vineri, 10 martie 2017

Paradoxul capitalului românesc

Capitalul românesc este admirabil, este sublim, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire...

cam asta se putea spune despre câţi bani aveau românii ca să dea drumul unor investiţii în 1990. Cel puţin oficial, pentru că lumea care avea bani stătuse cu ei bine ascunşi, de teama legii ilicitului, cum i se spunea înainte. Totuşi, de atunci s-a împământenit un mit urban, rural, ba chiar valabil şi prin numeroasa noastră diasporă: toţi fură, toţi banii care s-au făcut după 1989 s-au făcut prin şmenuri, pile, parandărături cu statul şi cu unii onor funcţionari şi evaziune, toate posturile bănoase au fost luate de lumea care cunoştea pe cineva. Serios? Şi firmele care trăiesc numai din export? Alea cui au dat şpagă? Dar alea care trăiesc numai din turism? Dar dezvoltatorii care vând soft afară şi au birouri prin Silicone Valley? Dar românii care sunt şefi de multinaţionale prin Vest? Dar bursierii români de la Oxford? Tot pe pile? Nu neg, statistic e greu să găseşti firme curate 100% într-o societate cu reguli făcute strâmb de legiuitori ori incompetenţi, ori interesaţi ca la fiecare control să ţi se găsească ceva, ori ambele. Dar e o greşeală gravă să generalizăm.

Dar hei, mai demult era mai bine. Ca să se agaţe şi ei de ceva, susţinătorii acestui mit vin cu alt mit la fel de greşit în contrapondere, care spune, mai pe scurt, următoarele - înainte să vină comuniştii averile erau obţinute mai cinstit. E aşa, un fel de vis despre un fel de belle epoque a la roumaine, în care lumea era respectată, competentă, cinstită şi patrioată, măcar de când a venit Carol pe tron. Visat de nişte inşi care nu au trăit în perioada respectivă şi nici cu cititul nu stau grozav. Nu. De când se numeşte locul ăsta România, lucrurile au fost nu ca acum, ci mai rău. Şi capitalurile alea s-au obţinut tot exploatând fără milă muncitorii şi ţăranii, ţara tot vândută străinilor era, pământurile ni le administrau alţii, căile ferate ni ne construiau alţii (şi ne dădeau ţeapă, sună familiar?), cele mai mari tunuri tot cu statul le dădeai, acel stat care era, de la ultimul conţopist până la regele ţării, corupt până în măduva oaselor, iar locurile bune de muncă tot pe baza cunoştinţelor le luai. Gen, terminai doctoratul în filosofie şi te angajai la stat administrator la cimitir. La tipul ăsta de cunoştinţe mă refer, dacă înţelegi ce vreau să zic. Deci, tot ca acum. Şi ghici, tot ca acum, nişte inşi conduceau ţara după bunul lor plac.

Bă, la un moment dat tot am fost şi noi mai bine din punctul ăsta de vedere, zice alt mit la fel de greşit ca primele două. Mai demult ne gândeam mai mult la ţară, eram patrioţi, ne băteam ca chiorii cu turcii, făceam, dregeam. Nu. Cine ştie istorie ştie că ne-am bătut mai puţin cu turcii şi mai mult între noi cu ajutorul turcilor. Sau al ungurilor. Sau al polonezilor. Sau al ruşilor. Sau al tătarilor. Pretendenţii la tron din ţările româneşti vindeau ţara oricui îi ajuta să îşi omoare fraţii, unchii sau verii şi să stea şi ei la putere măcar ăia doi ani jumate, cât era media pe atunci. Dar se pare că riscul merita. Iar boierii locali puneau şi ei umărul la crimele astea din patriotism, desigur, nu ca să stea pe un scaun mai bun la masă. Ştefan cel Mare omora fără giudeţu, vă mai amintiţi? Ghici ce se întâmpla cu averea condamnaţilor. Bun, dar nici măcar iluştrii noştri înaintaşi, dacii, inventatorii limbii romane, nu erau corecţi? Nu. Sarmizegetusa a căzut din cauza unei trădări. Bun, dar Burebista,  Herodot, ştii faza, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci... Cred că nişte inşi nu au citit descrierea aia până la capăt. Să spui tu, grec, pe vremea aia că geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci echivalează acum cu a spune că românii sunt cei mai viteji şi mai drepţi băieţi din Ferentari. Deci, tot ca acum.

Adevărul e unul singur. Se fură. Dintotdeauna. Peste tot, nu numai la noi. Dar nu toţi fură.

Niciun comentariu: