Am fost în Norvegia la vreo săptămână după ce dementul ăla de Breivik omorâse vreo 100 de oameni. M-a sunat maică-mea şi i-am zis ce făceam, mă pregăteam să plec.

-Ce cauţi tu acolo, la teroriştii ăia?

-M-au trimis de la muncă, mamă, trebuie să mă duc.

Şi plec. Bucureşti - Munchen, Munchen : Oslo şi înapoi acelaşi traseu. Am stat o noapte acolo, că am fost la o conferinţă de presă şi m-am întors. Acasă, desfăcându-mi bagajul, am descoperit cu groază ceva: pe fundul rucsacului, nu ştiu cum, de pe la pescuit sau ceva,  uitasem un briceag. Acuma, cine a mai călătorit cu avionul ştie cum e în aeroport, că uneori te scanează ăia şi în bocanci. Dar eu am trecut cu el din greşeală peste şase controale de securitate. unde te pune să îţi laşi şamponul şi briceagul nu l-a văzut nimeni. Te face să te întrebi cât de siguri suntem, dar pe mine mă luase cu transpiraţii reci cu gândul la, în paranoia şi în teama aia generalizată,  ce aş fi putut să păţesc eu dacă m-ar fi găsit cu el.

 Tot la mare, dar nu tura asta. Mai demult. Dăm peste un rocker blond care plângea pe plajă.

-Ce s-a întâmplat, frate?

Ne răspunde cu un accent ardelenesc superb:

-O murit Kurt Cobain, mă!

Kurt Cobain murise când eram în clasa a noua, noi discuţia o aveam când eram în anul 3 de facultate, nu am înţeles de ce a ales el să plângă pe tema asta tocmai atunci. Dar asta este. Mă întorc acasă şi mă duc la ceea ce era prietena mea pe atunci. Se făcuse târziu, ea mă aştepta în pat, dar eu nu puteam să mă desprind de televizor. Pe Arte era concert John Lee Hooker. 

Cu nişte tovarăşi de-ai mei fusesem nu cu mult timp înainte într-o tabără de limba germană, undeva lângă Sibiu. Seara ascultam în cameră John Lee Hooker. Aşadar, nu stau foarte mult cu ea, poate o oră şi dup-aia am luat-o spre casă. Am luat-o pe la un magazin de muzică pe care îl ştiam eu şi deşi nu era încă foarte dimineaţă l-am găsit deschis şi am luat singura caasetă cu John Lee Hooker pe care o aveau. Piratată, evident. Dacă cereai ceva cu Vali Vijelie, aveau câte casete îţi dorea inima sufletului.

Ajung la mine, pun caseta şi mergea, tată. Mi-am zis "dacă nenea ăsta vine vreodată pe la noi prin ţară sau pe la vecini, eu o să fiu primul la coadă la bilete". Şi deschid şi televizorul. Prima ştire era că John Lee Hooker tocmai murise în noaptea aia, când l-am văzut eu la televizor.. 

Trip

 Am fost în Vamă de 1 mai, mă. Nu s-a mai întâmplat asta de foarte mult timp. A venit tovarăşul ăsta al meu din Spania şi dorinţa lui expresă a fost să mergem în Vamă, ca pe vremuri.Nu ne mai văzusem de 6 ani. L-am aşteptat la aeroport. a aterizat pe la 2 noaptea, până să ajungem la mine, că stau în partea ailaltă a oraşului, se făcuse 5 şi deja circulau metrourile, ne-am dat seama că nu ne organizasem deloc. Nu aveam nicio rezervare nicăieri.

Am mers ca demenţii, la gară nu am găsit bilete. am dat-o în telefoane, până la urmă am găsit ceva, deşi a trebuit să umblăm ca nebunii prin ploaie, că autogara nu mai era unde ştiam noi. Am ajuns cu 5 minute înainte să plece autocarul, deşi, până la urmă, el a plecat cu 20 minute întârziere. Şi am ajuns la mare. Nu dormisem deloc 24 ore şi băusem non-stop coniac.  I-am zis:

-Eu trebuie să iau o pauză. Hai să găsim o parcare, că e cam frig să dorm pe plajă.

