I-am văzut la o televiziune la care încă mă mai uit, nu ştiu de ce, pe nişte invitaţi pe care din când în când îi mai urmăresc, din nou, nu ştiu de ce, un general, un fost ministru de externe, un redactor-şef de revistă de istorie, plus un invitat surpriză. un specialist în droguri, absolvent al universităţii private Oxford. Şi prezentatoarea l-a întrebat pe ăsta de la Oxford ce ar trebui să facem cu drogurile. Omul a răspuns: trebuie să dezincriminăm posesia şi consumul, trebuie să ne concentrăm pe dealeri, iar la utilizatori trebuie chiar să ajungem să le dăm noi, ca să îi ţinem sub control (asta cu ţinutul sub control am băgat-o de la mine, dar pe aia cu dat noi chiar o redau cum a fost şi o înţeleg, ca om care a fost în fenomen. Mă rog, nu am dat droguri, dar seringi da.) Şi ăia din studio, întrebaţi ce părere au despre treaba cu drogurile şi măsurile propuse de tipul respectiv, care spunea că în ţări civilizate aşa s-a redus traficul cu nu ştiu cât la sută şi mortalitatea, aici insist, mortalitatea cu 70%, nu mai repet funcţiile şi titlurile lor, au reacţionat - oameni cam la 60 ani, ca nişte băieţi de clasa a patra întrebaţi despre fvtut, la modul "probabil e ca şi cum mergi pe o trotinetă cu paraşută şi trompetă şi girofar - românii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva". Aşa că hai să le dăm la toţi puşcărie pe viaţă că un dement i-a călcat pe unii. Nu se pricepeau, săracii. Dar de ceva mi-au amintit. Când începusem să fac ore suplimentare de engleză cu un profesor american în 1993, tipul nu ne învăţa doar engleza aia obosită, ne învăţa cultură americană, ca să-i zic aşa. Şi la un moment dat, a scos dintr-o carte o frunză. Şi a zis "câteodată la petreceri, noi fumăm asta." Eu m-am gândit "pfuai, un drogat!". Că eu aşa gândeam, fusesem crescut în stilul ăla comunist, cu gatewaydrugs, cu din alea, că dacă o iei cu iarba sigur ajungi să sugi pvla pentr heroină etc. Dar hai să nu mă duc prea departe. E păcat că ne-am adus aminte acum, nu eu, nu voi, de o problemă pe care noi, ca tineri, am trăit-o şi pe care trebuie să o judece nişte inşi cu 20 ani mai bătrâni decât noi şi care în tot timpul ăsta nu au înţeles nimic din ea.

 Pfoai, ce petrecere fusese la mine! Studenţie, cutare, singur acasă, nebunie. Dimineaţa, la prima oră, vecină-mea de dedesupt - cioc, cioc!

-Cristi, tre' să dau de mâncare la copii!

Era fiartă, dărâmată. "Pfuai, săracii". mă gândeam eu. Ştiam cum o bătea bărbatu-su şi-i reproşa că de la gătitul ei s-a îmbolnăvit de stomac - nu că doream eu să îi ascult, dar na, blocurile astea comuniste au o acustică beton, ca să zic aşa şi mă gândeam dacă îi hrăneşte sau îi pedepseşte.

-Tre' să dau de mâncare la copii şi e un prezervativ folosit în copac fix în faţa geamului de la bucătărie. Fă ceva!

"Fwtu-vă-n gwră care aţi făcut aşa ceva!" m-am gândit eu, că ştiam că eu mă distrasem în sufragerie, nu în bucătărie. Aşa-i când ai prieteni câteodată. Şi iată-mă pe mine într-un corcoduş, urcat până la etajul 2, pe nişte crengi mai degrabă fragile, bătut de vânt, noroc că eram mai lightweight, aşa, dând jos din copac un prezervativ folosit, dar nu de mine, Între timp, copacul respectiv a fost tăiat, nu ştiu de ce şi tot nu ştiu de ce, într-un fel, mi-e dor de el.

