Eu la liceu:

Profa de română din liceu - acel liceu inaugurat în 1866 și nu e meritul meu că l-au făcut atunci și că l-au botezat cu un nume de domnitor pe care l-au dat jos a doua zi și a fost nevoie să-l boteze din nou. Ea: "hai, cine a copiat cel mai frumos ce au scris alții despre Eminescu?" Să nu ne mințim - că bine, nici ea nu a zis așa vreodată. Se numea comentariu. "Cine vrea să prezinte comentariul?".  Doar că nu comentai nimic. Era ceva gen  hai să copiem unii de la alții și să învățăm p.d.r. și să recităm aceleași dume. Nici măcar nu citeai opera, citeai doar comentariile. Alea offline, pentru ăștia mai tineri. Și toată lumea era mulțumită. Ce a vrut să spună autorul prin ce scria în manualul ăla prin ce țineai minte tu. Și de acolo, dacă înțelegeai tu ceva, d-zeu cu mila.

Mai dement, cum sunt, am ridicat mâna și am zis cât de rasist și de dement era Eminescu ăsta, cu tot talentul lui, cât de bagabont, cât de protolegionar era, câtă boală avea (înainte de aia oficială) pe toți care nu erau "români", în condițiile în care pe el în chema Eminovici. Băusem ceva, că nu aveam curaj să fac chestii din astea, la etatea de 15 ani, dar tocmai descoperisem avantajele diferenței dintre a bea o gură de vișinată și a bea o cană de vișinată. Profa mi-a dat 10 pe loc. Așa, fără să mă întrebe ea nimic. Ei, trece timp, vine bacul la română la oral și iau 5,50 la română, că n-am făcut suficiente paralele la Eminescu la Moara cu Noroc, la un profesor fan mare Eminescu. Frizură & all. 9,65 la scris am luat, deși am o caligrafie oribilă. Azi pot să mulțumesc sorții că există tastaturi, că altfel, cine știe, și acum povesteam cuiva treaba asta pe motostivuitor.