Nu sunt nebun

Pfuai, ce bine că m-a sunat polonezul înainte să mă sui în autobuz. Când m-am urcat, un nebun vorbea la telefon singur. Vedea toată lumea că vorbește singur. Chiar mă gândeam. După ce că vorbea ăla în gura mare singur pe acolo, era deosebit să mai înceapă altul să vorbească engleză la telefon. Ia, alt nebun, ar fi zis lumea. După care sună telefonul meu. Era Luigi, italianul cu care a intrat frate-miu în țară azi. Zic nu. Nu se putează. OK, nu o să vorbesc engleză în autobuz lângă celălalt nebun. O să vorbesc italiană. Dar însă totuși, vorba poetului. Ce pot să fac? Răspund, na poftim. Și surpriza vieții: de când n-am mai vorbit, Luigi a învățat românește și mă scutește de o mare demență. Nu, nu sunt nebun. Nu tura asta.