acuma nu mai aveam problemele astea, ne consolăm cu gândul că oricum nu ne place la plajă, iar pentru un pescuit ca lumea, mai mult de câteva ore reuşite nu-ţi trebuie, în problema secretă numărul unu ne luăm angajamentul, în problema secretă numarul doi înca nu putem să facem nimic (nu e timpul)... şi totusi nu e de-ajuns. Sunt sad, mad & supi, ca pe vremea mIRC-ului...

PS: Tocmai am aflat ca de la 1 octombrie trebuie sa ma mut. Alti bani, alta distractie...

Concurs de idei

Ati observat cum cand auziti ca spune cineva, o cunostinta mai indepartata, asa, sau un necunoscut ca i-a murit ma-sa, tac’su sau nu stiu cine pentru voi e un fel de BUM! s-a impuscat in cap si gata? Pun pariu ca nu. Bai, al dracului, si de multe ori e ceva cam de 700 de ori mai complicat de atat, ceva cu suferinte, cu multi ani grei, cu pula calului, ceva urat. Nasol.
Mie asa mi se intampla. Gandul c-a murit nu stiu care nu stiu unde ma lasa complet rece si cred ca dintr-un reflex gandesc ca omu’ pur si simplu s-a intins pe spate, a inchis ochii si s-a dus inspre ce l-o fi invatat pe el societatea ca e lumea cealalta.
Dar, repet, de multe ori e complet diferit. Stiu asta din cel putin ... o gramada de cazuri, cel mai familiar fiind cel al lu’ taica-miu, care, alcoolic cronic fiind, a sfarsit prin a crapa ca un caine, nu inainte de a ne face viata de cacat tuturor celor din jurul lui ani buni – buni o pula, ani grei.
Acuma, daca aud v’un “cum, dar n-ai incercat nu stiu cum?” insotit de vreo fata naiva, va omor pe toti. Bunul simt al omului din popor care te-a facut sa ma intrebi prostia asta trebuia sa-ti spuna in primul rand ca faptul ca eu am scris in partea asta si tu citesti in partea cealalta inseamna ca am cel putin la fel de multe idei ca tine, plus ca unii dintre noi mai si citim, asa ca du-te, scoate-ti bunul simt afara in pula goala si da-i un sut pe scari. In coaie.
De fapt, eu nu stiu despre ce fel de suferinta sa vorbesc astazi. Chiar nu stiu. Sa vorbesc despre suferintele mele, cred ca ar fi cel mai bine, desi nu-mi place sa vorbesc despre mine, da’ cica uneori ajuta. Deci: despre discriminare? Despre educatie cu paru’? Despre stigmatizare? Sau despre preferata mea – postura de victima a unui concurs nefericit de imprejurari (de 400 de ori)?
Nu, deci chiar nu stiu. Sau uite, pot sa lansez un concurs de idei: prima idee de cum sa-l fi facut pe taica-miu sa se lase de baut pe care n-am incercat-o castiga o bere. Si o mie de marci. Pe bune. Berea pe bune, mia de marci o desenez in Paint, da’ cu autograf si ala cine stie cat o sa coste candva.;)

duminică, 26 iulie 2009

Căldură mare, monşer...

Cald, domnule castor... Căldura asta mi-a amintit de ceva. Bă, eram în tren, pe timpul facultăţii, cam pe vremea asta a anului. Mă, şi şi-a dat un cerşetor aurolac jos una dintre cele cinci perechi de pantaloni de pe el ca să ne arate că el chiar n-avea un picior. Se vede treaba că aurolacul îţi distrage atenţia câteodată chiar şi de la tine însuţi, pentru că avea două picioare. Da’ nu asta era problema. Cre’ că dimineaţa îşi luase nădragii invers pe el. Era zi de schimbat lenjeria intimă. Între ea.

Mă, ştiţi cum puţea ăla? Puţea de ziceai c-a expirat căcatu-n el. Puţea de ziceai c-a mâncat numa’ scânduri de veceu. Puţea de ziceai că i s-a strecurat un dihor în cur şi-a murit acolo. Aşa ceva n-am mai pomenit de când port pulă. Dar aveam să pomenesc când m-am întors acasă, pentru că uitasem să plătesc curentul. În frigider, evident, aveam peşte. Un crap mare, pe care-l pescuisem cu un an înainte în deltă şi-mi fusese milă să-l mănânc, îl ţineam în congelator şi-l mai scoteam să mă dau mare (sic) la alţii cu el. Ştiţi cum mi-a puţit casa 3 zile? Nici n-are rost să încep.

Aurolacul a avut tot vagonul numai pentru el până la Ploieşti. Noi stăteam toţi într-un capăt în trenul full şi urlam la el şi-l ameninţam în toate felurile, da’ n-avea nimeni curaj să se apropie de el. Cum nu m-am întors nici eu 3 zile acasă după ce-am găsit ce-am găsit. Băi, căldura are pericolele ei.

sâmbătă, 25 iulie 2009

Noi vrem ţărani!

Baaa, unde-s taranii din piata? Unde gasesc tarani? La mine-n fata blocului sunt vreo doi care vand cate ceva pe trotuar. Ca-n piata nu au loc de mafioti, in pizda mamii lor, care-mi vand rosii din turcia refuzate la export in rusia si usturoi din china fara niciun gust. Zilele astea, taranilor care vand oua, lapte si zarzaveturi li s-au alaturat tiganii cu flori si porumb. Ca om care gateste, ma intereseaza calitatea ingredientelor.

N-as da un cub de knorr nici la caine. Ca om care a trait in comunism, stiu ca produsele de la tarani sunt mai BUNE. Dintr-o mie de puncte de vedere. Chiar si fara garantie. Ca om care a mai fost pe ici - pe colo, stiu sa fac diferenta dintre TARANII care nu mai au loc in piata si MAHALAGIOAICA de bucuresti care se lafaie la taraba ca are pile si-ti vinde borş facut in cadă.

