O revistă pentru eternitate

9 lei

- Trei legături de pătrunjel și un kil de roșii, vă rog.
- 9 lei. Îți pun 4 de pătrunjel și unu de roșii, să fie 10?
- Nu.
- Îți pun 3 de pătrunjel și roșii de 7, să fie 10?
- Nu.
Dacă privirile puteau să ucidă, eram de juma' de oră răstignit cu capu-n jos, ca Sfântul Apostol Andrei. Și eu, și prietenul meu, Lupul Alb. De Pavel Coruț.
- Păi, de ce?
-????
-????
- Că nu vreau eu. M-am săturat să mi se strice-n frigider chestiile de-un leu luate în plus.
- Păi, da, mamaie, un leu de la mine, un leu de colo, mai faci o economie, mai faci o cutare...
În capul meu rula o bandă. "Mai faci o economie, eu sunt o mahalagioaică din București care n-a văzut în viața ei o roșie crescând, dar m-au ales ăștia să vând eu în piață, că am fața de țărancă, mai țărancă decât țiganii de la care cumpărăm noi marfa. Sunt din București din tată-n fiu. Bine, m-am născut în comuna Militari, care a devenit cartierul Militari când ne-a mutat Ceaușescu la bloc, mânca-i-aș pula lui, că ne-a scos din cocioabe și ne-a băgat la 3 camere în 50 de metri pătrați, s-avem ce vinde cu 120.000 de euro la proștii ăștia care vin la facultate din Moldova și rămân aici și fac mizerie și ne iau locurile de muncă. Marcel are liceul și e dăcât barman, păi, e posibil??? Revenind. Deci, io sunt o bucureșteancă, că m-am născut la țară, dar n-am cultivat nimic, niciodată. Totuși, îmi e dor câteodată de căsuța mea. Când mă uit la câinii vagabonzi, parcă îi recunosc p-ăia de i-am lăsat noi de izbeliște pă străzi când ne-am mutat la bloc."
*Ca să nu vă obosiți voi căutând morala paragrafului de mai sus sau să mă înjurați că sunt frustrat că nu-s din București, vă ajut eu: așa se aude când vorbești despre un om fără să-l cunoști.
**Era, totuși, ceva la ea care m-a făcut să mă gândesc că monologul de mai sus e perfect posibil în cazul mamaiei respective.
- ... până la urmă, un leu e o pâine, mamaie.
20 de metri mai încolo:
- Bună seara, o cutie de Dicarbocalm, vă rog.
- Bună seara. 9 lei.

Oengeul

-          Deci, cum, în București sunt doar patru hingheri la atâția câini vagabonzi?

-          Da!

-          Jesus! Păi, hai să facem ceva, hai să punem mâna...

-          Să punem mâna unde?

-          Păi, să facem un oengeu, ceva, să ne prezentăm noi, voluntari, să ajutăm...

-          Păi și ce să facem noi cu câinii?

-          Nu știu, îi ducem unde vedem cu ochii, eu m-am săturat de ei!

-          Păi, să-i trimitem în cosmos, zic. Nu știi concursul ăla de trimis nave cu echipaj în spațiu? Poate reușim noi. Ne dau ăia și premiu. Cred c-am putea face un oengeu, am lua și bani, probabil fonduri de la București și cu siguranță donații de la bucureșteni, dacă îi anunțăm că le facem câinii cosmonauți. Iar pentru trimis țigani în spațiu cred că ne dau ăia și fonduri europene!

Tweet

Ieri a trebuit sa discut timp indelungat si sa trec niste hartii din mana in mana intr-un Altex cu un vanzator cu cate un herpes imens pe fiecare buza. N-am icter inca. Dar, la salbaticia capitalismului romanesc, m-astept in curand sa stau de vorba la magazin cu cineva cu lepră.

P.S.: De fapt, daca as fi patron sau meneger roman, as considera un angajat cu lepra un avantaj competitiv - poti sa-l pui sa munceasca in mai multe schimburi, pe mai multe raioane... Ce daca mor clientii, vin altii.