-Bine, hai.

Nimic, totul era plin. Încă o dată, eram la modul no reservations şi pe plajă merita să dormi doar dacă îţi doreai să mori de hipotermie, că era o vreme oribilă.

Până la urmă, ia un taxiu şi mă duce. 

Mă trezesc dimineaţa în hotel -  200 euro pe noapte camera, tovarăşul meu nu era în patul alăturat. Cam atât îmi aminteam eu.  Ies, îl sun. El ştia la ce cameră eram, eu nu, dar nu ştia la ce hotel. Bine, nici eu nu ştiam nimic, de fapt, m-am dus în faţa hotelului să văd ce nume are ca să-i zic. dar nu îmi dădeam seama de nimic, am abordat 3 persoane fără adăpst de lângă un container de gunoi din faţa hotelului:

-Ştiţi unde găsesc şi eu vreun magazin pe aicea?

-Păi, ce vrei?

-O bere.

-Faci dreapta în partea aia si dup-aia stânga şi ai magazin. Ai şi tu o ţigară?

-Hi, n-am la mine. E ok dacă vă dau un leu?

-Da, frate.

Le-am dat 2, că sunt un tip generos. Ei s-au bucurat. M-am întors cu berea, am băut-o şi după cum am spus, mă rog, nu ştiu dacă am spus, am făcut check-out şi i-am abordat din nou pe băieţii din faţă:

-Bun, o autogară ştiţi şi voi ca să ajung în Vamă?

-Da, uite, aşa şi aşa.

-De data asta am ţigări la mine. Vrei? Ia.

-Poţi să ne dai două?

.Da, ia de-aici.

Şi acum începem cu oarecum începutul mijlocului. Ne parcăm într-un hotel din Vamă. Găsim loc, ciudat. Cum ne aranjam noi bagajele în cameră, cioc-cioc la uşă. Oricât de simpatici suntem noi, nu aşteptam pe nimeni. Şi aici era ceva mai lejer, aşa, doar 500 lei pe noapte. Mda. Am deschis şi era nimeni altcineva decât patronul hotelului, care a venit la noi cu două căni cu ţuică să ne cunoaştem mai bine. 

Ne trăgea de limbă. Ceea ce era ok, că nu aveam nimic de ascuns. Adică, nu chiar nimic. Oricum a fost ceva ciudat, că ne-a cerut o ţigară el, ditamai patronul de hotel. Şi începe să ne pună nişte întrebări, aparent fără nicio legătură niciuna cu nimic. Noi i-am zis cine suntem, ce facem, dar pe mine m-au trădat reflexele de aflător de chestii şi mi-a zis cine este şi ce face: era fostul comandant al Poliţiei Constanţa. 

Din salariul lui de bugetar reuşise să îşi construiască 2 hoteluri în Vamă. Dar problema era alta, el fusese şeful Poliţiei şi noi aveam iarba pe noptieră, la vedere. Şi nu ne-a făcut nimic, mă. Mai mult, a doua zi dimineaţa nu ştiu cum am făcut, îmi doream şi eu o hamsie, dacă tot am fost la mare şi la recepţie tot de el dam şi-l întrebăm ce putem să facem în legătură cu asta.

-Acolo, terasa aia. Au tot ce trebuie. Tot a mea este.

Şi asta era, nici măcar nu m-am aşezat şi nici nu m-am adăpostit. Am luat ce iarbă mai era cu mine.

- Băi, dacă te opresc ăştia?

-Le zic că e în scop medicinal, mă. 

Erau 6 maşini de poliţie cu echipajele care îşi beau cafeaua unde beam eu berea aia şi nu s-a întâmplat nimic. Stăteam în picioare şi nu eram înăuntrul terasei, eram, tehnic afară şi mă ploua şi mă bătea vântul şi mă uitam la o mare agitată, urâtă şi aproape neagră şi mai bine decât atât nu puteam să mă simt. Eu m-am născut acolo. Nu chiar pe plajă în Vamă. Într-o maternitate la Constanţa. Dar înţelegeţi voi. Eram fericit.