As vrea sa cumpar mai multe de la tarani, dar nu din targurile alea "eco", unde totul costa mai mult decat prevede legea. Are cineva un taran?

vineri, 24 iulie 2009

Familia

Cum era reclama aia, ma? "Laptele de mama ii dezvolta cel mai bine copilului tau sistemul imunitar. Dar cum il mai protejezi dupa ce perioada de alaptare se termina?" Cu prezervativ ati incercat? Din nou, nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Cica Sean Penn s-a lasat de film ca sa se dedice familiei. Daca s-a lasat de film ca sa se dedice familiei ca Joaquin Phoenix (sau ca frate-su), adica familiei bauturilor spirtoase si a drogurilor puternice, nu stiu ce sa spun. Poate-ar trebui sa-l lase familia sa mai faca si bani.

Frica de moarte. Studiu comparativ

E vineri, hai sa aberam, si-asa pe la altii nu mai gasesti nimic interesant de citit. Orasu' a adormit ca un bou, ametit de caldura. Andrei vorbeste de frica de moarte si-mi amintesc ca parca am aberat si eu odata pe tema asta. Doar ca nu mai tin minte daca oral sau in scris. Sau cu cine. Nu conteaza.

Frica de moarte e o expresie a instinctului de conservare. Cam ca si cheful de fvtut, care-i, de fapt, chef de perpetuat specia combinat cu gasit perechea aia care ti se pare tie ideala pentru asta. Doar ca noi, mai perversi decat restul animalelor, preferam sa-i dam niste explicatii sau, uneori, chiar aplicatii mai elaborate decat trebuie. "E pacat sa ucizi/sa te sinucizi" etc. Da, stiu, e doar atributul statului. E incredibil cate lucruri se fac pe lumea asta speculand frica de moarte a oamenilor. Multi renunta la o gramada de chestii de frica sau ajung sa construiasca lucruri grandioase, gen canale si transfagarasane.

Dar cine spune ca secsu' tre' sa fie placut, iar moartea neplacuta? Stramosii nostri chiar apreciau moartea. Masculii felinelor au ţepi pe mădular. Noi, neavand ţepi acolo, am descoperit ca facutul de copii poate fi distractiv. Intre timp, din pacate, unii au uitat ce misto e sa mori. Asa ca s-a ajuns la o situatie si mai perversa: din cauza fricii de moarte, faci copii. Se cheama viol in unele societati. Totusi, nu trebuie sa uitam ceva: unele dintre cele mai frumoase lucruri care s-au intamplat vreodata s-au intamplat tocmai pentru ca unii au renuntat sa le fie frica.

joi, 23 iulie 2009

Rezultat Ujpest - Steaua

Stiu rezultatul de la meciul de diseara de la Budapesta: in functie de scorul final, intre 1 si 20 de morti. Distractie placuta!

marți, 21 iulie 2009

Abrambureala din nou

Androneasca s-a sucit. Ce nu face omu' ca sa nu ia un sut de la partid si din fonctie... Asa-i cand pui inginerii sefi. Deci, diplomele de la Spiru sunt bune, ca si alea 100.000 de voturi sunt bune, iar "domnu'" geoana e in campanie. Da' daca sunt bune, de ce i-a mai dat afara din sali p-aia de la examenul de titularizare? Si daca sunt bune, cine plateste daunele pe care or sa le ceara aia la cremenal? V-ajut? Noi, in pula mea, din banii nostri, manca-mi-ati bascheţii toţi ăia care-ati votat cu pesedeu'!

luni, 20 iulie 2009

Puterea exemplului

Sau cum sa urâm fără număr şi fără motiv, cum latră câinii la biciclete


Ciomu întreabă anestezista înainte de operaţie:
-Ce-a dat ăsta?
-Ei, a dat o pulă.
-Asta e. O împărţim în 3...

Asta e o glumă bazată pe un exemplu. Sau pe un motiv. Există nişte oameni, însă, care urăsc fără un motiv anume. Cum dragostea îi face pe alţii să respire, ura îi trezeşte pe alţii dimineaţa. La fel, există oameni care merită împuşcaţi în ceru’ gurii. Unul dintre ei este băsescu, dacă am întreba-o pe roxana iordache. Care cred că n-ar avea o dimineaţă mai frumoasă decat în ziua în care ar şti că primeşte un pistol să-i împuşte toată familia lui băsescu la prânz. Ce s-ar mai aranja ea dimineaţa, cu câtă mândrie s-ar găti, s-ar bărbieri... oare ce-ar mânca ea în dimineaţa aia frumoasă?

Roxănica e fan sarah palin, mircea lucescu, ortodoxie, steaua, ecaterina andronescu (??? – aşa am zis eu) şi nu în ultimul rând, pesedistă înrăită. Aripa iliescu, deci, hard core, pentru că geoană e un prostănac pentru ea, c-aşa a zis cârpa aia kaghebistă. Cred că, la fel ca ion cristoiu, care SIGUR are tatuaj cu iliescu pe sân, roxana are tatuaj cu iliescu pe scrot. Bă, n-aş avea nimic cu nimeni. Da’ dă şi tu, în pula mea, un motiv palpabil să urăşti. Altul decât că ţi-a dat iliescu voie. O experienţă personală, ceva, orice, am să te cred pe cuvânt. Da’ nu cred că vom găsi vreodată aşa ceva la ea sau la ciutacu, badea, bendeac şi alţii care fac rost de bani de haleală înjurând şi făcând mişto gratis.

Pentru oamenii ca ei, am două propuneri de variante: împuşcaţi-vă şi daţi vina pe băsescu. Sau pişaţi-vă pe voi şi daţi vina pe mine. Încep să îmi doresc să vină iliescu la putere din nou. Cred că într-o lună muriţi de foame. Dacă nu vă dau ăştia şi vouă un ciolan, ceva.

duminică, 19 iulie 2009

Scoala vietii de politie

6 insi pe loc la examen la academia de politie. Foame, tata. Da' lasa, de bine, de rau, e facultate de stat, or sa invete ceva. Cat am facut eu blatul pe tren in timpul facultatii, am invatat si eu multe de la ei. Pe vremea aia, trenul era la putere si in el, blatul era de baza. Ne strangeam cate doua vagoane de studenti blatisti. Cine strangea daru' pentru naş? Baietii de la academie.

Ce-am aflat eu de la ei? Aia de la liceul de politie n-or sa vrea NICIODATA sa ajunga la informatii, ca nu-i frumos sa-ti torni colegii. Da-i in pula mea, lasa-i p-aia din civilie sa se duca acolo. Cea mai multa muie dau baietii de la cercetari penale. Si nici nu dau bani pe nimic, ca au atata lume la mana. "Salariul intr-o zi", asta era vorba. Da' niciun job nu se compara cu ala de sef de post pe undeva pe malu' E 85-ului. Vilă intr-un an.

