miercuri, 22 ianuarie 2020

Barbie

Furată

"M-am dus la coafor şi acolo era un afiş pe care scria EPILAT BARBIE 30 LEI. Am zis:
-Cum adică epilat Barbie?
-Sunteţi a cincea care mă întreabă. Nu e epilat Barbie, e epilat bărbie."

duminică, 19 ianuarie 2020

Zborul

Cu mult timp în urmă, pe o planetă îndepărtată, viaţa şi legile fizicii nu erau aşa cum le ştim noi, pământenii. Planeta respectivă era aşa: sol, plante, locuitori, păsări, aer şi un cer care era un ocean. Pe sol nu existau răuri, bălţi sau mări. Exista un singur lac, iar acolo nu aveau acces decât regii după ce mureau. În rest, toată apa era în cer, iar tot cerul era apă. Sezonul ploios era perioada când toţi locuitorii erau fericiţi. Regii, cei care i-au convins pe locuitori că ei ştiu să comunice cu zeităţile din văzduh, pentru că ştiau să dreseze păsări să le aducă îngeri mici de acolo pe planetă, le spuneau că e perioada pe care au convenit-o ei cu partenonul să fie buni cu restul locuitorilor.

Locuitorii nu ştiau cum arată un înger. Foarte puţini dintre ei văzuseră vreodată unul. Cei căzuţi din cer erau rezervaţi regilor, doar ei aveau voie să îi mănânce, pentru că ştiau şi cum să o facă. Exista un secret pe care muritorii de rând nu aveau cum să îl cunoască, îngerii trebuiau mâncaţi în aceeaşi zi în care cădeau din cer, altfel mureai. Toţi curioşii care se gândeau mai mult de o zi ce fac cu un înger găsit pe jos  căzut din cer nepredat regelui şi până la urmă îl mâncau mureau de nişte boli necunoscute, dar cumplite. Era un adevărat blestem de care numai un rege te putea scăpa. Cei care scăpau vii, de obicei, îşi pierdeau minţile. Ei ştiau că îngerii arată ca ei, dar niciun înger căzut din cer nu arătase vreodată ca un locuitor al planetei. Era o veste greu de suportat pentru un locuitor educat să creadă altceva.

Cei de pe planetă nu beau apa căzută din cer. Ei erau raw-vegani, îşi luau tot necesarul de apă din plante, pentru că imediat ce ploaia cădea pe sol, acesta o absorbea. Aşa că frunzele, tulpinile şi rădăcinile erau singurele care hidratau şi hrăneau în acelaşi timp locuitorii planetei. Focul era doar în vulcani, dar nimeni nu avea nevoie de el, pentru că usca mâncarea şi pe oricine se apropia de el prea mult. Acolo, în vulcani, era iadul. Iadul era atât de periculos, încât nici cei care te duceau să te arunce în iad dacă erai condamnat la pedeapsa asta nu se mai întorceau de acolo. Din când în când, ba cerul, ba iadul se supărau pe locuitori. Până la un moment dat, când iadul şi cerul s-au hotărît să ducă un război între ele chiar pe planeta respectivă.

Totul pornise de la o blasfemie. Nişte necugetaţi s-au apropiat fără permisiune de un iad şi s-au întors de acolo cu nişte materiale ciudate, le-au dat pe ascuns unor locuitori de ştiinţă, iar aceştia au creat primul telescop. Dintr-o dată, cerul devenise accesibil, măcar vizual, tuturor muritorilor, pentru că toţi vroiau să ştie ce e ACOLO. Când cerul nu era agitat, noaptea, toţi puteau vedea că dincolo de el mai erau şi alte lucruri: nişte luminiţe pe care nimeni nu şi le putea explica. De când cu lunetele, chiar şi cei care nu priviseră vreodată printr-una în viaţa lor ştiau că fiinţele acelea din cerul apropiat, nu în cel de după, sunt multe, sunt diferite şi că se mişcă. Relaţia cu cerul, chiar dacă nu era una organizată sau controlată de locuitori, se democratizase. Toţi ştiau ce era acolo sau măcar cum arată.