Inca o dilema

Si e una complicata, uite, m-a tinut ocupat de n-am mai scris de luni de zile. "Deci" am un amic care sta cam prost cu femeile. Bine, aici s-ar putea intelege orice, doar stim cat de creative sunt femeile cand vine vorba de metode noi sa te faca sa te dai cu capu' de pereti. Sa precizam, zic: problema lui e ca femeile lui nu prea exista. Stiu, unii s-ar putea bucura pentru el acuma, da' pe el il cam apasa. De fapt, ce zic eu aici apasa, cam urla frustrarea-n el. Aparent, e greu de inteles de ce, cand te gandesti ca are niste campionate de arte martiale castigate, niste bani, niste masini, niste case, niste 2 facultati terminate si niste 28 de ani.

Multi l-ar invidia. Uneori, chiar si eu il invidiez, na, dar mai mult din mimetism, ca nici eu nu stiu de ce ma invidiaza cateodata pe mine. Prieteneste, asa. Asa-i viata. Toti ne invidiem unii pe altii, chiar si nejustificat. Aia mai bogati te invidiaza ca n-ai atatea pe cap, aia mai frumosi te invidiaza ca esti mai destept ca ei, aia mai destepti te invidiaza ca esti mai norocos si tot asa. In general, ne cam ofticam pe imaginea aia din capul nostru despre viata misto pe care o au ailalti, fara sa stim detalii, schelete din dulap, compromisuri, dedesupturi, frustrari, minciuni, frici, dosare penale si ce mai au ei in cârcă.

Problema lui e ca n-are femei de ceva timp, zice el. Eu zic ca problema lui e ca se poarta ca un om care n-a mai avut femei de ceva timp. Ca devine un frustrat si jumatate. *Atentie, am doi amici care se poarta ca niste oameni care n-au mai avut femei de ceva timp, postarea asta-i despre ala care n-are masini si case si facultati si 28 de ani, da? Sa ne intelegem. Asa. Si deja a inceput sa stea cam prost cu nervii. Acuma, stim cu totii ce l-ar calma, o muie de calitate, respectiv. Dar e mai greu s-o obtii cand devii un tip conflictual si un irascibil si jumatate.

Rabdare, ar zice altii. Io-s de parere ca poti sa ai toata rabdarea din lume, daca nu iesi din casa macar pe net, tot nefe ramai. Problema mea e ca nu stiu daca sa-i spun asta sau nu, ca nu stiu, la ce fel sunt femeile in ziua de azi, daca-i fac un bine sau un rau.

Terminatul

Umblu mai des sau mai rar printr-un anturaj de ardelence. Fete de oras, sa ne intelegem. Intotdeauna m-a distrat atitudinea lor fata de grasime. La ele, grasimea-i ceva asa, trecator prin viata, uneori o ai, uneori nu o ai, da' na, e mai bine s-o ai, ca sa fii sigur. Mananca ce vor, cat vor etc. Ca sa nu mai zic ca stiti cum e mancarea ardeleneasca. Lipsa asta de complexe combinata cu faptul ca in ciuda acestui slogan nu-s nasoale la hoit deloc, ba sunt chiar slabe cateodata, te pun pe ganduri. Te uiti la unii cum fac foamea si altii care baga-n ei ce vor si toti arata la fel si nu mai intelegi nimic. Are rost sa tii cura, n-are?

Si plec uimit la Focsani la bunica-mea unde sa fii gras devine obligatoriu, ca-n bancul ala cu homosexualitudinea. De la usa stiu ce-am sa discut dupa ce intru. Am incercat sa-i explic de 100 de ori ca ma simt bine asa cum sunt (sa m-apuc sa-i spun ca nu-i sanatos sa fii gras nici n-are rost, ea a trait mai mult, stie mai bine). Am renuntat. Stau si ma pregatesc pentru urmatorul moment, cand o sa discutam de ce nu mananc eu tot. La fiecare masa, ma ridic prea devreme, daca o intrebi pe ea. Vrea ea sa mananci tot, nu conteaza ca borasti dup-aia. Parca discut despre futut cu bunica-mea. Intotdeauna ma intreaba de ce termin repede.