sâmbătă, 1 decembrie 2018

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXII)

Aş vrea să spun nu, iubirea mea, suntem ok.

miercuri, 21 noiembrie 2018

Extrovertiţii

Recunosc. Sunt introvertit. Ştiu, trăim nişte vremuri în care nu mai e la modă să spui aşa ceva, dar eu simt mereu că trebuie să mărturisesc oricând asta fără teamă şi cu sufletul curat. Pentru că nu pot să neg cine sunt, cred (deşi provin dintr-o familie cu o lungă tradiţie introvertită - mai ales pe partea ardeleană) că nu pot să neg nici educaţia introvertită pe care mi-au asigurat-o părinţii şi apropiaţii. Dar acum mai am ceva de spus, pentru că nu mai pot, am tăcut destul, uitaţi-vă şi voi de când n-am mai scris.

Pe scurt: am început să am o problemă cu extrovertiţii. Sigur, nu ai spune că tocmai eu am o problemă cu cineva. Ştiţi cum e la noi, la introvertiţi, nu prea ai treabă cu alţii. Dar cred că extrovertiţii ar putea să nu mai abuzeze de ce fac, sincer. I-am lăsat în pace, extrovertiţii nu sunt condamnaţi de codul penal, nu le face nimeni nimic, dar să fie, domnule, extrovertiţi la ei acasă! Ce-i asta. Sau pe la americani, pe acolo, pe la olandezi, că la ăia am auzit că ai voie tot. Dar să văd aşa ceva pe stradă în ţara mea? Până aici. Stop.

Adică pe cuvântul meu, nu vi se pare că-s cam peste tot în ultima vreme? Poate-s şi ei un fel de haştagişti, sau de tineri frumoşi şi liberi, dacă înţelegi ce vreau să zic.... #extrovertist, ei? Heheheeei, dacă eraţi voi în Rusia nu mai făceaţi din astea. Dar, pe bune, fraţilor! Cum îi explic eu copilului meu când trec pe lângă noi pe stradă doi extrovertiţi? Sau trei, că ăştia... Merg mai mult în grupuri, să zicem. Dar să lăsăm asta, să ne gândim numai la câte drepturi au. În stilul ăsta, extrovertismul ăsta o să devină obligatoriu.

Un ultim cuvânt: dacă copilul tău vine într-o zi acasă şi-ţi zice în faţă tată, eu sunt extrovertit, tu ai fi de acord cu aşa ceva? Gândiţi-vă!

miercuri, 31 octombrie 2018

Colectiv 3

Iar am fost martor involuntar la Daciada de facut selfie, live pe fb si reportaj pe aifon, proba parastas. Evenimentul care de trei ani a devenit traditie si care a fost gazduit, ca de obicei, de piata din fata fostei fabrici Pionierul din localitatea Bucuresti, a avut un numar record de participanti. Lucrarile pot fi votate sau raportate chiar de public pe mai multe profiluri social media si bloguri pe care nu le vom preciza aici, ca-mi bag pula in ele.
Si acum serios: chiar nu inteleg cum asa ceva poate deveni o chestie mondena. Chiar nu inteleg cum sa nu poti sa taci dracului un minut, sa nu mai razi ca prostul, sa nu mai zici HEEI si sa nu mai dai hi5-uri cu colegii de hipstereala. Si pot sa pun pariu ca nici oamenii care ieseau de la aprins lumanari cu lacrimile pana in barba, inclusiv copilul ala de maxim 8 ani care plangea in hohote nu intelegeau de ce n-au loc sa treaca de tot felul de idioti care se hlizeau cu smartfoanele in mana.
Pe copilul ala o sa-l tin minte mult timp si n-o sa fie nevoie de nicio poza pentru asta. O sa ma ajute sa imi amintesc nodul in gat de frustrare si nervi si neputinta cand ma uit cateodata in jur si e multa lume proasta. Dar azi m-am lamurit de un lucru. Probabil cei mai multi dintre cei care posteaza sau participa la evenimente #colectiv se cred speciali, o minoritate. Adevarul dur este ca dintre ei, cei carora le pasa cu adevarat de #colectiv sunt ei insisi o minoritate.

luni, 29 octombrie 2018

Unde sunt?