La ce pula mea mai exista o facultate, daca tot s-a demilitarizat? N-ar putea sa fie inlocuita cu niste cursuri? Ca de furat, stim si singuri, n-avem nevoie de scoala pentru asta.

sâmbătă, 18 iulie 2009

Trendurile pulii

Vroiam sa zic ceva de Becali, dupa care am observat ca la festivalul de jazz de la Gărâna se face politica. Mie mi se pare absolut normal. Pentru ca toti obositii, toti distrusii au inceput sa polueze cu prezenta tot felul de locuri care altfel ar fi ok. Si prin locuri ok ma refer la orice loc sau eveniment cat mai putin populat si cat mai frecventat in anumite perioade doar de oameni care au macar ceva in comun. Stiu, acum ne place diversitatea, dar la ce pret?

Nu poti opri pe nimeni sa mearga undeva, dar uite-asa s-a dus pe pula vama. Uite-asa s-au dus dracului festivalul de la Sighisoara, pentru ca nimeni nu stie cu ce se mananca, pentru ca in '95 nu era la moda, asa ca nu te-ai dus, manca-mi-ai pula de mondenu' pulii. Acuma te duci sa te plangi cati cocalari sunt p-acolo. De targul de fete de pe muntele Gaina nu zic nimic, macar ala n-a fost niciodata o chestie cu pretentii.

Pana la urma, probabil ca astia suntem noi. N-ai cum sa aduni la un concert Buena Vista Social Club numai intelectuali. N-ai cum sa aduni la Sfantu Gheorghe, la Festivalul Anonimul, numai critici de film. Nici n-avem de unde sa producem atata lume desteapta pe cap de vaca furajata. Adica publicul, la orice chestie mai cu o conotatie culturala, va fi 10% meseriasi adevarati, 40% impostori cu pretentii si basini in cap care cred ca e o chestie la moda de fac ei, si 50% loaze. A, si cate un politician in campanie. (tot la aia 50%)

Locurile si evenimentele misto de la noi, avand in vedere publicul, sunt intr-o dilema. Pentru ca la noi popularizare inseamna cocalarizare.

Prostie (nici nu mai stiu ce numar)

18 iulie 1290

Toti evreii sunt expulzati din Anglia. Dandu-si seama ca n-are niciun chef sa plateasca datoriile catre bancherii evrei care-i finantasera cruciadele, regele scapa de ei de tot. Cu trei ani inainte, arestase 3000 de bogatasi evrei pe care ii eliberase dupa ce au platit fiecare cate o cautiune sanatoasa.

vineri, 17 iulie 2009

Record de prostie

Tocmai am descoperit ca am o spuma de baie care se cheama ON LINE. Oare cum vine asta? Da' nu despre asta vroiam sa discut. Ci despre faptul ca si altii au tampitii lor. De exemplu, Guiness Book of World Records. Care au o categorie speciala de recorduri, "Most Individuals Killed in a Terrorist Attack". Evident, castigatorii sunt aia de pe 9/11. Iar dedesupt, scria, simplu, "break this record". Asa cum a descoperit asta, pe care l-au amenintat aia direct ca-l dau in judecata pentru ca "a folosit logoul fara autorizatie".

Incredibil. Cat de muie umana poti fi sa faci din treaba asta subiect de categorie de recorduri? Si dup-aia, cat de prost sa fii sa lasi o chestie automata sa se ocupe de restu' trebii? Si la urma, tot tu sa te oftici cand iti zice lumea ca esti prost? Culmea prostiei.

joi, 16 iulie 2009

Pentru toti bulangiii pasivi care se plang de romania si de basescu si de pula mea

Sper ca stiti franceza: http://www.lemonde.fr/archives/article/2009/07/13/la-roumanie-nouvelle-terre-d-immigration_1218239_0.html

Altii se bucura la noi ca la copacu' laudat si noi ne lamentam de zici ca eram monte carlo si am decazut.

Comemorare

16 iulie 1860

SUA este desfiintat ca stat printr-un decret al imparatului Norton I al Statelor Unite ale Americii, protector al Mexicului.

miercuri, 15 iulie 2009

100.000 - aniversare la Spiru Haret

100.000 de absolventi. Atata are universitatea Spiru Haret. Tocmai am realizat care e cel mai mare asezamant de invatamant romanesc. Avand in vedere ca toti astia au aparut in ultimii ani, e clar: 1 din 200 de romani e absolvent de Spiru. Bai, imi deschid universitate, ca nu se mai poate.

Stiu, sunt licentiat tot de la parti, ar trebui sa fiu mai ingaduitor cu treburile astea. Nu pot. Si da, sunt si la stat specializari unde intri cu 5 si mai raman si locuri libere si unde nu intri cu 5 intri cu 10, cat iau toti prostii la Bac acuma, futu-va-n gura sa va fut.

Mai demult, cel mai greu la facultate era sa intri. Intre timp, s-a rezolvat. Acuma vad ca a devenit la fel de usor sa si termini. Ceva e neregulat la mijloc. Trebuie schimbate niste chestii. Solutii, propuneri?

PS: Imi pare rau de oamenii aia de la Spiru dati afara de la examenele de titularizare. Habar n-am daca sunt sau nu impostori printre ei, dar sa consideri aprioric ca toti sunt NU e o solutie.

marți, 14 iulie 2009

Sorina Placinta

sau "de ce ne miram?"

Din ciclul "lucruri care nu stiu de ce mai impresioneaza pe cineva": "moama, frate, ce ancheta a facut Tolontan!!!" 2: "vaaai, la MTS sunt nereguli!!! Incredibil, incendiar, nu stiti ce pierdeti!".

1. De cand citesc eu presa, am citit muuuuuulte materiale, multe anchete de coruptie. Asta s-a nimerit sa aiba mai mult succes pentru ca da in PD-L si in Basescu si e la moda sa dai in Basescu. Sunt curios daca ancheta GSP o sa ne spuna clar cat la suta din banii aia s-au dus la Voiculescu. Atunci, da, am sa apreciez si eu ancheta. Dac-a vrut doar s-o dea p-asta jos si dup-aia, cand sa ajunga la adevaruri deranjante pune batista pe tambal, ma pis pe ea de ancheta.

