luni, 20 noiembrie 2017

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXI)

Ne despărţiserăm de ceva timp. Am ajuns pe la ea spre seară. M-a rugat să o ajut să îşi amenajeze noua casă. Trrebuia să mutăm o placă, plm, pentru ea părea mare, pentru mine nu ştiu, cert e că am luat-o pe sus şi am pus-o unde trebuia. Pe placă. Singur. Mi-a zis "omule, eu m-am chinuit cu ăia de la livrari să o cărăm aici, la etajul cinci, de unde ai avut atâta putere???" Aveam şi atât, ce pot să zic? Pe vremea aia puteam. Nu ştiu. Cert este că, evident, ne-am luat şi ne-am certat la un moment dat. Sătul, am zis îmi bag pula, plec. Secvenţă în care m-a luat de mâinile mele astea puternice şi mi-a zis: "Nu pleci nicăieri." Şi am iubit-o şi mai mult.

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Lemn

Ce advertorial nemarcat am văzut, mi-a întors stomacul pe dos: Schweighoffer au făcut ei o aplicaţie care urmăreşte lemnul care intră la ei în fabrică. Prin GPS, vă daţi seama? Gata, gata, nu mai faceţi gât, s-a rezolvat problema, mergeţi la caslili voastre, tovarăşi! N-am identificat decât vreo 5 probleme tehnice care fac inutilă pentru copaci şi praf în ochi pentru fraieri soluţia asta. Am să menţionez doar una, cea mai nesimţită: lemnele sunt urmărite de la gater până la fabrică, de parcă vine copacul singur până la gater, de capul lui, să-l prelucreze ăia. Copacul e dat jos în pădure, băi, nu la gater!!! Nu în ultimul rând, cunoaşteţi vreun hoţ care şi-ar instala singur GPS, să poată fi urmărit? De parcă doar austriecii cumpără lemn în ţara asta şi de parcă gata, putem să tăiem toate pădurile, că vorba aia, avem GPS, totul va fi bine. Şi astea ar fi doar două aspecte. Mă opresc. Mi-e scârbă. A, unde am văzut "reportajul"? Pe antena 3, eroina luptei împotriva multinaţionalelor, fireşte. Mmmm #şantaj sau #şpagă ?

P.S.: să vă spun, dragi hipsteri, cui se adresează acest tip de emisiune: vouă. Pentru că ei vă cred proşti. Pentru că ei vă cred nişte din ăia care s-au uitat prea mult la Lord of the Rings şi care au impresia că pădurea îşi suflecă poalele şi o ia singură la picior până la Ikea, "vrem să fim şi noi birouri!". Ca să stati acasă şi să combateţi pe forumuri, pe facebook sau hai, maxim, în Piaţa Victoriei, de parcă în faţă la guvern se fură copaci.

Pe de altă parte, tot acest PR stunt arată nu neaparat că sunteţi voi proşti, dar ei sigur sunt proşti şi s-ar putea să-şi fi dat singuri arama pe faţă şi să fi arătat pe banii lor exact cum se face acest şmen şi mai ales unde - undeva între pădure şi gater. Da, ştiu, e cam repetitiv ce zic aici, dar ştiţi voi, repetitio est...Ai trecut de gater cu lemnul furat din pădure, gata, eşti curat ca lacrima, poa' să te urmărească pe drumul naţional câte Mini vor cu tot cu GPS-ul lor, ţi-au supt-o de mult şi nici măcar nu realizează. Vreţi să combateţi? Rupeţi-vă maşina pe drumul forestier şi luaţi-vă după sunetul drujbelor. Dar aveţi grijă să nu se ia şi ăia cu drujbele după voi...

joi, 2 noiembrie 2017

Decizii

Bună dimineaţa. Astăzi vorbim despre depresie. A cui depresie? A mea, desigur. De ce aş face asta aici? Păi, la câţi inşi îşi împărtăşesc problemele cu necunoscuţii pe internet, ce mai contează unul în plus. Aşadar, cum văd şi trăiesc eu depresia: o chestie perversă. N-ai nicio bubă, niciun semn pe tine, nu ţi-e rău şi totuşi răul avansează, încet. Îţi devorează moralul, voinţa, nervii, relaţiile, cariera (dacă ai una), sănătatea şi, în final, viaţa.

