În zare se vedea un nor. Oaste mare. Menumorut sau Gerula sau cine era s-a uitat peste zidurile cetăţii- Soldaţii l-au întrebat:

-Măria ta, cine vine?

 -Sciţi.

- No. Nu, noi te-am întrebat cine vine, Că nu şcim.

 Am plătit întreţinerea. Şi. Am găsit un afiş pe uşa blocului pe care preşedinta asociaţiei de proprietari anunţa că îşi dă demisia. Nu ar fi o idee proastă, având în vedere că a făcut orice în afară de ce am vrut eu: a pus senzori de gaz, camere de supraveghere, a schimbat interfoanele, cheile de pe la uşi, pe care le-am plătit noi, dar nu a izolat termic blocul, ce mă interesa pe mine. Acuma, iar mă aştept să se... golănească, să se porcăiască vecinii pe aici, pe la şedinţe. Dar cel mai tare mă tem să nu dăm peste cineva mai rău, că am experienţă.

Am avut un administrator la Focşani care a fugit cu toţi banii de întreţinere de pe o iarnă întreagă de la 19 blocuri. Deci, nu 19 apartamente, nu 19 scări. Nu. 19 blocuri. A fugit cu ei şi cu amanta. Cum, mă, amanta? Eu asta m-am întrebat. El, neprezentând niciun fel de simptom de bărbat atractiv. Dar, eh, s-a dovedit încă o dată că banii au o putere şi uneori o voinţă a lor. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu acest cuplu amoros până la urmă. Care am înţeles că a lăsat nişte soţi şi nişte copii în urmă.

Cert este că la sfârşitul iernii ne-am trezit toţi cu datorii la întreţinere, deşi eu eram la zi. A venit compania de utilităţi publice şi a zis:

-Hai, banii.

-Păi, noi am plătit, uitaţi chitanţa.

-Nu ştim, voi v-aţi plătit între voi, dar banii nu au ajuns la noi. Daţi-vă în judecată între voi, rezolvaţi-vă problema, noi vrem banii. Vreţi apă?

Sunt sigur că dacă stătea un director de la ei în cartier la mine nu s-ar fi pus problema aşa. Dar se pare că nu stătea. Drept urmare, a trebuit să plătim toţi din nou întreţinerea pe iarna întreagă, iar banii pierduţi nu am reuşit să-i recuperăm niciodată. Sper să nu mă trezesc din nou într-o situaţie din asta, că ştiu cum e şi nu e plăcut.

 Deci, Nicoleta era o supercampioană la noi la sală. Câştigase nici nu mai ştiu câte concursuri. Până într-o iarnă când au tăiat ai ei porcul sau ce a făcut. Ea s-a întors din vacanţă cu nişte kile în plus. Şi eu, na, mai bătrân, i-am zis:

-Nicoleta, avem concurs peste o lună, nu vrei să dai tu 2, 3 kile jos şi să te întorci la categoria de greutate la care eşti tu campioană?

-Nu, că eu mă simt foarte bine aşa, în pielea mea, nu am niciun complex etc.

-Măi Nicoleta, dar noi mergem acolo la un concurs de luptă, nu la un concurs de frumuseţe. Tu ar trebui să ştii cel mai bine asta. Rişti să te accidentei.

Şi ghici, mi-au revenit cinstea şi onoarea să stau eu la scaunul ei pe postul antrenorului de la colţ, ăla care zice "du-te mai la stânga, mai la dreapta, atacă sus, jos, retrage-te", din astea. Şi ea a dat peste cea mai proastă variantă peste care putea da - una şi mai mare şi mai bună decât ea, care i-a dat un şut în gură de nici nu am mai aşteptat să o numere arbitrul, am aruncat prosopul, au luat.o ăia cu salvarea (la fiecare concurs trebuie să fie un echipaj de salvare) şi vreo oră, până s-au întors, ne-am uitat unii la alţii,

Bine, nu numai unii la alţii, că eram în sala sporturilor Sidex Galaţi, care avea două săli şi în cealaltă fusese un meci de volei feminin, iar voleibalistele, câd au terminat meciul, au trecut pe la noi şi noi am aplaudat toţi, deşi nu am văzut meciul lor. Cine nu a văzut voileibaliste... recomand. Eniuei, Nicoleta s-a întors de la spital cu nişte sârme în dinţi pe care le-a purtat luni de zile şi acuma suntem prieteni pe fb şi e slabă şi nu înţeleg de ce nu a vrut să fie slabă  atunci.