vineri, 15 august 2014

Hai cu fericirea

Știți poveștile alea cu ultimele triburi de albi din Amazon, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc? Ei, alea chiar sunt povești. Mituri. Ca sirenele. Sunt chiar niște atavisme culturale rămase în memoria colectivă de pe vremea când ăia care au inventat plugul și agricultura, acum vreo 10.000 de ani, au ajuns în Europa și duse-n așa-zisa lume nouă de europeni. Dar hai să păstrăm discursul la un nivel comprehensibil chiar și pentru ultimul prost care citește chestia asta, deși am descoperit că pentru a te face înțeles niciodată nu poți să ajungi prea jos, că întotdeauna va exista un prost care nu va înțelege. Iar unii pur și simplu nu vor să înțeleagă, n-ai ce să le faci. Dar să încercăm, zic.

Deci. Context. Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani ăia care rămân în urma lor aveau să-și spună musulmani sau evrei și-or să-și taie capetele unii la alții ca demenții. Când au ajuns aici, au rămas proști. Au dat peste primii europeni. Înalți, făcuți, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc. Fericire, ce mai. De ce? Pentru că pe vremea aia primii europeni erau vânători-culegători și, deci, nu munceau. Iar ăștialalți erau deja sătui de muncă. Probabil că și pentru tine, în 2014, e destul de greu de acceptat și de înțeles că muncești azi, iar banii îi iei luna viitoare, ce să mai zici despre un analfabet care de-abia învățase că trebuie să dai cu sapa azi și să mănânci grâul anul viitor.

Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani urmașii lor aveau să-și spună români sau unguri și să-și dea în cap pe CNN. Când au ajuns aici, primii europeni au rămas proști. Veniseră peste ei niște oameni care aveau. Iar ei erau sătui de foame. Pe vremea aia, tot ce-aveau înalții noștri strămoși blonzi puteau să ducă-n cârcă. Și uite-i p-ăștia care aveau ditamai hambarul cu mâncare. A fost un șoc pentru toată lumea. Unii erau ofticați că alții nu munceau, ăilalți că ăia aveau cu ce, vorba cântecului. Toți credeau că ăilalți sunt fericiți. Până la urmă s-au combinat între ei și-a ieșit ce-a ieșit, dar asta-i altă poveste. Ideea-i că întotdeauna vom căuta fericirea și-o vom vrea pe a altora, dar când vom avea parte de ea vom descoperi că nu-i chiar cum credeam noi.

Cred că adevăru-i pe undeva pe la mijloc. Spun asta conștient că și eu o vreau pe-a mea. Pe fericirea mea sau cum s-o chema ea. Și-o văd la alții și-mi plouă în gură, dar am învățat ceva: mi se pare. Și ei cred despre mine că eu sunt fericit. Și știu că o vrem pe fericire azi, nu mâine, că ni se pare că ăla de vizavi e mai fericit ca noi, că vrem mult, dar suntem dispuși să facem puțin, indiferent cât ne lăudăm că ne rupem cămașa-n două, pentru că avem senzația că ăilalți o au gratis și nu ni se pare corect. Și eu aș vrea să stau degeaba, că-i cald afară, și să vină fericirea la mine. Ăștia-s oamenii, unii sunt sătui de muncă, alții sunt sătui de foame și-și închipuie de mii de ani că ăilalți sunt mai fericiți. Probabil că fericirea, care până la urmă e o chestie irațională, că poți să fii fericit și dacă faci primul milion, și dacă-ți dă cineva să tragi dintr-o țigară, e o combinație dintre a munci și a avea. Și cel mai bine-i, de fapt, să faci ce-ți place ție, dar nici atunci n-ai să fii nu că fericit, n-ai să fii mulțumit. Că nu realizezi. Dar cel mai bine-i să nu încetezi niciodată să o cauți, că așa am evoluat ca oameni.

Niciun comentariu: