miercuri, 31 iulie 2019

La ce temperatură dispare Alexandra?

Fata aia ori e vie şi e la produs în străinătate, ori trebuia să fie la produs, dar lucrurile au mers prost. Asta citesc pe net, asta zic şi eu mai departe, nu? Oricum, ceva cu futut pe bani. Cam obsedat netul ăsta de prostituţie de vreo 2 zile. Dar dacă or fi răpit-o pentru organe, ca pe Sorina? Sau poate trebuia să dispară că ştia adevărul despre Colectiv. Ori poate avea de la Soros ăia 50 lei pe cap de câine protestatar, nu i-a ieşit lovitura de stat de pe 10 august şi a fugit cu banii. Când nu aveau internet, proştii aveau o scuză. De când au internet, proştii au o scenă.

Asistăm azi la discuţii pe net, incredibil, despre câte grade trebuie să aibă focul ca să incinerezi un corp şi până şi un sclerozat ca mine îşi aminteşte cum inginerii de ocazie calculau câte grade trebuiau ca să se prăbuşească blocurile alea pe 11 septembrie. Vreţi scenariu dement? Vă dau eu scenariu dement: poate fata aia într-adevăr e vie. Şi poate nu e singură. Ea şi alte fete sunt sechestrate pe cine ştie unde şi vor muri de foame, pentru că ăla e prea nebun şi în loc să îşi uşureze situaţia eliberându-le le lasă aşa ca să scape de urme. Pe bune, aş face un spital şi pentru proşti.

P.S.: dacă ai informaţii despre o infracţiune şi nu anunţi autorităţile, te poţi face vinovat de infracţiunea de tăinuire; dacă spui tâmpenii despre infracţiuni, te poţi face vinovat de difuzarea de informaţii false; teoretic, în ambele situaţii poţi să ajungi ori la puşcărie, ori la nebuni, unde i-ar fi locul şi nebunului ăla. Dar eu te-aş duce undeva unde să stai cu ceilalţi proşti. P.P.S.: şi iată, dacă deschizi televizorul fix teoria de mai sus, aia cu fata ascunsă undeva. Bă, eşti nebun sau eşti prost?

luni, 8 aprilie 2019

Glume cu religie

M-a căutat o prietenă să-mi spună să nu mai postez pe fb glume cu religie, că sunt unii care cred şi poate îi jignesc. Am rămas surprins. Nu o să zic acuna că sunt glume nevinovate faţă de ce fac alţii, nu o să mă scuz, nu o să o dau în libertatea de exprimare, nu o să mă apăr în niciun fel. Dar ceva tot o să zic. Când eram copil, bunică-mea visa să mă facă popă. Aşa că prima dată când am citit biblia a fost în vacanţa dintre clasa a doua şi a treia, iar a doua oară a fost în vacanţa de iarnă dintr-a treia. După care m-am lăsat păgubaş pe linia asta, că aveam suficient discernământ încât să disting diferenţa dintre un basm şi o vrăjeală. Te prinzi chiar de la început, pe cărţile cu basme scrie de obicei basme, pe biblie nu scrie luaţi-mă în serios, dar cam asta se zice. Nu, mulţumesc.

Acuma, când eram acasă la Focşani, ne jucam prin curtea unei biserici din cartier. În timpul unei slujbe de duminică, m-am urcat în turla bisericii. Ce să vezi, acolo era plin de reviste legionare de prin anii 30. Cum mie îmi plăcea să citesc, m-am apucat de citit şi nu m-am oprit, de fiecare dată când era deschisă biserica mă strecuram acolo şi citeam. Era pe vremea comuniştilor, erau materiale interzise şi totuşi eu la 10 ani eram legionar convins. Fără partea cu religia, doar cu partea cu omorât evrei etc. De ce erau alea acolo? Ele aparţineau unui popă bătrân, care când stau să mă gândesc nu avea ce căuta acolo dacă nu ar fi bătut palma cu securitatea şi care rămăsese legionar şi după 50 ani şi le dădea lecţii de viaţă altora.

În fine, popa bătrăn se duce în rai să omoare evrei cu ceilalţi legionari ai lui şi vine unul tânăr. Eu rămân legionar, vine liceul, Cioran, căcat, vă daţi seama. Astăzi, când mai văd câte un  citat din Cioran, îmi dau seama ce prost eram atunci. Dar să revenim la popi. Vine ăsta tânăr, treaba merge, era chiar simpatic, uneori chiar am stat la slujbă. M-a luat o dată cu blăndeţe şi mi-a zis că nu se stă cu mâinile la spate în biserică. Ieftin. A propos de creştinism hardcore, bunică-mea (distinsă pentru credinţă cu icoane de la toţi popii cu care a avut de-a face) s-a certat cu toate babele din toate bisericile că nu se pun în genunchi când crede ea că trebuie să se pună în genunchi.