Cum se manifestă? Că totuşi trebuie să aibă nişte semne, nişte semnale, nu? Că altfel cum îmi dădeam eu seama că şi la mine e la fel? Păi, nu ai chef de nimic. Mereu. Sau, când ai chef, ai chef de orice altceva în afară de ce trebuie să faci. Cum fac eu cu blogul, de exemplu. Viaţa ta socială o ia la vale, nu mai vrei să mai ieşi din casă, rămâi, încet, singur, ăia de la muncă te întreabă când mai ai şi tu chef să munceşti fără să ştie că fix ei te-au adus aici sau poate ştiu, dar nu-i interesează, din astea.

Cum am ajuns eu aici: totul a început acum 10 ani. Aveam vreo 28 ani, o carieră frumoasă şi promiţătoare, de fapt, două, pentru că eram şi un sportiv apreciat, campion şi primul arbritru român din disciplina mea premiat în străinătate, străinătatea o vedeam des cam cum văd unii Cora când se duc la cumpărături şi aveam o logodnică frumoasă şi iubitoare. Lumea era a mea. Asta, până prin 2008, când lucrurile au început s-o ia la vale.

Lucrurile au început cu serviciul. După un 2007 optimist nimeni n-a crezut că economia se duce dracului o perioadă. Inclusiv locul unde lucram eu. Încet, încet, salariul meu a început să întârzie. Sau să vină cu ţârâita. Bietul meu sălăriuţ. M-am uitat în jurul meu să mă angajez în altă parte, dar unde dracului să te bagi, mai toate afacerile care presupuneau ce făceam eu se duceau dracului precum castelele de cărţi. Deh, patroni şi manageri made în România. Totuşi, până găseam în altă parte, am zis măcar să am o ocupaţie, mai rămân la ăia.

Dar atunci a început marea lehamite. Ei întârziau cu banii? Întârziam şi eu cu ce aveam de făcut. Petreceam mai mult timp căutând joburi decât muncind. Sau citind toate căcaturile pe internet, tocmai ca să nu muncesc. Nu mai înţelegeam de ce să muncesc serios dacă ei nu mă plătesc serios. În acelaşi timp persistam şi într-o naivitate, încă aveam încredere în şefi şi mă gândeam că lucrurile aveau să-şi revină cumva. Plus că deja aveam de recuperat o groază de bani de luat de la ei şi-mi închipuiam că dacă plec nu-i mai văd vreodată. Evident, oricum nu i-am mai văzut vreodată.

Bineînţeles, toată problema asta cu serviciul, care era, de fapt, o problemă cu banii a atras după ea şi alte probleme. Cred că oricare dintre noi a avut probleme cu banii, chit că vorbim de bani de pâine, de bani de vilă la Miami sau de faptul că-ţi reprozează mă-ta că nu te descurci. E ok. Atâta timp cât problema asta nu antrenează şi alte chestii după. De exemplu, să te trezeşti că femeia se satură foarte repede să te ţină în cârcă şi pleacă. De două ori. Cum mi s-a întâmplat mie.

va urma

vineri, 8 septembrie 2017

Cuvinte potrivite

Pareză. Ce denumire, parcă-i luată direct de pe şantier. "Dă şi mie pareza aia. Da, aia de lângă burghiu." Dar îmi mai vin în minte nişte denumiri şi locurile pe unde le-ar sta mai bine:

Epistolă - la anatomie;

Claviculă - la buletinul meteo;

Cancioc - la pescuit;

Lacună - în manualul de geografie

Iliescu - la puşcărie.