2. MTS a fost INTOTDEAUNA o stropitoare de bani in directii urate si greu de verificat. Si o pot dovedi. In 2000, parca, participam pentru ONG-ul din care faceam parte atunci la o licitatie de programe la DTP Vrancea. N-am castigat finantarea acolo, poate si pentru ca am concurat cu ONG-urile nevestei primarului din Focsani si al nevestei presedintelui consiliului judetean Vrancea - Oprisan, daca va spune ceva numele. Am castigat la Ilfov, pentru ca presedintele organizatiei lucra in MTS. Iar banii s-au dus in cu totul alta directie decat aia in care scria in acte ca trebuia sa se duca.

3. Sorina Placinta este omul perfect de pus la MTS dintr-un motiv foarte simplu: mai sunt bani de dat acolo, iar ea are experienta manageriala necesara sa-i ascunda mai bine de data asta, desi si-asa sareau de-acolo ca basina din cur, unde dadea dumnezeu. Exista o fisura in mecanism, s-a demonstrat, deci e nevoie de cineva mai priceput. Sa fii om de afaceri de succes in Vrancea nu e lucru usor, dar nu cred ca gasesti afaceristi sau politicieni mai predispusi la smenuri ca aia din Vrancea - v-o zic eu, eu am crescut acolo si-i stiu. Si mai stiu niste lucuri, daca mai rezistati un subpunct. Hai, doua.

4. Calcat pe cadavre? Checked! Absolventa de "sextile-pulărie", Sorina a luat, practic, ce mai ramasese din Filatura din Focsani unde muncise ca inginer, a inchis-o si-a transformat-o in hotel. Salarii compensatorii? Ei, viata e nedreapta, ce vreti? Compromisuri la greu? Normal. Nimic nu misca in Vrancea fara Oprisan si ea stie asta, tocmai declara nu de mult ca Oprisan... in fine,tre' sa mai lase de la el, ca vorba aia, acuma suntem coalitie, tre' sa ne lasati si noua ceva de furat.

5. Si-acuma partea hard - porn, sau inca o dovada ca nu doar la centru si nu doar la MTS exista doar tarlale pe care politicienii isi bat joc de voi pe banii vostri: in 1996, ONG-ul ala din care faceam parte lipea afise la greu pentru PDSR Vrancea. Cu ce bani, nu stiu, dar va zic cu ce mijloace: cu masinile Regiei Drumuri si Poduri Vrancea, sub atenta obladuire a Politiei Vrancea. Regia, desi in moarte financiara, avea bani sa trimita masini cu afise la Chiojdeni oricand avea nevoie partidu'. Gata, ca m-am intins.

O ultima idee destul de populara in Vrancea - poate unul din motivele pentru care am plecat de acolo: dom'le, nu votam cu opozitia ca la ei e foame mare, ii lasam tot p-astia, c-au furat destul.

Dedicatie

luni, 13 iulie 2009

Stiinta naiva

Practician sunt deja, dar ma gandesc serios sa devin si un teoretician si chiar propoavaduitor (lobby-ist suna ca o pula) al unei noi discipline: stiinta naiva. Scopul ei final este de a fi adoptata de toata lumea, iar metoda e simpla: afla si tu cate ceva despre un lucru INAINTE de a-ti trage cu parerea despre el. Adica inarmeaza-te, inainte de toate, cu bun simt, iar bunul meu simt – poate gresesc, nu stiu, sper sa aflu, imi indica drept prima regula pentru a te intelege cu aia din jur ce-am zis mai sus.

Sigur, si “bataia doare” e o axioma de care trebuie tinut cont indubitabil. Ca si corolarul ei “daca nu te doare pe tine, inseamna c-ai sa iei amenda ca l-ai batut p-ala”. C-am vazut niste exceptii de la regula numarul 1 cu rezultate dezastruoase, din pacate, la copiii alora care n-au respectat-o. Gen, nu fi smecher in trafic daca nu esti smecher decat atunci cand esti cu brigada dupa tine. Nu i-o fute pe ma-sa lu' ala decat daca esti sigur ca poti sa-l arzi singur. Altfel te faci de cacat.

duminică, 12 iulie 2009

Sporuri

Vad o lupta care nu e surda deloc - intre angajatii de la stat si angajatorul care si-a asumat niste mariri de salarii nesustenabile ca sa-si asigure voturi de la bizonii aparatcici. Daca in presa se revine la salarii de 10 milioane pentru ca asta-i productivitatea muncii, nu inteleg de ce aia din primarii ar trebui sa aiba pula mai mare.

Vad sindicate de stat peste sindicate de stat care castiga in continuu lupte in instanta pentru drepturi care le-au fost promise de tot felul de guvernanti. S-a ajuns la situatia aberanta in care parlamentul voteaza ca idiotul mariri de salarii pentru magistrati pe care guvernul stie ca n-are de unde le acoperi, asa ca le ataca la ICJ, unde sunt judecate ghici de cine: de magistrati in cauza si, deci, in conflict de interese.

O s-o sugem original daca le tot dam bani astora de la stat. Intr-o societate normala la cap, aia de la parti castiga mai mult dintr-un motiv foarte simplu: ei muncesc. Partea trista stiti care e? Beneficiarii de sporuri mai smechere la stat nu sunt aia care chiar presteaza, saracii. Nu, sefii sunt. Si acum se taie sporurile pentru toata lumea, deci tot aia mici o sug.

sâmbătă, 11 iulie 2009

In Bucuresti, pe dreapta

Am vazut aici un material si niste comentarii care m-au umplut de scarba.

Ca sa lamurim o chestie despre moldoveni. Dupa ce provincia lor a fost sute de ani cam cea mai smechera de pe aici si dupa ce au dar multe nume grele in cultura - grele, tata, nu Zaharia Stancu sau Octavian Paler si dupa ce mult timp multi s-au mutat acolo pentru ca le era greu sau foame sub unguri sau turci, s-a intamplat o chestie misto: Moldova a avut onoarea sa fie prima provincie ocupata de armata rosie. Dupa ce i-au furat aia cat au putut, i-au dus prin Siberia si le-au violat femeile, in 1947 au mai primit cadou si-o seceta meseriasa.