 Băi, deci, nimic funny aici. Am observat scandalul cu bătrânii şi persoanele cu probleme psihice abuzaţi şi abuzate prin nişte centre. Unde mai şi plăteau câte 4000 lei pe lună ca să ia bătaie şi să îi folosească ăia pe post de sclavi. Eu am văzut o chestie, că bunică-mea şi-a petrecut ultima parte din viaţă într-un cămin de bătrâni. La început era superb. Mai mişteaux ca la mine acasă. După care am văzut, când o vizitam, că de fiecare dată masa pe care o primea era mai sărăcăcioasă. Se pare că inşii ăştia, angajaţii de la centrele astea, după ce se obişnuiesc cu jobul, scapă de empatie şi devin muişti.

Când s-o îngrop pe bunică-mea, infirmierele plecau din camera ei într-o direcţie necunoscută cu bagajele ei de faţă cu mine. Adică devenind şi mai cretine şi mai scroafe.Negru, nu vezi că te văd???  I-am făcut parastasul acolo, la cămin. Că au zis că organizează ele şi m-am luat şi după alţii. OK.Dar ochi am.  Aproape nimic din ce planificasem pe masă, deşi toate ingredientele le cumpărasem eu, conform cererilor lor. Dar hei, e în regulă, le cam ştiu pe respectivele. O parte dintre ele cred că au fost colegele mele cât am prestat la asistenţă socială şi abia aştept să ne întâlnim din nou, că nu e ok. Numai eu ştiu câte balamale a trebuit să fie unse. Şi tot aici să ajungem?

Ce drăguţ, creşti vârsta de pensie pentru speciali, din 2040. Tai preţurile la alimente din gură, dar nu spui când şi pe banii cui. Tai stimulentele pentru industriile care chiar aduc bani. De când? De la 1 septembrie.  Anul ăsta.  De ce nu la 1 septembrie 2040? Dar nu reduci pensiile speciale, adică fix ce spune lumea că vrea să faci. Ce faci cu pensionarii cu pensie minimă? Iar îi prosteşti în faţă. Te răzbuni pe ăia cu pensie 1.200 RON că s-ar putea să-ţi iei tu pensia ta de 40.000 RON oleacă mai târziu decât ţi-ar conveni ţie. Te foloseşti de oamenii săraci ca să demonstrezi că tu faci sacrificii. Cui? Că oamenii ăia, în 2040 vor fi oale şi ulcele. Dar, până atunci, dacă lor le place aşa, să te voteze, că înseamnă că te merită.

România

 (Da, ştiu, a mai fost) 

Se duce cineva să îşi înscrie copilul la clasa pregătitoare la o şcoală bună.

-Păi, să vedem dacă prinde loc...

-Da' câte locuri sunt?

-100.

-Şi el al câtelea e?

-Al zecelea.

 Pfoai, ce fericit eram că luasem la liceu! M-a muşcat un câine fix a doua zi, s-a infetctat rana aia, am făcut antitetanicul sau cum s-o fi chemând, dar antirabicul nu. Că îmi doream şi eu să merg în vacanţă cu ai mei la Sulina, chit că riscam să mor într-un an de rabie. Deltă, mare... (Da, ştiu, a mai fost şi asta). Toată ziua părinţii mergeai la plajă la mare, iar noi, copiii, stăteam la pescuit pe Dunăre. Aţi fi uimiţi câţi peşti se strâng pe lângă o scurgere de canalizare care se varsă direct în fluviul nostru naţional.

Io şi cu frate-miu ne-am împrietenit cu doi fraţi din Cluj, cam de aceeaşi vârstă ca şi noi, pescari ca noi. Pescuiam unii lângă alţii. Nu exista concurenţă, era peşte mic pentru toată lumea. Pur şi simplu ne plictiseam la plajă, preferam să rămânem pe chei să pescuim. Şi acolo, în Sulina, era o tabără de copii. De-a opta, de liceu, etc. De prin Harghita sau Covasna era seria care era cu noi fix în acelaşi timp. Mergeau prin excursii, chestii, toţi în grup. Ce fete frumoase aveau! Dar ghici în ce limbă vorbeau între ei sau ele.

Şi unul dintre fraţii din Cluj, într-o zi, cu o expresie exasperată, a strigat către ei:

-Dar vorbiţi, mă, româneşte!!!

Şi deşi el vorbea româneşte, eu nu l-am înţeles.