Primii au început vulcanii. Erau supăraţi că locuitorii furaseră ce era al lor, au decretat teologii. Au dat vulcanii mult, foarte mult din ce nu îşi doreau locuitorii: foc şi fum. Zile întregi a fost întuneric. Apoi a răspuns cerul. Dintr-o dată, planeta avea prea multă ploaie, dar era otrăvitoare. Aerul, deranjat de ceea ce se întâmpla pe planeta lui, a reacţionat şi el şi astfel a apărut prima oară pe acel corp ceresc frigul. Cuvântul care desemna noţiunea de frig nu a fost inventat ad-hoc, s-a folosit unul aflat deja în vocabular: blestem. Cerul nu a lăsat lucrurile aşa, deci, locuitorii au făcut cunoştinţă pentru prima dată în istoria lor cu grindina. Dumnezeii lor îi băteau la propriu cu apă tare din cer.

Vulcanii s-au liniştit, dar oceanul cerul şi aerul nu. A apărut frigul, a apărut şi zăpada, mâncarea ori nu mai creştea, ori era îngheţată, ori arsă. Iar apa puteai să o ronţăi, pentru prima dată în istoria planetei. Erau vremuri apocaliptice. Venise gheaţa pe planetă. Şi războiul. Cei care locuiau unde era mai frig şi-au dat seama că gheaţa, cioplită corect, poate fi folosită pe post de armă şi cu ea îi poţi goni pe ceilalţi, care stau prin locuri mai calde. Ceea ce s-a şi întâmplat. Singurul loc rămas neafectat de măcelul care a urmat a fost lacul acela, aflat într-un crater de vulcan, unde nu ajungeau decât regii. Acolo nu a îngheţat nimic şi nu a murit nimeni. Acolo ajungeai doar dacă erai un rege deja mort.

Disperarea a pus stăpânire pe întreaga planetă. S-au strâns regii şi şi-au ales un împărat. Cineva trebuia să ia o decizie. Împăratul a ieşit în faţa locuitorilor şi le-a spus:
- Zeii nu ne mai ascultă. Mesagerii noştri nu se mai întorc cu nimic din cer, alţii se întorc morţi sau nu se mai întorc deloc. Am ajuns noi, regi şi împăraţi, să mâncăm frunze, ca voi. E timpul să salvăm planeta. Aveţi ordin să găsiţi un alt mijloc să comunicăm cu cerul.
- Şi poate să vedem şi ce e dincolo de ei.
Asta spunea o voce timidă de cercetător de undeva din spate.
-Aveţi ordin să găsiţi un mijloc să comunicăm cu zeii.

Cercetătorului i s-a trasat sarcina să alcătuiască o comisie care să vină cu o soluţie rapid, ca să nu moară el mai rapid decât ceilalţi. În faţa extincţiei, multe specii şi civilizaţii recurg ori la gesturi extreme, ori la descoperiri epocale. Comisia asta s-a concentrat pe păsări şi a realizat că dacă locuitorul vrea vreodată să ajungă în cer viu trebuie să facă ce fac ele. A apărut şi soluţia: primul aparat de zbor. S-au strâns toate notabilităţile pentru prima demonstraţie. Pilot de încercare era şeful comisiei şi mai avea şi alţi locuitori de vază la bord. Sub privirile îngrozite ale audienţei, aparatul a decolat, dar o pală de vânt puternică i-a trântit la sol de la o înălţime prea mare ca să mai supravieţuiască cineva.

