Acuma, între anul I şi anul II de facultate aveam nevoie de o sesiune de practică. M-am dus la tribunal, că eram la drept, na. Am întrebat un amic mai mare, avocat, cum pot să fac să fac şi treaba respectivă şi să iau şi hârtia aia că am făcut practică.

-Ce drept îţi place?

-Dreptul penal.

-Bine, vino vineri, că e zi de arestaţi.

M-am dus şi am constatat, atunci, în ziua aia că, de fapt, cei mai mari infractori erau avocaţii, procurorii, judecătorii, grefierii,nu ăia din boxa acuzaţilor. Nu zic că învinuiţii erau nişte victime. Că am auzit o conversaţie între unul dintre ei şi unul din sală de mi s-a sculat părul din cap:

-Ce mai face cutare? Am auzit că că s-a combinat. Lasă, o calc pe cap când ies afară.

L-am şi întrebat dup-aia nişte chestii pe tipul ăsta şi mi-a zis că ei, avocaţii, nu lucrează cu îngeri şi că tot ce pot să facă e să încerce sî le uşureze situaţia clienţilor lor. Duse gândurile alea învăţate la televizor în anii '90, cu tine, avocat, salvând lumea de acuzaţii aiurea. Oricât s-au contrazis ai mei între ei ce ar fi mai bine, am realizat că eu nu pot să lucrez în sistemul ăla. Dar măcar de gura lor trebuia să termin şcoala, aşa că m-am dus să-mi fac sesiunea de practică la primăriăe. Că şi acolo se lucrează cu legi.

-Uitaţi, aşa, aşa, am şi eu nevoie să fac treaba asta pentru facultate.

-Mda, vii mâine dimineaţă şi începem.

M-am dus zilele alea în fiecare dimineaţă şi mă trimiteau, du-te la direcţia relaţii publice, îţi explică ei, du-te la direcţia dezvoltare, du-te la direcţia de asistenţă socială, şi peste tot eu voiam să învăţ, să ajut. Nicăieri n-a durat mai mult de 5 minute. Orice fvtai decent durează. ştim cu toţii, mult mai mult. Duamnele (da, sună misogin, dar nu este, pur şi simplu erau femei). îmi spuneau să învăţ legea X, dar, de fapt, n-am simţit nicio secundă  că sunt util sau că mă învaţă, de fapt, ceva practic. Ce o fi fost în capul lor? Că mă întorc după facultate şi le fac concurenţă? Că stau acolo şi aud mişmaşurile şi bârfele lor? Nici măcar o cafea nu m-au lăsat să le fac.

-Hei, 'neaţa, te duci acasă şi înveţi legea cutare pe anul cutare, că noi cu asta lucrăm.

 Şi aşa a fost până la sfârşit. Am scris un referat despre practică să mă duc cu el la facultate  şi puteam să scriu acolo MVIE DINAMO, mi l-au semnat fluierând, fără să arunce un ochi pe el. Deşi am învăţat, am simţit că nu am învăţat nimic. Nu m-a întrebat nimeni dacă, de fapt, am citit măcar legile alea. Mi-am spus la urmă că niciodată nu o să lucrez pentru statul român.

 Băi, mă deranjează ce văd de nişte zile la televizor la ştiri mai tare decât de obicei. Anume, abordarea cu treaba din Gaza. Este unilaterală, frate. Toţi ţin cu o singură parte. Adică, na, eu, care am lucrat cu refugiaţi de război din Ucraina şi am văzut ce poate face războiul din tine,şi  sincer, dintre ruşi şi ucraineni, ţin cu Ucraina, Dar în conflictul ăsta care nu e mai nou, e mai vechi decât ăla din Ucraina, am văzut că da, unii au omorât sau au luat prizonieri sute de oameni nevinovaţi, după care alţii au omorât vreo 15000 oameni, dintre care jumătate erau copii. În ochii mei, una dintre părţi sunt terorişi, cealaltă parte sunt criminali de răboi. Ei, în războiul ăsta am voie să nu ţin cu nimeni sau e incorect politic?

"Deci"  mă pregăteam de un somn de frumuseţe, de după-amiază, când, dintr-o dată, bătăi disperate la uşă. Cin' să fie? Nu aşteptam pe nimeni şi foarte puţină lume ştie unde stau. Deschid şi era vecina de la etajul habarnam. Dorea nici mai mult nici mai puţin decât să-i sparg uşa de la apartament.Doamna mama ei rupsese cheia în yală pe dinăuntru şi nu mai funcţiona uşa deloc. 

-Păi, vă dau trusa mea de scule, or... ce aveţi nevoie?

-Să vii să ne ajuţi.

-Eu?

-Da, tu, blocul ăsta e plin de pensionare, iar tu eşti băiat.

M-a făcut să mă simt tânăr, tre' să recunosc. Dar m-a şi pus într-o stare care mi-a amintit de toate datoriile. De când am greşit scara blocului beat, de când am greşit etajul drogat, de când m-au căutat vecinii să mă întrebe dacă ştiu cine le-a spart maşina azi-noapte, chestii din astea romantice. Nu ştiam dacă să râd sau să mă enervez. Sau să-i spun "madam, tu nu vezi că eu am faţă de hoţ de poşete, nu de şpringar?!"

-Dar nu ştiu să sparg uşi. Dar puteţi să faceţi cutare sau cutare, să vorbiţi  cu un lăcătuş, gen etc.

Băi, şi uitasem ceva. Ea a plecat, am coborât după ea, dar nu mai era. Dacă tot am coborât, m-am dus până la magazin şi când am ieşit m-am uitat după ea prin zonă şi am găsit-o. O să spuneţi "ce mare lucru să găseşti o vecină". dar, de fapt, este, nu vorbim aici doar de faptul că-n 3 milioane de inşi e mai complicat să găseşti pe cineva, dar nici nu vreau să mă laud, fac parte dintre ăia care când te caută te găsesc. N-am mailul ei, telefonul ei, fb-ul ei, nici măcar nu ştiu la ce apartament stă. Sau încearcă să stea, având în vedere că nu poate să intre în casă. Deci, am căutat-o şi am găsit-o. Există şi un mare dezavantaj la afacerea asta: uneori. îi găseşti şi p-ăia pe care nu-i cauţi.

Şi i-am zis ce i s-a întâmplat unei prietene la un moment dat, respectiv, s-a încuiat pe dinafară, a ieşit din casă, a uitat cheia înăuntru, uşa s-a închis automat. A chemat pompierii, ăia au venit, au intrat pe geam şi i-au dat drumul la uşă. În cazul ăsta, nu cred că va fi la fel, i-am zis. 

-Păi, şi cât o să-mi ceară pompierii? Că am vorbit acuma cu un meseriaş şi mi-a zis că mă costă 5 milioane cu totul.

-Nimic. Le spuneţi că aveţi o mamă în etate, sechestrată în casă, că s-a stricat yala şi că are o criză de panică şi că trebuie să ajungeţi la ea. Ar trebui să fie obligaţia lor.

-Păi, o să încerc să îi sun şi pe ei.

-Ce să-i sunaţi? Mergeţi la ei la poartă, sunt peste bulevard de noi, le explicaţi şi ar trebui să vă ajute. 

Nu ştiu ce a făcut până la urmă. Nu am auzit zgomote de flex pe aici, deşi ar fi fost prima oară când mi-aş fi dorit. Dar tot am rămas cu gândul ăsta: eu, spărgător de uşi?

 Era ziua lui, mare petrecere mare la birou, când m-a luat gagica lui deoparte şi mi-a zis:

-Uite care-i problema, am zis să discut şi cu tine, eu cu el, în stilul ăsta, nu mai avem niciun viitor împreună.

-Păi, ce s-a întâmplat? Se poartă urât sau...

-Nu mă fvte! Io-mi doresc şi un copil şi...

-Nu, stai. Sincer, acuma. El, când mai vorbim la o băutură, se laudă că vă încoţopeniţi ca iepurii.

-Nu-i adevărat! N u m ă f v t e, nu înţelegi? Eşti prietenul lui cel mai bun, vorbeşte cu el, fă ceva!

Nu ştiu cum s-ar simţi alţii într-o situaţie din asta, eu numai consilier marital nu sunt, dar nici prieten cel mai bun nu am - eşti prieten cu mine sau nu eşti, nu organizez concursuri de prietenie. Dar na, fiid tocmai acolo, tocmai atunci, cu o grămadă de substanţe în cap, m-am gândit pe loc "ori vorbesc cu el la modul  că îi zic ce mi-a spus ea şi risc un scandal imens, că el este un beţiv coleric, ori o fvt eu ca să le salvez relaţia".

-Îmi pare rău să aud aşa ceva, te cred pe cuvânt, uite, îţi promit că o să mă gândesc ce să-i spun ca să rezolvăm.