marți, 15 august 2017

Moldova

Însemnări de călătorie

Întotdeauna mi-am dorit să văd ce-i dincolo de Prut. Mi-amintesc şi acum, era anul 2000, eram în vamă la Albiţa, trebuia să plec spre Bucureşti şi nu prea aveam chef. Rămăsesem aşa, privind lung peste frontieră şi jurându-mi în barbă că o să ajung şi eu acolo odată. De-atunci au trecut 17 ani. Între timp am traversat mări şi oceane, numai amărâta aia de graniţă dintre noi şi Moldova nu. Dar acum, dragi tovarăşi, pot să raportez: am trecut Prutul! Şi nu îmi pare rău că am făcut-o.

Dimpotrivă. Mă simt norocos că am făcut-o aşa cum am făcut-o. Am văzut Moldova aia adâncă, Moldova aia rurală. Adică Moldova aşa cum e ea. Nu Chişinăul. Chişinău e altă ţară, mai ales într-o ţară în care şi oraşele sunt nişte sate. Pentru că da, dacă ar fi să încep cu ceva despre Moldova, cu asta ar trebui: e o ţară eminamente rurală şi cu desăvârşire agrară. Acolo găleata e pe post de poşetă. Venind din ţara pungilor la un leu, m-am auzat să aud "dă-mi şi mie o găleată la doi lei".

Da, frate, găleata e la putere. Şi e bună schema. Când o întrebi pe duamna unde se duce, spune că are treabă şi tu o crezi, doar ţine pe braţ o găleată. Nu mai contează că în găleată are, de fapt, o sticlă de jumate pentru ţuică şi una de un litru jumate pentru vin, c-a trimis-o soţul în sat să ia băutură. Pentru că da, în Moldova se cam bea. Sună familiar, nu? Ei, mai sunt şi alte similitudini între popoarele noastre, precum faptul că domnul soţ îşi mai altoieşte jumătatea cu bâta de baseball sau cu patul de la puşcă din când în când la băutură.

A propos de puşcă, am tăiat porc când am ajuns acolo. Păi, cu puşca? Păi, da. Păi, tata socru (nu al meu, îi zicem aşa din principiu, că nu mai ştiu cum îl cheamă) beat pulă la 5 dimineaţa cu puşca în mână zice "du-ti şî viez dacâ iesti oleacî di bieri rieci" şi cât te duci tu auzi poc şi când te-ntorci găseşti porcul împuşcat în cap, agonizând şi te apuci şi tai, na, ce să faci. Law of the land. Din când în când mai scoţi câte o ulcică de vin din bordei şi... trai, neneacă. Bă, mi-a plăcut. M-am simţit exact ca la bunici.

Din păcate, mai era ceva ca la bunici: drumul de la graniţă până la Chişinău, care mi-a adus duios aminte de drumul Preuteşti - Dolhasca, pe care am fugit eu de acasă de la bunici pe vremea când nu ştiam ce înseamnă să fugi de acasă. Efectiv, aveai senzaţia că mergi pe marginea drumului, nu pe drum. A fost horror. Şi nici drumuri secundare care să nu fie din pământ nu am văzut. În schimb, după Chişinău, surpriză: toate drumurile naţionale erau linse. Noi-nouţe. Păcat că dintre toate, fix drumul spre Europa nu i-a interesat.

În rest, mult verde şi frumuseţe, natură frumoasă, codri bătrâni ce par neatinşi de secole, curăţenie pe marginea drumului, câte o roşie mâncată dimineaţa direct în grădină şi linişte, Multă linişte. Să nu auzi câteva zile motoare, tramvaie, claxoane, frâne, sirene, hărmălaie, certuri? Priceless. Cred c-am să mă întorc. Mai ales dacă fac, dracului, drumul ăla odată. Încercaţi-l pe cel de la vama Albiţa, nu mergeţi dinspre Iaşi că o să vă blestemaţi zilele.