Era clar, zeii pur şi simplu nu permiteau locuitorilor să ajungă la ei, au decretat liderii religioşi. Zborul a fost interzis pentru toată lumea în afară de păsări, iar pedeapsa pentru asta era moartea. Trec generaţii întregi. Treptat, clima îşi revine la cum era înainte. Totuşi, întrebarea rămânea: noi putem să zburăm, să ajungem acolo sus şi nu vrem? La un moment dat, apare un curajos şi spune: eu pot să zbor mai bine decât o făceau alţii mai demult. O spune public, iar reacţia autorităţilor nu întârzie să apară: în loc să trimită o comisie de locuitori de ştiinţă, trimit o comisie de locuitori judecători, care îl bagă într-un proces. Ei îi spun:
-Ce ai făcut tu e tabu. Dacă ne demonstrezi că poţi să zbori prin aer şi să nu păţească nimeni nimic, scapi. Dacă păţeşti tu ceva, facem tot ce putem să te salvăm, ca să putem să te îngropăm de viu după. Demonstraţia decurge excelent, pentru că respectivul curajos studiase şi vântul şi ştia să se folosească de el.

După aterizare, comisia îl aştepta înapoi la judecată:
-Felicitări, ai descoperit ceva epocal, cum să zbori fără să mori, dar oricum te vom îngropa de viu, pentru că eşti vinovat de vrăjitorie.
Împăratul regilor, care a asistat la proces, a rămas uimit de demonstraţie. Dincolo de problemele de zi cu zi, de faptul că îi muriseră milioane de supuşi până să facă pace, el avea un mare complex: ştia foarte bine că el provine dintr-o familie de crescători de păsări care nu făcuseră, de fapt, nimic important pentru planeta lor. La moarte nu avea niciun chef să-şi petreacă eternitatea într-un colţ de cer căzut pe un vulcan alături de înaintaşii lui iluştri.

Împăratul avea o misiune şi, ca un politician adevărat, a sesizat oportunitatea. În sfârşit, putea să facă o minune adevărată. Putea să meargă să vorbească cu zeii. Cine ştie, poate reuşea chiar să vadă ce era dincolo de ei. O făcea pentru locuitori, bineînţeles, nu pentru sine, nu pentru a rămâne în istorie, el visa să conducă o planetă mai emancipată, mai progresistă, mai liberă.
- Nevinovat!
Asta a strigat el de la prezidiu. Comisia de inchizitori independenţi şi inamovibili aleasă de el să judece procesul şi să îl condamne la moarte pe inventator a decretat şi ea pe loc în cor:
- Nevinovat!

Împăratul l-a luat pe locuitorul de ştiinţă de o parte şi i-a zis:
- Poţi să zbori prin aer, dar poţi să mă duci în cer? Vreau să vorbesc cu zeii.
. Da.
- Când putem pleca?
- Atunci când bate vântul mai tare. Dar cerul va fi foarte agitat atunci.
- Fă pregătirile, plecăm 5: tu cu un copilot, eu şi doi străjeri de-ai mei.
- Ne trebuie 1000 locuitori să tragă aparatul până prindem vânt.

A venit ziua cea mare. Echipajul se strânge, mulţimea curioasă se strânge şi ea, iar împăratul spune:
- Dragi locuitori, mereu am spus că voi sunteţi locuitorii mei. Azi facem o revoluţie. De azi nu mai sunteţi supuşii mei. De azi eu sunt împăratul vostru. E o zi mare, noi oricum o avem mare, mi-au zis mai demult nişte iniţiaţi că dincolo de cerul nostru ar mai fi nişte locuri unde e ziua mai scurtă decât la noi pe planetă.  Dar e o zi importantă. Mă duc în cer să vă salvez, să nu mai trecem prin tragedii precum în trecut.

Echipajul intră la bord, se dă semnalul, cel 1000 locuitori încep să tragă aparatul contra vântului până când acesta începe să ia altitudine. Ascensiunea continuă cu o spirală din ce în ce mai sus. Toţi curioşii scoteau sunete ce trădau uimire, iar toate telescoapele erau aţintite spre înaltul ce era gazdă pentru acea premieră. La un moment dat ating cerul, iar spre oroarea celor care aveau telescoape mai performante, cerul lichid începe să îi înghită, încet, încet. Cel mai performant instrument a putut detecta o siluetă sărind din aparatul de zbor spre sol. Au găsit rămăşiţele ei, era unul dintre pasageri, dar despre restul nu a mai auzit nimeni nimic niciodată.