Aşa. Deci, popa ăsta, cum să vă spun, cu el amanta nu a fost la fel de blândă cu el cât a fost el cu mine. Femeia a intrat în biserică în mijlocul slujbei de duminică şi le-a zis enoriaşilor cine este şi că are trei copii cu el. Nu, nu cred că era legionar. Mai târziu aveam să devenim colegi de facultate. Şi a propos de facultate, înainte să ajung acolo credeam că cei mai nebuni băieţi sunt studenţii de la politehnică şi cele mai curve fete sunt la medicină. Nu e adevărat. Cel puţin în privinţa băieţilor. În privinţa fetelor rămâne valabil şi cred că există o explicaţie: aşa cum e mai uşor să ucizi dacă eşti obişnuit cu armele, e mai uşor să te fuţi cu toţi dacă eşti obişnuită cu corpul omenesc. Dar ăsta nu a fost niciodată un lucru rău. Sexul e un lucru bun.

Când am ajuns la facultate m-am răzgândit rapid, nu ăia de la politehnică erau cei mai nebuni. Cei mai nebuni erau ăia de la conservator, lăutarii, că vedeam ce fac, că stăteam cu ei în cămin. Greşit. Iau legătura cu văru, personaj fabulos, care era la teologie şi încep să o ard cu gaşca lui de colegi. Ei, ăia erau cei mai demenţi.Bătă cu sticle în cap, gangbanguri, hoţii, ce vrei tu. În liceul teologic sportul lor preferat era baba oarba în pula goală. Recent, s-au reunit. M-au sunat în miez de noapte să-mi spună să le fac rost de nişte cocaină mai ieftină, că ce-i aici, Monte Carlo?

Ce am spus mai conţine şi vreo două păreri. Restul sunt fapte. Reale. Nu sunt miştouri, nu sunt glumiţe cum mai fac eu pe facebook. Sunt unii care fac pe durii şi când se apropie moartea se roagă non-stop şi devin brusc credincioşi şi işi aduc aminte că la un moment dat au fost botezaţi. Dacă mă întrebi pe mine, nu o să răspund ca Olivia Steer când e întrebată dacă s-a vaccinat. Eu sunt undeva între ateu şi agnostic, nu ştiu sigur. Dar măcar recunosc.Şi da, fac mişto şi de credincioşi, şi de necredincioşi, mai ales că am observat că lucrurile astea se pot schimba mereu. Dar eu măcar fac mişto, nu îmi bat joc, aşa cum fac cei din exemplele de mai sus.



vineri, 29 martie 2019

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXV)

Sunt sunat tot mai des de amici care au câte ceva pe suflet. Mă ţin cu orele la telefon şi vorbesc doar ei. Vor să se descarce. Îi înţeleg. Toţi avem probleme. Sunt un bun ascultător. E meseria mea să îi pun pe ceilalţi să vorbească. Dar când vorbim şi despre mine? Sunt prieten, nu psihiatru. Am şi eu probleme. Despre ale mele nu vorbeşte nimeni. Şi nici măcar nu ascultă.Şi nu prea îmi permit să dau sfaturi, prefer să aud şi atât, ştiu că asta ajută cel mai mult şi, în plus, cine sunt eu să dau sfaturi la alţii?  Dar  nici măcar nu mă lasă să termin propoziţiile. Iar eu stau acolo şi o suport cu stoicism, că am fost un prieten care ar muri pentru prietenii lui mereu şi nu glumesc, m-am băgat pentru prietenii mei în căcaturi la care alţii s-ar speria şi dacă le-ar vedea doar la televizor. Culmea e că toate astea vin din partea unor prieteni cu care aş face schimb de viaţă oricând. Adică problemele lor sunt 0. Pula. Aş da oricând problemele mele pe problemele lor. Deci, când vorbim despre problemele mele?