vineri, 28 iulie 2017

Discernământ

Am rămas uimit câţi specialişti în minerit am văzut c-avem în ţară când am participat la protestele pentru (sau împotriva) Roşia Montană. Ori Roşia Montana, cum mai strigau unii pe acolo. Mii şi mii de oameni. Doar că la un moment, la ani după povestea asta, dat am stat de vorbă cu cineva care chiar se pricepe la subiect. Şi-am avut o revelaţie. Chiar mi-am zis în mintea mea: ce bine că tu te-ai dus la protest ca să te uiţi după femei! Altfel, astăzi te-ai fi văzut silit să recunoşti în mintea ta că eşti lipsit de discernământ şi c-ai fost manipulat ca un fraier. Nu ăsta-i subiectul azi, dar e un exemplu bun pentru ce urmează să zic.

Frate, cât de important e discernământul ăsta! Şi cât de puţină lume îl are, de fapt! Prostia, pe lângă  faptul că are nuanţele ei, poate fi, totuşi, benignă, în sensul că nu e malignă, nu în sensul c-ar face un bine societăţii. Dar chiar şi proştii pot fi utili, mai ales ăia care ştiu că nu se pricep. Dar ce te faci cu ăia care au impresia că se pricep? Exemple clasice de lipsă de discernământ: ai impresia că ştii arte marţiale c-ai văzut filme cu Chuck Norris; crezi că ştii nişte astronomie că te-ai uitat la Star Wars; am lăsat-o ultima pe preferata mea, respectiv, momentul când repeţi mai apăsat şi mai rar ce-ai zis mai devreme, tot în româneşte, crezând că aşa chinezul te va înţelege. Vedeţi unde bat?

Cel mai dur simptom al lipsei de discernământ care afectează societatea noastră e următorul: tu eşti un, să zicem, chimist briliant la bază. Master pe afară, tot tacâmul. Dar, în funcţie de subiectul la modă la televizor. azi vei fi jurist. Mâine vei fi medic, poimâine asistent social, săptămâna viitoare specialist în mediu. Şi ferească dumnezeu să-şi mai dea vreo contră marile puteri sau să apară subiectul sinistraţi, UE, NATO, astea. Mie când se întâmplă aşa ceva îmi vine să sun preventiv la 112, pentru că ştiu că mă aşteaptă statutul de sinistrat într-o avalanşă de geopolitologi. Şi când te gândeşti că mulţi din ăştia, profesionişti buni la ce făceau ei odată, au ajuns şefi şi acum sunt specialişti în management...

Ăsta e rezultatul a decenii în care nişte impostori au fost buni în tot şi în toate, au luat decizii cum le-au luat, iar copiii au fost educaţi că dacă învaţă mult vor putea face orice. Aia n-a fost şcoală. fraţilor, aia a fost agricultură! Iar agricultura e o chestie atât de mişto încât aş institui un premiu Nobel pentru agricultură, exact ca pentru pace. Războiul a fost  mereu o problemă pentru omenire, dar la fel a fost şi foametea. Să produci mâncare e un lucru nobil, de-asta am o părere fantastică despre agricultură. Dar nu foloseşti metode agricole în educaţie. Au băgat ăia materie în capul vostru, de învăţat ca poezia, cum se bagă cartofii la hectar. Dovadă clară că eram conduşi de nişte ţărani parveniţi care făceau ce făceau fără să se priceapă şi fără discernământ, cu metode învăţate la ei la ţară.

