Deci, Nicoleta era o supercampioană la noi la sală. Câştigase nici nu mai ştiu câte concursuri. Până într-o iarnă când au tăiat ai ei porcul sau ce a făcut. Ea s-a întors din vacanţă cu nişte kile în plus. Şi eu, na, mai bătrân, i-am zis:

-Nicoleta, avem concurs peste o lună, nu vrei să dai tu 2, 3 kile jos şi să te întorci la categoria de greutate la care eşti tu campioană?

-Nu, că eu mă simt foarte bine aşa, în pielea mea, nu am niciun complex etc.

-Măi Nicoleta, dar noi mergem acolo la un concurs de luptă, nu la un concurs de frumuseţe. Tu ar trebui să ştii cel mai bine asta. Rişti să te accidentei.

Şi ghici, mi-au revenit cinstea şi onoarea să stau eu la scaunul ei pe postul antrenorului de la colţ, ăla care zice "du-te mai la stânga, mai la dreapta, atacă sus, jos, retrage-te", din astea. Şi ea a dat peste cea mai proastă variantă peste care putea da - una şi mai mare şi mai bună decât ea, care i-a dat un şut în gură de nici nu am mai aşteptat să o numere arbitrul, am aruncat prosopul, au luat.o ăia cu salvarea (la fiecare concurs trebuie să fie un echipaj de salvare) şi vreo oră, până s-au întors, ne-am uitat unii la alţii,

Bine, nu numai unii la alţii, că eram în sala sporturilor Sidex Galaţi, care avea două săli şi în cealaltă fusese un meci de volei feminin, iar voleibalistele, câd au terminat meciul, au trecut pe la noi şi noi am aplaudat toţi, deşi nu am văzut meciul lor. Cine nu a văzut voileibaliste... recomand. Eniuei, Nicoleta s-a întors de la spital cu nişte sârme în dinţi pe care le-a purtat luni de zile şi acuma suntem prieteni pe fb şi e slabă şi nu înţeleg de ce nu a vrut să fie slabă  atunci.