joi, 28 martie 2019

Patrioţii

*Text care urmează să apară într-una dintre revistele cu care lucrez


Pe unul dintre site-urile noastre a apărut recent o ştire despre un tren care a deraiat. Era al cincilea într-o lună, deci, nimic neobişnuit până aici. Singurul lucru de mirare a fost că nu a murit nimeni. Ar putea apărea întrebarea de ce ar publica o organizaţie de presă care se ocupă de poligrafie o ştire despre trenuri. Răspunsul este simplu: trenul respectiv avea în compunere 20 vagoane pline cu hârtie. Ca să dăm o dimensiune întâmplării, putem apela la cifre: unul dintre cei mai mari producători de hârtie şi carton din ţara noastră, probabil cel mai mare, scoate pe poartă lunar, în medie, 40 camioane de marfă.
Dar acest articol nu este despre poligrafie. Este despre noi toţi. Cea mai simplă explicaţie pentru faptul că nu au existat morţi în respectivele accidente este aceea că se circula foarte încet. Viteza mare ucide, lucru uitat destul de des de şoferii din România, din păcate. În acelaşi timp, viteza mică ucide şi ea. Ucide afaceri. Strangulează pe oricine produce ceva în ţara asta şi are nevoie de transport de la A la B. Şi nu, nu vorbim despre celebrul metru de autostradă, pentru că nu doar autostrăzile sunt problema, aşa cum ilustrează şi exemplul cu trenurile. Problemele sunt mai multe.
Dar să discutăm un pic despre responsabili, despre cei care ne-au adus aici. Despre politicieni. Vin europarlamentarele şi majoritatea covârşitoare a candidaţilor se bat cu cărămida-n piept că ei sunt patrioţi. E incredibil. Să spui votaţi-mă că sunt patriot e ca şi cum i-ai spune soţiei iubeşte-mă că sunt bărbat. Orice om de bună credinţă îşi iubeşte ţara. Dar asta nu îl face demn să o conducă sau să o reprezinte. Şi oricum acest gen de slogan e o aberaţie, nu te duci la Strasbourg să dai legi pentru România, te duci acolo să dai legi pentru toată Europa, pentru vreo 30 ţări, că deja nici nu mai ştim câte vor mai fi.
Toţi suntem patrioţi, mai ales cei care nu candidăm pentru nimic. Cei care vrem doar să muncim. Că în primul rând muncind faci ceva pentru patria ta. Dar devine din ce în ce mai greu să fii patriot când vezi că eşti sabotat de propria ta ţară. Dacă aceşi domni politicieni vor să facă ceva pentru România, de ce vor să o facă tocmai din Belgia pe salarii imense şi nu au reuşit până acum să facă nimic aici, în ţara lor pe care o conduc, pe care susţin că o iubesc atât de mult? Până când se vor rezolva problemele cu infrastructura, cu siguranţa, cu predictibilitatea pentru mediul de afaceri, pentru cei care fac bani în şi pentru ţara asta, mi-ar plăcea să nu mai aud cuvântul patriot din gura unor politicieni.
Până când nu se rezolvă aceste probleme, acest cuvânt, patriot, vorbă pentru care au murit moşii şi strămoşii noştri, rămâne o vorbă goală.

miercuri, 20 martie 2019

À propos

Mi se tot bat "apropo-uri" să mă alătur masoneriei. Nu pot. Plm. Ce-i masoneria românească azi? Pe bune, ce e? Mie mi se pare o glumă, o labă în cerc cu nişte băieţi care nu se gândesc decât la ei. Ce au făcut ei pentru ţara asta? Ia să ne uităm: ce au făcut masonii români pentru ţara lor la 1848? Ce au făcut masonii români la 1859 pentru ţara lor? Ce au făcut masonii români la 1918 pentru ţara lor? Pe lângă ăia, masonii români de azi sunt nişte caricaturi. Să mă alătur unei trupe de inşi, secretă, cu un scop pe care nu îl ştie nimeni, doar ca să am un şef în plus, nu, mulţumesc.

joi, 14 martie 2019

Bricheta

Mi-am luat o brichetă de la magazin. O folosesc cât o folosesc, după care se termină gazul. Termin chibriturile şi procrastinarea şi mă duc să o achiziţionez pe sora ei neagră, că jos (nu jos la cineva, jos la magazin) toate brichetele arată la fel: sunt negre. O folosesc fix o zi. A doua zi, duc gunoiul la tomberon, mă întorc în casă, dau să-mi aprind o ţigară, dar realizez că inevitabilul se produsese: am aruncat la gunoi bricheta nouă şi am păstrat-o pe aia goală.

Un pic frustrant, aşa. Să fie neagră şi  goală şi să nu ai ce să faci cu ea. Zic eeei, ia stai aşa. Mă duc când chiar aveam chef de o ţigară şi îmi iau altă brichetă de la alt magazin. Verde, ca să o recunosc. Am pierdut-o a doua zi. Am spus băi, nu se poate. Am mai mult ghinion la brichete decât la femei. Zic eh, mă resemnez şi mă duc să iau altă brichetă. Galbenă. După o zi, ce să vezi. Am găsit bricheta verde. Şi nu oriunde. Într-un buzunar de blugi, doar că nu în cel în care o ţineam eu de obicei. Puterea obişnuinţei. Dar ştiu că există o singură soluţie să nu mă mai enervez cu brichetele: să mă las de fumat.