Asa ca foarte multi moldoveni au luat-o de nebuni prin tara sa caute de munca si, pe traseu, sa vanda ce-aveau prin casa pentru mancare. Mentalul contemporan din restul provinciilor s-a bucurat repede si-a pastrat imaginea moldoveanului boschetar, muritor de foame in loc de aia de urmas a lui Stefan cel Mare pentru ca asa-i rumanu', nu mai poate de bucurie, are 8 - 9 orgasme pe noapte daca stie ca altu' e mai sarac sau mai prost ca el. Prea putini par sa realizeze ca daca un om trece printr-o perioada mai proasta ca tine, asta nu inseamna ca automat esti tu mai destept sau ai vreun merit in plus.

Mai nou, tot aud o teorie: "provincialii" sunt complexati fata de bucuresteni. Ma, io n-am ce complex sa am in fata cuiva care ma intreaba "auzi, da' unde-i Focsaniul, in Iasi?" Ok, asta a fost un "rautacism". Intrebarea mea este: de unde pana cand a fi bucurestean/moldovean/banatean/orice e o calitate? Sau tigan. De cand e asta un argument? E ca si cum ai spune ca esti mandru ca esti roman. Numa' pe americani ii mai aud asa "sunt american si fac asta pentru ca sunt american si...". Faci asta fie pentru ca esti obligat, fie pentru ca esti prost si nu te duce mintea la altceva.

N-am nimic cu nimeni, dar nu pot sa nu observ ca unii oameni din Bucuresti au o problema de optica: ii privesc de sus p-astia care vin aici la facultati si aleg sa ramana. Unii. Iar altii vad conflicte acolo unde nu sunt ("nu, noi n-avem nimic cu nimeni, dar provincialii se plang si nu mai stiu ce fac"). Faptul ca parintii tai au facut sex candva si s-a intamplat ca tu sa te nasti aici nu e niciun merit. Niciunul. N-ai sa primesti niciodata o medalie pentru asta. Nu esti mai destept sau mai cult pentru ca te-ai nascut aici si stai intr-un bloc cu vedere la alt bloc. Poate ar trebui sa schimbam ceva.

Din nou ii dau dreptate lui Neagu Djuvara: poate capitala ar trebui sa fie undeva in centrul tarii. Intr-un loc cu adevarat reprezentativ pentru toti romanii, un loc multietnic. Nu intr-un loc in care minoritatea predominanta nu e tocmai reprezentativa pentru ideea de multiCULTURALITATE.

vineri, 10 iulie 2009

Echipa mea de fotbal

Fotbal, stiu ca nu va intereseaza, suportati cu mine inca o fraza. In prima mansa de calificari in Champions League, uitati-va un pic la rezultatul asta: FC Zestafoni (Georgia) - Lisburn Distillery (Irlanda de Nord) 6-0 (5-1). Deci, Distillery ii cheama p-aia, da? Si cred ca rezultatul spune totul. Acuma, sa ne gandim un pic ce echipa plina de oţetari - clabări + manelari mai e si pe la noi prin tara si incepe tot cu Di.

joi, 9 iulie 2009

Zeitati

Cat io stau la strand, va recomand ceva:



cine-l intelege din prima are o mie de marci.


Ba, nu stiu cata lume s-a gandit serios la chestia asta, dar la un moment dat vom muri. TOTI. Nu cunosc exceptii. Pula mea, daca Gica Petrescu a murit, fiti siguri ca si noi, restul, vom inchide ochii si ne vom opri din ce faceam noi pana atunci. Adica, tehnic, din trait. Cati realizeaza ce dar avem?


Pula mea, inainte sa ma luati cu din astea, cu viata vesnica, cu suflet, cu cantat la lira, am o intrebare: cati dintre voi cred ca au facut suficiente chestii incat sa ii arda niste draci intr-un cazan cu smoala, undeva sub pamant? Daca exista printre voi persoane din astea, sa-mi suga pula si sa-mi zica ca are gust de maiada. Mai am o intrebare pe care am auzit-o in alta parte, nush cine mi-a zis-o. Daca sufletul se duce undeva, el tre’ sa fi venit de undeva. De unde pula mea, ca suntem atat de multi. Deci, aia care cred in reincarnare pot sa se duca sa se impuste.

Who the fuck is Simona Tache?

Un material foarte misto aici. Mvaaai, a plecat Simona Tache de la Catavencu!!! Asa, si? Daca ma intrebi pe mine, asta nu e o stire, o stire era daca Simona Tache musca vreo vedeta.

Eu am fost fan Catavencu, hm, cam de cand am creier in cap. Acum vreo 16 - 17 ani, Catavencu m-a salvat. Eram pe cale sa devin un mare idiot, dar m-am vindecat. Am renuntat sa mai citesc Romania Mare dupa ce m-am apucat de Catavencu. Practic, ei m-au crescut, daca nu erau ei, eu nu eram asa cum sunt astazi.In fiecare saptamana dadeam putinii bani pe care ii aveam pe la 13 ani sa cumpar revista aia si le cumparam si almanahul anual si era o mare suparare daca intr-o saptamana ratam vreun numar.

Totul s-a dus dracului cand i-a cuparat Vantu. De-atunci, l-am mai cumparat sporadic, mai mult cand aveam vreun drum pe undeva si eram pasager, desi il luam la pachet, de obicei, cu Dilema Veche si Magazin (da, mai exista, tot in copilarie l-am descoperit si pe el). Oricum, Catavencu isi facuse datoria, m-a educat, acum sunt baiat mare si pot sa gandesc si singur. De fapt, editorial sau in opinii nu s-a schimbat mare lucru la catavenci. Dar n-am putut sa nu observ cum, treptat, in Catavencu creste o parte tabloida care devine din ce in ce mai mare. Reprezentanta ei cea mai de seama? Simona Tache.

