duminică, 29 iunie 2025

 Vine elevul ăsta al meu la mine. Îl pregăteam la română să intre la liceu. Plângeam de sărea cămașa de pe mine. Nu știa ce să îmi facă și chiar nu avea ce să îmi facă. Și nici eu nu știam ce să-i fac lui.Io-l pregăteam la română să intre la liceu și tocmai luasem 5,50 la româna la oral la BAC. Ce lecții să-i mai dau eu dacă eu am luat 5? Explicații de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat există, dar n-o să le dau eu acum. Culmea culmilor, la română scris am luat 9,65, deși am un scris de mână oribil și era examen scris. Dar dacă i se pare cuiva că eu știu română de 5,50, îl/o rog să zică asta aici și promit că nu mă supăr.


Ideea e că eu îl pregăteam gratis și pe el, și pe altul, despre el am auzit mai târziu că îi cerea bani doamnei mamei lui, că cică să îmi ia mie cafele și țigări, deși eu nu i-am cerut niciodată nimic, mai ales de la o mamă care creștea singură doi copii, dar asta e problema lui, nu a mea. Îi pregăteam gratis dintr-un motiv care era, de fapt, egoist. Pregătindu-i pe ei pentru liceu mă pregăteam pe mine pentru facultate. Au luat amândoi examenul la liceu pe motiv de notă bună la română, ambii la profilul meu, istorie-științe sociale. Niciunul dintre ei nu mi-a spus vreodată mulțumesc. 

Erau niște băieți săraci care m-au rugat să îi ajut și am făcut-o, că nici eu nu eram bogat.  

Niciun comentariu: