Vedenie

 Eram acum vreo câţiva ani la Viena, la Leopold Museum, la o expoziţie Gustav Klimt. La un moment dat, ghida ne duce într-o sală plină de portrete. Erau acolo tot felul de celebrităţi moarte din diverse domenii, artă, ştiinţă şi ce o mai fi. Jung, Klimt, bineînţeles, Freud, Einstein etc. Şi ne-a zis:

-Aici sunt portretele intelectualilor şi artiştilor interbelici din Viena. După cum puteţi vedea, din această galerie lipseşte Adolf Hitler, din motive pe care le ştim cu toţii.

Fără să o întrebe nimeni. Dar cred că azi l-am văzut pe Adolf Hitler puţin.

Ştirea

 Tot zappând pe teveu, că iar au schimbat ăştia ordinea programelor, n-am putut să nu observ că Securitatea TV tot afişează pe ecran sigla unei televiziuni de ştiri de pe afară. Băi, ce ştire! Bine, ce legătură au ăştia de la noi cu ştirile, numai ei în capul lor ştiu, dar şi acolo ştiu în varianta lor. Ştiţi, eu am fos învâţat că o ştire nu e că un câine a muşcat un om, ci că un om a muşcat un câine. Dar după atâţia ani de văzut atâtea despre atâtea şi atâţia, am ajuns la concluzia că niciuna dintre astea două de mai sus n-au fost niciodată ştiri. Poate. nu ştiu, erau dacă i s-ar fi întâmplat reginei Elisabeta şi ar fi o ştire cu adeăvat turbată dacă i s-ar întâmpla defunctei  suverane aşa ceva vreodată de acum încolo. Cred că cea mai interesantă ştire ar fi să aflăm că la acest CeNeNeu deo Roumanie a apărut un talk show politic moderat de un câine.. Da, având în vedere specimenele de pe acolo, n-ar fi nici o ştire proastă, nici o idee rea.

Cât e ora?

-Hei, bună, cât e ora?

-Ştiu că sunt bună. Ora e 200. Un număr e 100. Dacă mai vii cu un prieten, ora e 300. Dacă vrei toată noaptea, toată noaptea e 500. Dacă vrei să mai vin eu cu o prietenă, ora e tot 300, că îi dau şi ei o lucrare...

-Nu, dragă, cât e ceasul, asta te întreb.

-A, dragă? Bine, frumosule. Păi, oră şi ceas sunt acelaşi lucru, bunică-mea nu zice o oră, zice un ceas.

-Iubito, mi-au furat ăştia telefonul în club, nu ştiu ce oră este, de-asta te întreb.

-Bă, eu nu sunt ora exactă, eu fac bulevardul, ce n-ai înţeles, eşti prost?

-Câteodată. Aaaaaaa! Stai să văd câţi bani am la mine. Dar zi-mi, te rog frumos, cât e ora.

-Acuma ora-i 3 dimineaţa. Dar pentru că tu ai ochi mişto, pentru tine, pentru o oră îţi fac o reducere. Ce zici, ai găsit bani, te bagi?

-Ştii ceva? Mă bag de-al dracului. Dar şi ştii că aş fi dat şi mai mult dacă-mi făceai şi o mărire, să nu mai facă mişto nevastă-mea de mine.

Bibanul

Bibanul

Am fost odată la pescuit mai mulţi, într-un sfârşit de noiembrie, ca acum, pe Siret şi nimeni nu a prins nimic, în afară de frate-miu, care a prins un biban.

-Hai, frate, dă-i drumul, ce faci cu un biban, nu-ţi ajunge de o saramură sau ceva.

-Nu, îl iau acasă.

Şi l-am luat acasă într-o pungă cu apă şi el şi-a petrecut iarna într-un lighean sub chiuveta din baie. Acvarii nu mai aveam. Îi dădeam viermişori să mănânce, era OK. I-am băgat şi o păpuşă din aia Godzilla în lighean, una modulară, puteai să îi schimbi poziţia picioarelor etc. Tot timpul el stătea acolo, între picioarele păpuşii şi vâna. Ce, nu ştiu, că era singur în lighean. Dar na, de fiecare dată când erai acolo, pe veceu, el se uita la tine.

Sau în cadă, când erai cu prietena. El tot rimpul te urmărea. La un moment dat, am fost din nou la pescuit în iarnă cu jai. Pentru cine nu ştie ce este jai: sunt nişte peşti mici, vii, pe care îi bagi în ac să prinzi nişte peşti mai mari cu ei, Ce jai ne-au rămas i-am dat lui. M-am pus pe veceu, am auzit un zgomot din lighean şi când m-am uitat, acolo maii era doar bibanul şi nişte solzi. I-a executat instant. Mă şi gândeam "băăă, ce şmecher, dacă era şi Spike aşa....".

