Pfoai, ce fericit eram că luasem la liceu! M-a muşcat un câine fix a doua zi, s-a infetctat rana aia, am făcut antitetanicul sau cum s-o fi chemând, dar antirabicul nu. Că îmi doream şi eu să merg în vacanţă cu ai mei la Sulina, chit că riscam să mor într-un an de rabie. Deltă, mare... (Da, ştiu, a mai fost şi asta). Toată ziua părinţii mergeai la plajă la mare, iar noi, copiii, stăteam la pescuit pe Dunăre. Aţi fi uimiţi câţi peşti se strâng pe lângă o scurgere de canalizare care se varsă direct în fluviul nostru naţional.

Io şi cu frate-miu ne-am împrietenit cu doi fraţi din Cluj, cam de aceeaşi vârstă ca şi noi, pescari ca noi. Pescuiam unii lângă alţii. Nu exista concurenţă, era peşte mic pentru toată lumea. Pur şi simplu ne plictiseam la plajă, preferam să rămânem pe chei să pescuim. Şi acolo, în Sulina, era o tabără de copii. De-a opta, de liceu, etc. De prin Harghita sau Covasna era seria care era cu noi fix în acelaşi timp. Mergeau prin excursii, chestii, toţi în grup. Ce fete frumoase aveau! Dar ghici în ce limbă vorbeau între ei sau ele.

Şi unul dintre fraţii din Cluj, într-o zi, cu o expresie exasperată, a strigat către ei:

-Dar vorbiţi, mă, româneşte!!!

Şi deşi el vorbea româneşte, eu nu l-am înţeles.