Discernământ înseamnă şi să ai puterea să-ţi dai seama şi să recunoşti că nu te pricepi la ceva şi să nu te bagi, nici măcar să-ţi tragi cu părerea. De-asta trebuie întotdeauna testat cât mai temeinic discernământul, mai ales pentru cei care ajung să hotărască destinele altora.


joi, 27 iulie 2017

Bălcescu

Tu stii cine a fost Balcescu?
a murit la 33 de ani
Cristean
Carmen, puteam fi moldova, ucraina sau iugoslavia
Stiu. Un falsificator al istoriei.
Carmen Ionela
sau POLONIA
Cristean
Polonia e bine astazi, dar fix ca noi, doar in statistici
Carmen Ionela
CE FALSIFICATOR, DOMLE?
Cristean
Stiu asta pentru ca ma vad in fiecare weekend cu polonezii care au fugit din tara sa munceasca in romania
L-a umflat cu pompa pe mihai viteazu de ne-am trezit cu el in toate orificiile
Carmen Ionela
HAI MA
Cristean
Eu inteleg ce spui
A fost un mare patriot, absolut
Dar exista un dar
Care i-a venit manusa fix lui ceausescu 100 ani mai tarziu
Carmen Ionela
anume?
Cristean
Cultul personalitatii
Carmen Ionela
Ceausescu ne-a futu istoria cuma vrut el
Cristean
Mihai viteazu a fost unul dintre instrumentele romantate de imagine
Pentru ambii
Pana la urma, nu s-a dat in laturi de la cutite in spate
Si era genul de persoana care folosea oamenii pe post de unitate de masura pentru pamant,
El nu tranzactiona pamant, ci sate, adica oameni
Stiu ce ziceam mai sus
Cateodata omul trebuie judecat prin prisma vremii lui
Nu mai poti judeca un om dupa numarul de capete taiate dintr-o lovitura de secure
Decat daca esti judecator de penal
Dar asta nu il face pe mihai un om mai bun, un roman mai bun sau un model
Ei, asta a facut din el balcescu
Si ceausescu
Ti-ar placea sa fii vanduta intr-o zi unui boier medieval? :))))
Carmen Ionela
Mihai Viteazul a avut soarta cea mai urata din istorie
Blcescu a murit la Palermo singur si f bolnav.
Cristean
Nu contest
Dar felul cum mori nu spune neaparat totul despre tine
Carmen Ionela
auzi....mie imi place cum unii dintre romani sunt canonizati
pe bune
Cristean
Poate ca multi pasoptisti ar fi avut alta soarta daca actionau altfel
Carmen Ionela
au fost avant garde -isti
atata tot
societatea nu era coapta
Cristean
Dupa stefan cel mare si bantuit de vinovatie canonizarile au inceput sa mi se para niste glume
Pasoptistii nu erau niste nimeni, erau elita societatii
Carmen Ionela
erau intelecuali si au avut soarta intelectualilor
Cristean
S-au grabit atunci ca fata mare la maritat la indemnul colegilor lor masoni din vest
Carmen Ionela
1848 a fost un esec peste tot
Cristean
Societatea a evoluat oricum si fara sacrificiul lor, ceea ce ne spune inca ceva despre ei
Carmen Ionela
programele scrise de ei au fost puse in practica dupa 1918
Cristean
Si anume ca multi erau baieti de bani gata care si-au cumparat diplomele pe afara
Ca nu i-a dus mintea sa o faca mai bine
Nu e cazul lui balcescu
El a fost un idealist
Carmen Ionela
auzi...astia cu diplomele cumparate tin cu guvernul actual, nu sunt opozanti
Cristean
Dar revin, pe vremea mui ceausescu balcescu era ministrul adevarului
*lui
Carmen Ionela
pai Ceausescu a speculat totul
Cristean
Da, dar a si avut ce
Carmen Ionela
auzi
Cristean
Eu nu neg rolul lui balcescu
Poate nu ne uneam niciodata din nou fara el
Carmen Ionela
pe manualul de istorie, pagina unu, era citatul ' cine nu-si cunoaste istoria, nu-si cun parintii' N.Ceausescu
Cristean
Vorbesc asa, ca intre doi pasionati de istorie
Balcescu a muncit la un ideal de tara care a devenit si realitate pana la urma
Din patriotism!
Romantand istoria.
Carmen Ionela
asa!!!!
auzi
daca nu ne romantam nois istria, sa o faca bulgarii?
Cristean
Eu sunt adeptul unui stil mai dur si mai realist in istorie