Micul Charlie

În 1990, în clasa a cincea, am venit la şcoală cu un ziar. În el, o caricatură cu Iliescu. Colega de bancă, o huidumă de fată, când a văzut caricatura mi-a smuls ziarul şi l-a făcut bucăţi. M-am şucărit, dar doamna-pe-stil-nou dirigintă, o huidumă de femeie, vota şi dumneai tot Iliescu, mă gândesc, aşa că n-am avut parte nici măcar de nişte amărâte de scuze. A, ba da, ceva tot s-a întâmplat: ca să ne împăcăm sau ceva, la petrecerea de sfârşit de trimestru, m-au pus cu forţa să dansez eu, cel mai mic din clasă, cu ea, care v-am spus cum era. Lambada. Am dansat cu ea Lambada. Într-un cor de râsete de profesoare, părinţi, colegi şi ce mai era pe acolo. Au trecut vreo 25 de ani de atunci. Ironia sorţii: azi mă gândesc că am scăpat ieftin. #jesuischarlie

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (XLVIII)

Fosta mea prietenă e în vacanţă la Paris. De când a ajuns, s-au înregistrat 15 morţi, 10 răniţi, 6 ostatici şi numărătoarea continuă. Dacă aş fi guvernul francez, aş expulza-o. Aduce ghinion. #jesuischarlie

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (Ediţie de vacanţă)

Dragostea. Sentimentul acela superb când suferiţi amândoi pentru că l-ai pedepsit pe celălalt pentru ceva ce ai făcut tu. Hai, la mulţi ani!