Acuma, sincer, pentru cineva care ia Catavencu pentru politica si anchete si umor de calitate, partea cu vedete nu poa' sa fie decat subiect de durere de pula. Ma lasa rece vedetele. Si ma lasa rece si comentariile despre ele, mai ales alea facute de Simona Tache. Simona, nu esti funny deloc. Sincer. N-ai zis nimic interesant sau funny in viata ta, mai mult, tot discutand de vedete si monden, ai devenit tu insati vedeta fara niciun merit in afara de faptul ca esti asociata cu ei. Si cu Catavencu. Cam ca distrusul ala de Cristi Brancu. Mai nou, ai ajuns un fel de Mircea Badea, cu 1500 de comentarii in blog la postari gen "ma duc pana la veceu". Sincer, mai toate postarile tale din blog imi suna gen "ma duc pana la veceu".

Imi pare bine c-ai plecat si-mi pare bine ca au ramas la monden acolo oameni gen Radu Alexandru, care chiar au talent.

Fara puli si pizde la TV

Fix acum 22 de ani (de data asta sper ca am calculat bine, doar is treaz, ce dracu'), adica pe 9 iulie 1986 (destul de recent, nu?) Comisia pentru Pornografie a U.S. Attorney General anunta ca pornografia incita la infractiuni sexuale cu violenta si la alte tipuri de activitati ilegale. Asta dupa 2 ani de studiu (ma intreb ce-or fi studiat) si o groaza de bani cheltuiti, plus 2000 de pagini scrise. 20 de ani mai devreme, o alta comisie admisese contrariul. Si cica evoluam.

Ca sa vedeti in ce lume traim. Ca nici noi nu suntem departe. Deci, un futai si o muie liber consimite la televizor incita la violenta. Da' e OK sa vedem cum moare lumea in accidente macrabre, e OK sa vedem cum se baga lumea in tomberoane la televizor, e OK sa vedem batai in direct si alte asemenea. Sexul incita la violenta, violenta nu incita la violenta. Foarte misto. Foarte logic. Si doamne fereste, sa nu cumva sa injuri. Ca si aia incita la violenta.

Update: pentru aia care observa ca n-am calculat bine cati ani au trecut, sa stiti ca n-am gresit, cand am scris aveam impresia ca suntem in 2008!

miercuri, 8 iulie 2009

Michael Jackson, rezurectat

Unu' care zicea ca l-a violat Michael nu stiu cand si-a luat de la el 22 de milioane de dolari zice acuma ca nu a fost asa. Ma intreb cat i-au dat acuma sa zica asta.

marți, 7 iulie 2009

Campioni mondiali la programare

Studentii romani au luat doua locuri intai aici. Stiu, e organizata de Microsoft, dar e SMECHERA. Numai faptul ca s-au inscris 300.000 de studenti din lume ar trebui sa va spuna ceva. Romania a luat locul I la software design pe echipe si inca un loc I la individual. Evident, nu niste bucuresteni, ardeleni sau banateni. Niste baieti de la Cuza, din Iasi. Deci, se poate. Au mai prestat pe tema asta domnii astia. Eu ma intreb un singur lucru: cati dintre copiii astia vor mai fi aici sau cati vor mai reprezenta Romania anii urmatori.

Iubire de caine

“De ce-ti iubesti femeia?” Grea intrebare. Multi ar zice “dom’le, iubesti pur si simplu”. Care si mie, sinceramente sa fiu, mi se pare cel mai bun raspuns. Dar nu, noi vrem sa fim “mai speciali de atat”. Cei mai multi dintre noi prefera sa aiba un raspuns special la chestia asta si celor mai multi dintre noi nu le iese decat un cliseu penal pe post de raspuns la intrebarea asta. “Ca ma atinge nu stiu cand nu stiu cum, ca e stangaci cand face laba, ca uita sa se spele pe picioare doua saptamani”...

Care-i raspunsul meu special? Imi iubesc femeia pentru ca-i mica. Mica, nu stramta, sunt doua chestii diferite, da? O vad ca-i mica si ca vrea iubire, are nevoie de asta, mult, tot timpul. Are nevoie de iubire ca de o umbrela, nu de ploaie, e mica, dar puternica, are nevoie de iubire ca de o protectie impotriva.... impotriva unei chestii pe care nu o pot numi, dar pe care sigur am cunoscut-o si eu, pentru ca si eu am fost prea mult timp singur.

Si sunt recunoscator ca si-a ales sa vrea iubirea asta de la mine. Asta e iubirea mea, recunostinta. Stalin spunea ca recunostinta e un atribut al cainilor. OK, atunci iubesc ca un caine. Si poate, la fel ca un caine sau ca un inginer, cateodata nu stiu sa-mi exprim iubirea. Dar niciun caine nu cred ca stie ca stapanul l-a ales pe el, si nu pe altul, niciun caine nu stie ca el e al stapanului pentru ca e mai frumos decat altii, pentru ca stie sa gateasca mai bine decat alti caini sau ca stie sa-si faca stapana sa rada mai frumos ca mine. Scuze, mai frumos ca alti cani.

Asta e iubirea mea.

luni, 6 iulie 2009

De ce sunt unguroaicele blonde

Mă-ntreb de ce nu-şi mai botează nimeni copilul Burebista, dacă tot suntem aşa mândri că ne tragem din daci. Sau Zalmoxe. Sau Abormaşinăriţei Diurpaneus. Până şi ăia cu nume de familie dac – Brânză, de exemplu, şi-au tras nume din astea caştoace. William Brânză. Există, căutaţi-l pe net, ultima dată vă reprezenta cu onor în parlament. Pe toţi tripleţii azi îi cheamă Robert, Eduard, Alex, Smiley şi Cerebel. Păi aşa sunteţi voi naţionalişti, mă? Băi, io achiesez la teoria lui Neagu Djuvara. E chiar tare puştiu’.

Şi e tare şi teoria lui, cum că, în mare, în afară de limba asta a noastră, nu prea ne-a mai rămas nimic de la Traian şi Decebal –de la Decebal chiar că nu mare lucru. Da, ştiu, sunt un trădător şi un “antinaţionalist”.Băi, dar, pentru ca suntem corecţi, nu-i aşa, vrem şi un punct de vedere, dacă nu obiectiv, măcar diferit, nu? Şi unde am putea găsi noi un punct de vedere cu adevărat diferit de al nostru? Exact, la unguri, tată. La ungurii ăia de la mama lor, nu ăştia ai noştri. Băi, m-a cam speriat ce-am văzut acolo. Da’ acuma na, nu tre’ să-i credem pe cuvânt, pentru că avem şi noi creier în cap, dar şi alte surse.