Spike era pitbull-ul nostru. Salvat de frate-miu de pe la unul de pe la Iaşi care se pare că îl crescuse pentru lupte. El, săracul, putea să te apere doar de alţi câini, că de oameni nu. Avea o privire din aia, la modul "gata, în noaptea asta murim amândoi", dar dacă-i dădeai unuia hăţurile lui şi-l lăsai acolo că aveai nişte treabă, îl găseai paralizat pe om când te întorceai, nu ştiai cine pe cine ţine în zgardă, omul pe câine sau câinele pe om. Şi dacă îl scăpai din lesă, el fugea, dar venea înapoi, numai că făcea asta cu alt câine în gură, Cu oamenii nu avea nimic.

Până la urmă, primăvara, reuşesc să îl conving pe frate-miu să îi dăm drumul bibanului. Deşi devenise de-al casei. Cred că-l l şi botezasem Mireluş sau Marceluş sau ceva. Mergem din nou la peşte, îl vărsăm în apă şi se întâmplă o chestie fantastică. Ştiu că sună, dar nu este poveste pescărească. L-am eliberat (acum, cine a mai avut de a face cu domeniul ştie că dacă peştii ar avea voce balta ar fi plină de răcnete şi vaiete şi cu siguranţă când faci catch and release nu stă niciun peşte să vă cunoaşteţi mai bine, fuge ca un cartuş), dar bibanul "nostru" a stat acolo până am plecat. Părea că dacă îl luam înapoi nu ar fi avut nimic împotrivă.

2002

 2002

-Oau, ce mai faci, dragă, nu te-am mai văzut de nu ştiu când, ce coincidenţă, să fim amândoi acasă fix când a început vacanţa, nu eşti şi tu pe la o mare, pe la o munte?

-Heeei, ce bine-mi pare să te văd, dă să te îmbrăţişez.  Nu, niciun plan vacanţa asta. Pur şi simplu am venit acasă. Sor'mea mijlocie pleacă la dimineaţă la munte la o conferinţă cu şeful ei, eu deocamdată o să stau ca proasta acasă,  ce zici, vrei să ne vedem mai des vara asta? Că na, sigur o să mă plictisex. Auzi, hai la tine, că la mine ştii că-i maică-mea acasă. 

-Cu mare drag.

O ştiam pe mama ei şi într-adevăr, nu m-aş fi simţit în largul meu acolo, la ea. Mama fostei de atunci era de meserie, vocaţie şi formaţie zgripţuroaică, nu aveai cum să te înţelegi cu ea. Am fost la mine şi a fost mult mai bine decât pe vremuri. Se vedea că mai învăţase şi nu mă refer la carte, că n-am avut mult timp pentru vorbe.

La urmă, când o conduceam acasă, am început să discutăm pe bune.

-Deci, chiar, tu ce-ai mai făcut?

-Şcoală şi atât. Nimic fantastic. Azi dimineaţă eram la mine la Iaşi, în camera mea de cămin, îi făceam o felaţiune prietenului meu şi mă gândeam să-l las să-şi dea drumul în gura mea, dar n-am făcut-o şi îmi pare bine, că atunci când m-a condus la gară ne-am certat pe drum. Tu?

-Eu n-aş putea să spun acelaşi lucru. Încerc să-mi împart timpul între antrenamente, lucrarea de licenţă şi gagică-mea, primele merg, dar şi eu sunt cam certat cu a mea, că îmi reproşează mereu că nu îi acord suficientă atenţie. Sună cunoscut?

-Aaa, deci, nu te-ai schimbat!

-Cred că nu ne-am schimbat niciunul.

Ajunşi în faţa blocului ei, ne-am sărutat cum nu ne sărutasem niciodată, nici măcar sau mai ales cât fusesem împreună, atât de pasional....Nici măcar când eram în pat, cu o oră mai devreme. Probabil că aşa se sărută de la revedere doi inşi certaţi cu prietenul şi cu prietena, mă gândeam eu. Am lăsat-o acolo şi mi-am pierdut tot restul nopţii cu prietenii prin bodegile din oraş, mai tăcut decât de obicei. Nu puteam să le spun ceea ce tocmai făcusem, că aş fi riscat să pierd o grămadă de timp uitându-mă la ei cum îmi explică să nu fac prostia să mă împac cu ea. Dimineaţa, am preferat să merg spre jos spre casă.

