duminică, 26 aprilie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LI)

Am pus aseară o poză pe facebook. Eram eu. Cu ochelari. Fără lentile. Am 48 de like-uri până acum, dar nu asta-i ideea. Ideea e că dintre ăia care au dat like i-am numărat şi eu p-ăia pe care i-aş fute. Au ieşit 16.

P.S.: 17.

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (L)

Câteodată ai nevoie de cineva cu care să taci.

luni, 20 aprilie 2015

Ţigara electronică

Ştiu, prind şi eu din urmă ca toţi agăţătorii subiectul cu mahalagioaica aia care a luat bătaie de la ceilalţi mahalagii că fuma ţigară electronică-n autobuz. Dar ce să-i faci? E un subiect bun şi mai ales inepuizabil penibilul de care-i în stare getodacul în transportul în comun, de ce să nu-l folosim în avantajul nostru? Unii poate chiar învaţă ceva din asta. Uite, eu am învăţat în tramvai cum să mă feresc de hoţi dacă am poşetă. De-asta zic: să învăţăm, dară.

Asta de care mi-am amintit eu acuma era tot o ea. Prezentabilă, 30+, serioasă, totuşi, cu o urmă de ceva, acolo, pe care numai unii ochi îl văd. Mai exact, arăta ca o fostă curvă, cu riscul de a mă face înţeles doar de o mică minoritate, o curvă care acuma-i la locul ei. Asta, până când a venit la uşă să coboare şi a pus şoferul o frână moderată. "Ce faci, mă, nenorocitule, băga-ţi-ai pula-n măta, în morţii mă-tii!", a glăsuit ea. După care i-a sunat telefonul şi a răspuns: "Da, pisi. Nu, pisi, la 11 ţi-am zis că ne vedem, m-ai sunat acum cinci minute, pisi, mai las-o dracu-n pula mea!". Şi-a coborât. Sfârşit.

joi, 16 aprilie 2015

Şi când am crezut că am scăpat de ei...

aşa-i viaţa asta uneori, când te bucuri şi tu că nu ştiu ce fenomen nu mai face probleme la oameni, te trezeşti fix tu într-una dintre probleme. În seara asta am descoperit că rămâneam fără ţigări după ce m-am întors de la un ceai. Adică la 12 noaptea. Dar nu despre problemele cu non-stopurile discutăm acum. Că non-stop am aproape. Deşi, dacă-mi amintesc bine, şi fata de la non-stop le are pe ale ei."Fată, deci, să nu mai vină cu argumente din astea puerile! Că dacă era bărbat adevărat o futea direct în gură pe mă-sa!" Aşa glăsuia acum vreo două seri la telefon. Dar nici despre problemele ei la telefon nu facem azi vorbire.

Nu, azi e despre câinii vagabonzi. Mă-ntorc de la non-stop, misiune îndeplinită. Dau să intru pe aleea mea, dar în capăt se odihnea un câine imens. Reuşit exemplar, recunosc. Din ăla de montă, imens, flocos, ai putea face o specie nouă plecând de la el şi să-i zici rasă Ciobănesc de Parcare. Zic OK, n-am chef de scandal, mai am două variante să intru pe străduţă. Numai că în timp ce-am ocolit eu 50 de metri şi el şi-a schimbat poziţia. Aşa că şi din partea ailaltă tot nas în nas cu el am dat. M-a lătrat o dată scurt şi răguşit şi a plecat din calea mea, dar a plecat fix la uşă la bloc la mine. Ah! Zic nu-i nimic, e frumos afară, fumez o ţigară, poate pleacă de-acolo.

Fumezi-fumezi, dar numai dacă ţi-ai luat bricheta de acasă, ceea ce eu n-am făcut. Eh, asta este, stau un pic cu posteriorul pe bordură, pe FB pe telefon, că p-ăla l-am luat. Că poate pleacă. Doar că mi-am amintit că în casă aveam un ceainic fierbând pe foc. Şi uite-aşa a trebuit să mă pregătesc de scandal şi-am luat-o hotărât spre el. Deşi n-aveam chef de scandal. Dar a cedat el primul. La 10 metri de el, a mai lătrat o dată şi-a luat-o la fugă. Nu spre mine, ci în altă direcţie. Probabil nici el n-avea chef de scandal.

joi, 9 aprilie 2015

Deţinutul

O mică întâmplare auzită prin vecini: un cetăţean avea o firmă. Firmă care făcea afaceri cu mobilă. Mobilă pe care câteodată o făceau deţinuţii de la Jilava. Într-o zi se duce omul la Jilava să-şi ia marfa. Pe o foaie avea un nume de deţinut care trebuia să-i predea marfa şi s-o încarce. Apare deţinutul în timp ce vorbea la mobil, se uită un pic, " Ce, mobilă? Aha. Păi, ia 50 de euro şi încarcă." Şi pleacă. Vorbind la mobil. A luat omul 50 de euro şi a încărcat, chit că era patron. Numele deţinutului? Copos Gheorghe.