Am făcut un ostropel de rață. Nu pun poze acum. Va trebui să mă credeți pe cuvânt. Am fost la magazin și aveau ciocănele de rață. De când căutam, mvai. Am zis:
-Voi veniți cu mine.
Băi, și cum terminam eu să le rumenesc acolo, când le scoteam să bag ceapa, îmi scapă una din paleta aia și ajunge undeva între aragaz și dulapul ăla, n-o mai găsesc.
Clujul, tot Cluj, domne. Și viitor, și trecut. Ați auzit de cazul ăla de lepră de la Cluj? Primul din țară după 40 ani. Se duce acum ministrul sănătății să-l vadă și el. Nu cred că la modul "vreau sî te pipăi și să urlu <<ESTE!>>". Da, deci, o maseuză indoneziană a fost depistată cu boala asta din bătrâni. Să sperăm, de dragul clienților, că făcea doar masaj, deși chiar și dacă e așa, n-am auzit de vreun masaj care să dureze cât o strângere de mână. Ce să zic, sănătate doamnei, clienților și ministrului. Bine că nu-i Bănicioiu, că ne spunea că avem noi lepră de-a noastră, nu ne trebuie din străinătate. Sau că nu-i în continuare Elena Ceaușescu prima oamă de știință din țară, că ne explica "aveți grijă, nu luați lepră, că deveniți asiatici!".
Am un tovarăș - se știe el (bine, nu se știe, că nu stă pe net), care procedează în felul următor: se duce la piață în Arad, la el, și întreabă:
- Ce aveți?
- Tot!
- Bun. Dați-mi tot.
Și alea îi dau tot și el azvârle acel tot în ceaun și la urmă îi zice mâncare. Bă, eu nu pot să fac față la așa ceva. Cred în feluri de mâncare, trebuie să le iei pe rând, trebuie să faci ceva, nu merge așa. Sau sunt eu nebun?
Postări
Comentarii