- Or să mă sune ai mei. Dacă e, le zic că sunt acasă. Dacă sună Diana, îi spun că sunt la tine.
- Să nu le încurci. Să nu zici dacă te sună ai tăi că eşti la Diana...
- Şi dacă întraebă Diana sunt la ai mei, da.

luni, 3 septembrie 2018

Muie

Muia este apreciată prea puţin, vă zic. Uneori e chiar vorbită de rau sau gen. Deci: eu joc rentz. Pe un site românesc. Din când în când. Şi putem juca maxim 4 la o masă. Şi ghici. Nimeresc la o masă cu 3 femei. Moamă, acolo, cum să zic... uneori iese cu tensiune şi se înjură lumea. Mai erau şi femei, deci, na, când se găsesc mai multe femei la un loc se înţeleg, ştiţi, nu? Şi încep alea:
-Fă. eşti mulţumită acum?
Ailaltă:
- Cu cine vorbeşti tu cu fă, fă? Dar du-te-n pula mea de handicapată etc.
A treia:
- Dar ţi-ai făcut implant de pulă?
-Trebuie să îţi faci tu implant de creier, aia trebuie să faci!!!
Şi din astea. Urs. La un moment dat, una dintre ele, nu mai ştiu care. zice:
- Emef, tu nu zici nimic?
Emef e nickul meu pe site-ul ăla. Şi zic:
- muiepsd.
Pace. A funcţionat. A fost numai iubire dup-aia. Deci, muie.

miercuri, 27 iunie 2018

Supereroul (III)

Ştiţi filmele alea cu alcooliştii ăia care îşi revin miraculos? Dacă supereroul nostru trece prin aşa ceva, atunci e naşpa, că la el superputerile sunt invers. El salvează lumea prin beţivăneală, prin drogangeală, prin bagabonţeală şi nu în ultimul rând prin reşapat toate curvele din viaţa lui în femei serioase, dar nu înainte de a-l înşela pe el. Aşa. Într-o zi, supereroul nostru rămase fără bani. Până aici, nimic demn de un blockbuster. Pula mea, nu mai bem, Beatman.

Dar rămăsese şi fără ţigări într-o dimineaţă. Pula mea, îşi spuse, mă las de fumat. Pula. Pe la 11 noaptea tropăia prin casă. Cotrobăi prin toată casa până când, surpriză! Undeva, într-un colţ de suflet, îşi redescoperi costumul de supererou. Se uită pe geam, era întuneric. Bun. E bine să acţionezi pe întuneric când eşti supererou şi mergi prin oraş la adunat chiştoace de pe jos, că na, ca supererou e logic,  nu trebuie să ştie nimeni cine eşti, în afară de fata aia norocoasă.

Scutură de praf costumul de supererou şi porni în noapte să salveze lumea prin reciclare. Hm, prost să fii să dai bani pe ţigări în oraşul ăsta, îşi zise el satisfăcut, pe drum înapoi cu buzunarele doldora de jumătăţi de ţigară. Fusese o plimbare plină de satisfacţii. În afară de chestii de fumat, bătuse în luptă dreaptă doi câini bagabonţi, ignorase suveran trei adolescenţi zurbagii pe care îi văzuse în umbră că exersau neveuri pe la spate pe el, dar n-aveau curaj să o facă, ba chiar se oprise pe prima bancă să vadă ce fac când ajung în dreptul lui. Au mers mai departe, dar pe trotuarul celălalt.

Se pare că nu poţi să te distrezi chiar cât vrei tu mereu, cugetă el şi mai adună un ditamai tun de sub bancă. Mare, mă. Te căcai la umbra lui. Gata, îşi zise. Acasă. Când colo, în faţa blocului, ditamai frumuseţea. De chiştoc. Zise tu şi gata. Se aplecă, îl luă şi când să se ridice, auzi: clic! Nişte uşi de maşină blocate. Din poziţia aia, aplecat, s-a uitat fix într-o oglindă laterală şi în ea privi în ochi pe EA. Pe vecina aia buuună, blondă, de la 4, la volanul maşinii ei pe care găsise cândva scris "ce rău îmi pare că ne-am despărţit, că tare bine sugeai pula".

Eh. Încă una de salvat.