Am văzut azi o chestie. De fapt, două. Niște atacuri de phishing. Nu-s io vreun inginer de securitate IT, dar recunosc când văd un atac IT. Măcar atâta am învățat și eu. Calculatoare la 50, 60 lei. O ofertă, pfuai! Mă, asta nici măcar nu-i hackereală, e prosteală pe față. Multă lume crede că hackerii sunt așa, niște ochelariști cocoșați care stau pe un scaun la un calculator și îți sparg ție conturile. Dar ce-am văzut azi e un exemplu fantastic despre cum funcționează, de fapt, majoritatea chestiilor astea. De fapt, cei mai mulți așa-ziși hackeri n-au nici un fel de experiență în hacking și nici măcar vreun tip de educație de genul ăsta, te-ai putea gândi că moamă, au ăștia vreo 18 ani de Automatică, n-am nicio șansă împotriva lor. Nu. Sunt băieții ăia care te fac de chei în autobuz, te urmăresc până unde stai tu, dup-aia te urmăresc din nou când pleci și îți sparg casa. Sunt ăia care se uită peste umărul tău când bagi PIN-ul la bancomat, te fac de card la buzunar în metrou și dup-aia îți golesc contul. Sunt ăia care îți spun "hai, nu vrei să facem cutare și cutare? Dă-mi datele tale de login!" Sunt ăia care, pe vremuri, îți furau parola de la contul - zic contul că na, unii nu aveau mai multe, și dup-aia se foloseau de el să facă tot felul de chestii demente. Nu e hackereală. Se numește social engineering.