Oricum, casa aia e la vreo 10 minute de centru, aşa. în plimbare. Voiam să mă răcoresc, oarecum şi aveam mustrări de conştiinţă. Simţeam că să mă răzbun pe actuala călcând strămb tocmai cu fosta era ca şi cum m-aş fi înşelat tocmai pe mine însumi. Doar că pe drum am dat fix peste un cuplu, un el şi o ea, adică exact sora fostei şi cu unul care părea şeful ei, după vorbă, după port... Am zis ia uite, bă, de data asta nu m-a minţit. Când i-am văzut, deja îmi făceam scenarii p0rno în cap. Asta, nu pentru că aş fi eu masturbagiu, n-are legătură cu asta, n-aveam fantezii cu soră-sa, deşi era mai frumoasă decât ea. Nu. 

Mă şi gândeam cum ajung ei la hotel, se cazează în aceeaşi cameră ca doi oameni căsătoriţi (cu alţii) ce erau şi el zice "hai, dragă, fă două cafele, dezbracă-te şi fă-te comodă, nu-ţi face probleme, suntem numai tu şi eu şi cititorii acestei postări." Nu. Când am zis că aveam scenarii din astea în cap era vorba despre altceva. Despre faptul că ştiam dosarul.  Unu, jobul surorii era de secretară la un director de companie de stat. Ca să ajungi aşa ceva în oraşul ăla prăfuit şi mafiot trebuie să faci chestii. Aşa funcţionează. Doi, eu ştiam cum a ajuns ea femeie măritată.

În liceu s-a apucat de luat meditaţii la franceză. De la un tip care nu terminase Litere şi nici francez nu era. Bineînţeles că lucrurile au evoluat frumos între ei, iar ea a rămas doar cu liceul, ca şi el, atâta franceză a învăţat de la el. Dar hei, e drăguţ să să îţi plăteşti meditatorul din banii părinţilor ca să te f... cu el. Dar şi ea s-a răzbunat pe el şi l-a luat de consort, acţiune care a rezultat în faptul că el la 30 ani nu mai avea fir de păr în cap care să nu fie alb. Trei, atunci nu ştiam, dar acum, după 20 ani, ştiu: la conferinţe, prezentări, show-uri, congrese, îţi iei secretara după tne pentru orice, numai pentru eveniment în sine nu.

Am zâmbit când i-am văzut, m-am bucurat pentru el un pic, nu ştiu dacă respectiva a reuşit să distrugă două căsnicii sau numai una, dar na, în oraşul ăla toată lumea e şogor şi şogoriţă cu toată lumea, deci şi dacă apăreau filme cu ei pe net erau şanse reale să nu existe, de fapt, urmări. Şi am văzut şi poze de la nunta fostă-mii, că s-a măritat. După privirile din poze în care am recunoscut clar nefericirea şi nervii, deci, probabil, au divorţat deja de mult timp şi acum sunt în alte relaţii căutând să-i facă nefericiţi şi pe alţii. O fi şi asta o formă de altruism, nu ştiu.

Doamne, ce mi-am amintit!

Eram la o fată acasă, ei i-a sunat telefonul şi a stat aşa, vreo oră şi s-a certat cu prietenul ei care era în Spania, a făcut asta de faţă cu mine, ceea ce nu era cea mai frumoasă formă de preludiu, dar na, îmi plăcea de ea şi nu eram gelos. A urmat ce a urmat, dar la urmă, încă entuziasmat, nu aveam somn. M-am dus în sufragerie, am deschis televizorul şi nişte bere, am dat pe Arte, ca un pseudointelectual care se respectă şi am nimerit peste un concert John Lee Hooker pe care l-am devorat.

Ce fel cânta omul ăla şi trupa lui! Mai auzisem eu de el, dar atunci chiar m-a cucerit. Mi-am spus că la prima ocazie pe care o am să prind un concert de-al lui pe undeva pe unde îmi permiteam să ajung mă prezint, că vreau să-l văd live. M-am întors în pat, iar dimineaţa nu m-am dus direct acasă. Am trecut prima dată pe la un magazin de casete, cei mai de etatea mea cred că ştiu exact ce vorbesc. Am întrebat de o casetă cu John Lee Hooker şi am luat-o pe singura pe care o aveau. Şi m-am bucurat că aveau măcar una. Dacă întrebai de casete cu Vali Vijelie, aveau câte vrei. 

Am ajuns acasă, am băgat caseta în casetofon, am dat play, am dat drumul şi la televizor pe ştiri, pe mut, cum fac eu de multe ori şi prima ştire era că John Lee Hooker murise în noaptea aia.