N-a fost nevoie să mă gândesc prea mult, că după 3 zile m-am trezit cu el la  uşă, plângând. Ea, între timp, rezolvase situaţia, îl înşelase cu altul, nu cu mine, l-a şi anunţat, l-a şi părăsit şi a plecat şi cu câinele lor de acasă. N-am stat mult cu el, i-am dat nişte confit de canard şi două sacoşe de beri, l-am lăsat să-şi lingă rănile în linişte şi m-am dus la femeia mea să-mi distrug şi eu relaţia.

 I-am văzut la o televiziune la care încă mă mai uit, nu ştiu de ce, pe nişte invitaţi pe care din când în când îi mai urmăresc, din nou, nu ştiu de ce, un general, un fost ministru de externe, un redactor-şef de revistă de istorie, plus un invitat surpriză. un specialist în droguri, absolvent al universităţii private Oxford. Şi prezentatoarea l-a întrebat pe ăsta de la Oxford ce ar trebui să facem cu drogurile. Omul a răspuns: trebuie să dezincriminăm posesia şi consumul, trebuie să ne concentrăm pe dealeri, iar la utilizatori trebuie chiar să ajungem să le dăm noi, ca să îi ţinem sub control (asta cu ţinutul sub control am băgat-o de la mine, dar pe aia cu dat noi chiar o redau cum a fost şi o înţeleg, ca om care a fost în fenomen. Mă rog, nu am dat droguri, dar seringi da.) Şi ăia din studio, întrebaţi ce părere au despre treaba cu drogurile şi măsurile propuse de tipul respectiv, care spunea că în ţări civilizate aşa s-a redus traficul cu nu ştiu cât la sută şi mortalitatea, aici insist, mortalitatea cu 70%, nu mai repet funcţiile şi titlurile lor, au reacţionat - oameni cam la 60 ani, ca nişte băieţi de clasa a patra întrebaţi despre fvtut, la modul "probabil e ca şi cum mergi pe o trotinetă cu paraşută şi trompetă şi girofar - românii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva". Aşa că hai să le dăm la toţi puşcărie pe viaţă că un dement i-a călcat pe unii. Nu se pricepeau, săracii. Dar de ceva mi-au amintit. Când începusem să fac ore suplimentare de engleză cu un profesor american în 1993, tipul nu ne învăţa doar engleza aia obosită, ne învăţa cultură americană, ca să-i zic aşa. Şi la un moment dat, a scos dintr-o carte o frunză. Şi a zis "câteodată la petreceri, noi fumăm asta." Eu m-am gândit "pfuai, un drogat!". Că eu aşa gândeam, fusesem crescut în stilul ăla comunist, cu gatewaydrugs, cu din alea, că dacă o iei cu iarba sigur ajungi să sugi pvla pentr heroină etc. Dar hai să nu mă duc prea departe. E păcat că ne-am adus aminte acum, nu eu, nu voi, de o problemă pe care noi, ca tineri, am trăit-o şi pe care trebuie să o judece nişte inşi cu 20 ani mai bătrâni decât noi şi care în tot timpul ăsta nu au înţeles nimic din ea.

 Pfoai, ce petrecere fusese la mine! Studenţie, cutare, singur acasă, nebunie. Dimineaţa, la prima oră, vecină-mea de dedesupt - cioc, cioc!

-Cristi, tre' să dau de mâncare la copii!

Era fiartă, dărâmată. "Pfuai, săracii". mă gândeam eu. Ştiam cum o bătea bărbatu-su şi-i reproşa că de la gătitul ei s-a îmbolnăvit de stomac - nu că doream eu să îi ascult, dar na, blocurile astea comuniste au o acustică beton, ca să zic aşa şi mă gândeam dacă îi hrăneşte sau îi pedepseşte.

-Tre' să dau de mâncare la copii şi e un prezervativ folosit în copac fix în faţa geamului de la bucătărie. Fă ceva!

"Fwtu-vă-n gwră care aţi făcut aşa ceva!" m-am gândit eu, că ştiam că eu mă distrasem în sufragerie, nu în bucătărie. Aşa-i când ai prieteni câteodată. Şi iată-mă pe mine într-un corcoduş, urcat până la etajul 2, pe nişte crengi mai degrabă fragile, bătut de vânt, noroc că eram mai lightweight, aşa, dând jos din copac un prezervativ folosit, dar nu de mine, Între timp, copacul respectiv a fost tăiat, nu ştiu de ce şi tot nu ştiu de ce, într-un fel, mi-e dor de el.