Dar ceva e valabil pentru ambele istorii. Deci: nu numai pe noi ne-au violat toţi cotropitorii, staţi liniştiţi. Statuile vechilor regi unguri din Budapesta arată clar că semănau mai degrabă cu Kim Ir Sen decât cu vreun arian din ăsta de-acum. Şi-atunci, cum dracu’ de ungurii din ziua de azi n-au feţe de tătari? Simplu, ei n-au fost niciodată mai mult de 10% din populaţia aia pe care o conduceau ei. Ei doar s-au pus călare pe neamurile alea pe care le-au găsit acolo. Exact cum am păţit noi. Diferenţa dintre noi şi ei? Noi i-am învăţat româneşte pe conducătorii noştri, ei i-au învăţat ungureşte pe supuşii lor. Unguroaicele sunt nemţoaice la origine. Deci, nemţoaicele sunt curve.

duminică, 5 iulie 2009

Adapost

La unu’ pe blog, nici n-am inteles din ce tara e, dar e in engleza, poze (cu explicatii) dintr-un apartament. Foarte misto, foarte mare, foarte cutare: living, kitchen, entrance, alea-alea, bathroom, bombshleter, main bedroom.... BOMBSHELTER??? Intr-un apartament de bloc??? Cum pulile mele, n-ai balcon, da’ ai adapost de bombe? Fuarte tare!!!! Si eu care credeam ca doar romanii sunt stresati....

Inteligenta = inaltime

Faza de acum vreo 11 ani. Eram trei amici, combinati cu trei gagici, prietene si ele intre ele. Mai erau si vecine, pe deasupra. Intr-o seara, le-a zburat un taxi de pe o trecere de pietoni pe toate trei odata. Nino – nino, spital, cutare...

Eu eram combinat cu cea mai proasta. Da, aceeasi persoana din povestea asta. Bai, si cand ajunge la spital, ghici pe cine ii pune ea p-aia de la urgente sa sune? Pe mine. Asa ca mie mi-a revenit onoarea de a-i anunta familia si de a mi se zbiera in telefon “Ce-ai facut cu fata mea????!!! Mi-ai omorat fata!!!” Nu omorase nimeni pe nimeni, in fine, nici macar nu fusesem acolo.

Cert e ca la spital, cand am ajuns noi, ca de-acum stiam toti trei, deja ma-sa alteia dintre ele era acolo. Si cum ea stia – desi nu ma cunostea personal - ca io-s ala mai hau – hau din gasca, s-a dus la Cristi, ca el era ala mai... asa. Drept urmare, s-a dus la ala mai inalt dintre noi. Si mai prost. Nu poti sa nu observi cata lume judeca dupa aparente si cati confunda numarul de centimetri cu aia de la IQ, chiar daca aici am dat doar un exemplu.

sâmbătă, 4 iulie 2009

Rapid

Pe un bloc din apropiere scrie RAPID. Ma intreb cat dureaza pana apare cuvantul MUIE langa el. Am sa va tin la curent. Dar nu asta vroiam sa discut cu voi. Pentru ca stiu ca prin public e lume care se da in vant dupa englezisme, sa-mi spuna si mie cineva ce parere are despre notiunea “differently – abled”. A aparut cam in perioada cand s-a lansat si papusa Barbie, varianta in scaun cu rotile. Exact, se refera la lumea cu hadicap. Ba, s-a ajuns prea departe cu political correctnessu’ asta, nu credeti?

Asa ca, persoane bune, am sa vin si eu cu niste amendamente rapide, un fel de precizari care, zic eu, or sa ne prinda bine la toti. Adica daca e sa fim corecti, sa fim corecti, tata. Deci: eu propun sa interzicem folosirea notiunii de handicapped in afara cazurilor care privesc strict acceptiunea literala a lui HAND-icapped, da??? Astfel:

-Esti ciung, ti-ai castigat privilegiul de a te numi handicapped – e dreptul tau, ti l-ai castigat, ai suferit si suferi pentru el;
- Esti schiop – tre’ sa te numesti footicapped, mie mi se pare de un mare bun simt. De ce sa te bage in aceeasi oala cu toti ciungii?
- Esti retardat? Nu, gresit! Esti headicapped!
- Nu in ultimul rand, cei mai tristi dintre barbati – impotentii – simplu, dickapped!

Ati enjoyit englezismele mele?

Sfaturi de iubire

Sub pretextul ca o scot p-aia mica la o plaja, m-am dus si io la un pescuit pe malul Argesului. Liniste, cutare, ok. Peste era, oameni nu, drept urmare, se simtea bine toata lumea. La un moment dat, pe malul celalat opreste o masina. De fapt, nu chiar pe mal, ca drumul era la vreo 20 de metri mai incolo. Se da geamul jos, pasagerul zbiara de doua ori "Fute-o, băăăăăăă!", dupa care masina pleaca.

Ma uit in jur - numa' io si gagica-mea. Aha! Am inteles apropoul fin. Ce naiv, si eu care credeam ca femeile despuiate-s pentru altceva... Deci, inc-o data mi s-a dovedit ca nici pe malu' baltii nu esti la adapost de labagii. Data urmatoare, ma duc la peste cu un topor cu luneta, sa pot sa-i iau de la distanta.

vineri, 3 iulie 2009

Memento

Acum 11 ani, cam cand ma mutam eu in bucuresti, USS Vincennes tragea o racheta in Iran Air 655. In apele teritoriale ale Iranului. Au crezut ca era un F14 pe care ei il vandusera la iranieni. 290 de morti. Raspunsul tatalui lui Bush, presedinte pe atunci in America? "I will never apologize for the United States of America, ever. I don't care what the facts are."

joi, 2 iulie 2009

Manifest impotriva omenirii

Va urasc! De ce pula mea nu m-am nascut eu musca? De ce tre’ sa va halesc in fiecare zi? De ce tre’ sa va cunosc pe voi? De ce tre’ sa stiu ca m-am nascut intr-un popor de zdrente dintr-o specie de criminali canibali scelerati si sadici care, din pacate, sunt in varful lantului trofic si-si bat joc de chestia asta - pamant - careia ii zic, plini de emfaza, “casa”?