Cei patru rămaşi în aparat s-au înecat. Pe o planetă fără râuri şi mări, nimeni nu ştia să înoate. Cel care a ajuns înapoi la sol nu a putut fi recunoscut decât după un artefact despre care se spunea că era venit de pe altă planetă, făcut din ceva care nu se găsea în lumea respectivă şi care putea să aparţină unui singur locuitor: împăratul. Dezastrul era total. Rămaşi fără conducătorul suprem şi fără răspunsuri, respinşi de cer şi înşelaţi de ştiinţă, locuitorii s-au întors din nou către preoţime. Iar aceasta a decis:
- Pentru că nu ştie nimeni să înoate, vom interzice din nou zborul.











joi, 16 ianuarie 2020

"Nu ştii nimic? Fă-te manager!"

"Contabilii ştiu mai mult despre bani decât afaceriştii. Afaceriştii se pricep mai mult la succes decât antrenorii. Antrenorii cunosc mai bine corpul omenesc decât doctorii. Doctorii au mai multă şcoală decât profesorii. Profesorii ştiu mai mult management decât managerii. Managerii nu ştiu nimic."

miercuri, 15 ianuarie 2020

Pe un pat de spital

El zăcea întins, în salon post-op, intubat şi monitorizat, după un dublu by-pass coronarian la 36 ani. Avea un trecut tumultuos, dar scăpase şi de data asta. Era într-o ţară străină. Lângă patul lui era prietenul lui cel mai bun, în picioare, în vizită după operaţie, vorbeau. Intră furtunos prietena pacientului:
-Iubire, cum te simţi?!?!?!
-Bine, iubire, dar ce-aş fuma o ţigară....
-Păi, hai!
-Cum hai?
-Hai acasă! Lasă, că te faci tu bine! Dă-i în pula mea! Hai să plecăm de-aici!

marți, 14 ianuarie 2020

Amienda

- Alo! Alo! Domnu' şăf di post di la Răzăşăni? Sunt io, Ghiorghi a lu' Alupoaia, din Paltini. Domnu' şăf, haidiţi răpidi la mini acasî că veşinu-miu vrea sâ mâ omoari. O intrat pisti mini în curti cu sapa în mânâ. M-am încuiat în casâ.
- Di ci?
- Nu ştiu! Îi bat!
- Uăi, da' voi, acolo, la Paltini, nu vî mai liniştiţ' odată?
- Domnu' şăf, vă rog io frumos, viniţi repidi. Nu auziţi, dă cu sapa în uşî!
- Bini, uăi. Vin. Da' nu amu. Amu tre' sî complectez procesili iestea vierbali. Când terminaţi, mă suni şî vin şî vă amiendiez.

duminică, 12 ianuarie 2020

Taxi driver

Mă distram când vedeam că ăia de pe la CNN făceau mişto de Ray Charles. El făcuse reclamă la cola sau la pepsi sau la ce era şi s-a descoperit, după, un şoarece sau ceva suspect, oricum, într-o cutie de suc. Ei propuneau sloganul "Every can inspected by Ray Charles". Pentru cei care nu îl cunosc sau nu şi-l mai amintesc, Ray Charles era nevăzător. După asta, lucrurile escaladează: apare o reclamă în care Ray Charles conducea o maşină decapotabilă- Era o reclamă la maşini. Ray Charles, filmat din elicopter, conducea o maşină prin deşert, prin mijlocul fundului secat al unui lac sărat. Deci, nu călca pe nimeni. Şi se bucura în stilul lui caracteristic. Acuma, nu ştiu dacă a fost ideea lui reclama aia. Dar cum să te duci la Ray Charles şi să-i propui aşa ceva? Am spus chestia asta pentru că uneori, ca pasager de taxi în Bucureşti, simt că şoferul e Ray Charles.