Şi când am crezut că am scăpat de ei...

aşa-i viaţa asta uneori, când te bucuri şi tu că nu ştiu ce fenomen nu mai face probleme la oameni, te trezeşti fix tu într-una dintre probleme. În seara asta am descoperit că rămâneam fără ţigări după ce m-am întors de la un ceai. Adică la 12 noaptea. Dar nu despre problemele cu non-stopurile discutăm acum. Că non-stop am aproape. Deşi, dacă-mi amintesc bine, şi fata de la non-stop le are pe ale ei."Fată, deci, să nu mai vină cu argumente din astea puerile! Că dacă era bărbat adevărat o futea direct în gură pe mă-sa!" Aşa glăsuia acum vreo două seri la telefon. Dar nici despre problemele ei la telefon nu facem azi vorbire.

Nu, azi e despre câinii vagabonzi. Mă-ntorc de la non-stop, misiune îndeplinită. Dau să intru pe aleea mea, dar în capăt se odihnea un câine imens. Reuşit exemplar, recunosc. Din ăla de montă, imens, flocos, ai putea face o specie nouă plecând de la el şi să-i zici rasă Ciobănesc de Parcare. Zic OK, n-am chef de scandal, mai am două variante să intru pe străduţă. Numai că în timp ce-am ocolit eu 50 de metri şi el şi-a schimbat poziţia. Aşa că şi din partea ailaltă tot nas în nas cu el am dat. M-a lătrat o dată scurt şi răguşit şi a plecat din calea mea, dar a plecat fix la uşă la bloc la mine. Ah! Zic nu-i nimic, e frumos afară, fumez o ţigară, poate pleacă de-acolo.

Fumezi-fumezi, dar numai dacă ţi-ai luat bricheta de acasă, ceea ce eu n-am făcut. Eh, asta este, stau un pic cu posteriorul pe bordură, pe FB pe telefon, că p-ăla l-am luat. Că poate pleacă. Doar că mi-am amintit că în casă aveam un ceainic fierbând pe foc. Şi uite-aşa a trebuit să mă pregătesc de scandal şi-am luat-o hotărât spre el. Deşi n-aveam chef de scandal. Dar a cedat el primul. La 10 metri de el, a mai lătrat o dată şi-a luat-o la fugă. Nu spre mine, ci în altă direcţie. Probabil nici el n-avea chef de scandal.