Discernământ

Am rămas uimit câţi specialişti în minerit am văzut c-avem în ţară când am participat la protestele pentru (sau împotriva) Roşia Montană. Ori Roşia Montana, cum mai strigau unii pe acolo. Mii şi mii de oameni. Doar că la un moment, la ani după povestea asta, dat am stat de vorbă cu cineva care chiar se pricepe la subiect. Şi-am avut o revelaţie. Chiar mi-am zis în mintea mea: ce bine că tu te-ai dus la protest ca să te uiţi după femei! Altfel, astăzi te-ai fi văzut silit să recunoşti în mintea ta că eşti lipsit de discernământ şi c-ai fost manipulat ca un fraier. Nu ăsta-i subiectul azi, dar e un exemplu bun pentru ce urmează să zic.

Frate, cât de important e discernământul ăsta! Şi cât de puţină lume îl are, de fapt! Prostia, pe lângă  faptul că are nuanţele ei, poate fi, totuşi, benignă, în sensul că nu e malignă, nu în sensul c-ar face un bine societăţii. Dar chiar şi proştii pot fi utili, mai ales ăia care ştiu că nu se pricep. Dar ce te faci cu ăia care au impresia că se pricep? Exemple clasice de lipsă de discernământ: ai impresia că ştii arte marţiale c-ai văzut filme cu Chuck Norris; crezi că ştii nişte astronomie că te-ai uitat la Star Wars; am lăsat-o ultima pe preferata mea, respectiv, momentul când repeţi mai apăsat şi mai rar ce-ai zis mai devreme, tot în româneşte, crezând că aşa chinezul te va înţelege. Vedeţi unde bat?

Cel mai dur simptom al lipsei de discernământ care afectează societatea noastră e următorul: tu eşti un, să zicem, chimist briliant la bază. Master pe afară, tot tacâmul. Dar, în funcţie de subiectul la modă la televizor. azi vei fi jurist. Mâine vei fi medic, poimâine asistent social, săptămâna viitoare specialist în mediu. Şi ferească dumnezeu să-şi mai dea vreo contră marile puteri sau să apară subiectul sinistraţi, UE, NATO, astea. Mie când se întâmplă aşa ceva îmi vine să sun preventiv la 112, pentru că ştiu că mă aşteaptă statutul de sinistrat într-o avalanşă de geopolitologi. Şi când te gândeşti că mulţi din ăştia, profesionişti buni la ce făceau ei odată, au ajuns şefi şi acum sunt specialişti în management...

Ăsta e rezultatul a decenii în care nişte impostori au fost buni în tot şi în toate, au luat decizii cum le-au luat, iar copiii au fost educaţi că dacă învaţă mult vor putea face orice. Aia n-a fost şcoală. fraţilor, aia a fost agricultură! Iar agricultura e o chestie atât de mişto încât aş institui un premiu Nobel pentru agricultură, exact ca pentru pace. Războiul a fost  mereu o problemă pentru omenire, dar la fel a fost şi foametea. Să produci mâncare e un lucru nobil, de-asta am o părere fantastică despre agricultură. Dar nu foloseşti metode agricole în educaţie. Au băgat ăia materie în capul vostru, de învăţat ca poezia, cum se bagă cartofii la hectar. Dovadă clară că eram conduşi de nişte ţărani parveniţi care făceau ce făceau fără să se priceapă şi fără discernământ, cu metode învăţate la ei la ţară.

Discernământ înseamnă şi să ai puterea să-ţi dai seama şi să recunoşti că nu te pricepi la ceva şi să nu te bagi, nici măcar să-ţi tragi cu părerea. De-asta trebuie întotdeauna testat cât mai temeinic discernământul, mai ales pentru cei care ajung să hotărască destinele altora.