Cat de speciali va mai simtiti voi, cat de smecheri, cat de tari! De ce? Ca s-a futut ma-ta cu tac’tu? Si-ai iesit tu fara niciun handicap vizibil la prima vedere, OK, poate unul estetic -sexual, adica esti suficient de urat incat sa nu poti fute de la prima intalnire pe lumina femei treze. Dar noi suntem cei mai destepti si avem intotdeauna dreptate, nu exista glume proaste, nu conteaza cat de varza suntem noi, hai sa facem misto de aia mai urati sau mai saraci ca noi.


Ne uram intre noi. Romanii is bagabonti, tiganii sunt hoti, americanii sunt analfabeti, ungurii fura ardealul, musulmanii sunt teroristi, evreii conduc lumea, homosexualii vor sa ne corupa, ne batem copiii, ne terorizam nevestele, ne batem joc de vecini si vrem ce au ailalti. Orice pretext e bun ca sa ne umilim si sa ne omoram intre noi. Esti diferit, eventual, mai slab ca mine, ai belit pula! Si nu numai intre noi, evident.

Ne place sa credem ca nu suntem singuri in univers – sigur mai exista niste civilizatii de bipezi gri, verzi sau albastri, fara nas, care stiu engleza. Dar uitam ca nu suntem singuri pe pamant – SINGURUL pamant pe care il avem si de care ne batem joc. Dar ce se intampla??? Planeta moare! Duamne... Vesti bune: planeta nu moare, planeta e OK, planeta doar se pregateste sa scape de voi, ingamfatilor.

M-am saturat sa fiu om.

De ce e presa in cacat

Am fost romantici, acuma, gata, revenim la injuraturile noastre. Daca ar fi dupa mine, as desfiinta cu totul facultatea de jurnalism. Singurul lucru despre care ar putea sa scrie un jurnalist ar fi jurnalismul. Pai, pe bune, ce altceva ar putea sa stie ala? Mi-ar placea ca fiecare facultate sa aiba cursuri de jurnalism. Ai terminat sociologie si nu vrei sa profesezi? Poate ti-ar placea, totusi, sa scrii despre asta. Altfel, toti ziaristii sunt niste impostori. Nu mai zic de inginerii care scriu despre politica sau geologii care scriu despre IT, cum e la noi in presa. Sau de oricine altcineva care stie sa lege doua cuvinte, nu neaparat corect, ca de-aia avem corector. Si asta-i presa noastra.

Inflatia de ziare a dus la o inflatie de incompetenti in presa. Tabloidismul a prins la noi pentru ca suntem o tara de mahalagii, multumim Cristoiu si Diaconescu, ne-ati dat sansa sa ne cunoastem mai bine. Presa e vazuta prost – mircea badea e o gaoaza caruia ii urez sa faca ce fac eu pe salariul meu vreo cateva luni, asa. Sa se certe cu bloggerii si cu ziaristii de pe pozitia lor. Financiara, respectiv. Intr-o tara normala la cap, el murea de foame. Nu in ultimul rand, managementul din presa a adus-o unde este azi. Adica, in faliment. In romania NU E loc pentru atatea publicatii, punct. Nu avem economia care sa le sustina pe toate, iar o presa normala traieste din publicitate.

Ce nu au inteles multi e ca afacerile cu presa la noi se fac heirupist. Se ia un ziarist cu oarece experienta, ala-si face “echipa” si gata. Ai gasit o nisa, crezi ca poti face bani din ea? Baga! Nu e asa simplu. Varianta 2: sunt afacerist, ma dau banii afara din casa, vreau “spate” si un mijloc de presiune politica – imi fac trust de presa. Trustul ala nu va fi niciodata o afacere in adevaratul sens al cuvantului, nu va fi profitabil in romania si nici nu va avea oameni cinstiti si verticali in el. Toate trusturile de presa din romania sunt in cacat financiar pana in gat. Pentru ca sunt populate de oameni de cacat, sunt cladite de oameni de cacat cu scopuri de cacat.

Si vom fi in cacat mult timp de-acum incolo.

Pe bani

Sunt de acord cu chestia asta. Sa intri la facultate pe bani.Esti prost, plateste! Ce ma distreaza pe mine e ca o face statul. Ce-or sa zica astia de-acum, "ai dat bani la facultate la stat, e ca si cum ai terminat particulara" sau ce? Si mai distractiv e ca treaba asta se intampla la medicina, da, la bulangiii aia care te lasa sa mori in fata spitalului.

Problema cea mai mare e ca intr-un sistem corect si onest, n-ai putea niciodata sa platesti ca sa si TERMINI facultatea aia sau ca sa PRACTICI meseria aia. Ori, la noi tocmai medicina a dat deja destule exemple de oameni care si-au luat diplomele fara sa treaca macar o zi pe la scoala.

miercuri, 1 iulie 2009

Întrebare legată de futut

Vă place cum vorbeşte Cristina, zdreanţa aia din reclama de la Vodafone, aia cu platfus la ţâţe? IO O URĂSC! Pentru felul ala borât cum vorbeşte. Bleah. N-aş putea să fut nici macar pe seceta o femeie care vorbeşte aşa. Punct.

Cireşoaia

Un nume care mie-mi aduce aminte de copilarie. Evident, e vorba de ceva cu multe cirese. E numele unui sat din Bistrita-Nasaud unde, intr-adevar, toti taranii se ocupa numai cu asta. Cresc ciresi si vand cirese. Le vand strainilor, prin relatii cladite in zeci de ani sau le vand din curte, nu se caciulesc cu mafiotii prin piete.

In fiecare an, ei organizeaza o serbare a cireselor unde poti incerca cele 65 de soiuri de cirese care cresc acolo. De 119 ani. 50 de mii intrarea, degustarea gratis. Io n-as fi in stare sa mananc 65 de cirese o data. Banii stransi ii folosesc pentru refacerea drumurilor din sat (din sat, nu din comuna), pentru varuit scoala, caminul cultural etc.

Astia-s din ciclul "modele pozitive". Personal, n-am fost acolo niciodata, dar cu siguranta am sa ajung o data sa gust si eu cat mai multe feluri de cirese si sa-i cunosc pe oameni. Oameni care poate ca ar trebui sa faca si ei parte, cumva, din "brandul nostru de tara". Ei, ciresele lor si traditia lor. Dar nu vor face parte niciodata, pentru ca sunt unguri.