Invidia

de Cristean Deoarece

Pentru că am fost făcut prost nu cu mult timp în urmă, aş vrea să împărtăşesc câteva păreri despre ceea ce cred eu că e prostie în viaţă. Cred că cea mai mare prostie în viaţă e să nu înveţi nimic din ce-ai păţit. Asta e prima şi cea mai mare dovadă că eşti prost. Adică, pentru asta nu poţi da vina nici măcar pe o ţinere de minte precară. A doua e să înveţi nişte chestii, dar să nu le înţelegi, ori să le înveţi greşit şi să le repeţi aşa, ca papagalul, fără să ştii de ce şi, deci, să le aplici greşit de cele mai multe ori. A treia e să înveţi chestii, dar ele să fie greşite din capul locului şi totuşi tu să le împărtăşeşti cu alţii ca pe nişte adevăruri absolute de la dumnezeu.

Ăştia sunt uşor de recunoscut, folosesc foarte mult SE. Aia SE face aşa, ailaltă SE face aşa.... Sau hai, mai aplicat, un exemplu pe care l-am auzit eu cu urechile mele: "dacă este iubit, un om SE va schimba". Ei, dacă auzi din astea, eşti clar în preajma unui prost, fugi. O să te facă laş, că na, într-o lume din capul cuiva care este populată de dume din astea, va fi uşor să spună "problemele nu SE rezolvă aşa". Tu vezi-ţi de drum liniştit, nu ai ce problemă să rezolvi, prostia nu se rezolvă, o ai sau n-o ai punct. OK, nu fug de bătăi cu golanii, dar fug de tine. Fă-mă laş, dar tu eşti prost. Ei, dar cele mai reprezentative sentimente, dincolo de dumele proaste şi de greşelile repetate sunt două: gelozia şi invidia.

Gelozia pentru că nu te ajută decât să-ţi faci viaţa un iad ţie şi, eventual, celuilalt dacă urlă în tine şi e manifestă şi nici nu te scapă absolut sub nicio formă de perspectiva de a fi înşelat. Bonus, s-ar putea să te trezeşti într-o zi singur. Are asta un nume? Pentru mine, da, se cheamă prostie. Am fost şi eu gelos mai demult, recunosc, dar dacă ne uităm la paragraful I, îmi place să cred că m-am maturizat din punctul ăsta de vedere şi că mi-am învăţat lecţia. O să ziceţi că mă contrazic în paragraful II, ori eşti prost, ori nu eşti prost. Iar eu o să zic următoarele: una e să faci prostii, toţi facem, alta e să le repeţi şi să fii prost de-a dreptul. Dar şi mai dură e invidia. Aia, altă copilărie, dacă mă întrebaţi pe mine, o formă de retard la care la o anumită vârstă ar trebui, în pula mea, să renunţi, îţi garantează că ai să mori un om nefericit fără să ştii unde ai greşit în viaţă.

Să stai toată ziua să te uiţi în curul altora poate fi greşeala vieţii tale. Pentru mulţi chiar este. Să dau un exemplu trivial, una venise tocmai de la Turda să se plângă că bucureşteanul pe care îl plăcea ea avea prietenă. I-am zis mademoiselle, sunt un milion de bărbaţi în Bucureşti, la propriu! Pula. Ea pe ăla îl vroia şi suferea. Şi dacă tot am zis milion, să vă mai spun ceva despre mine: meseria mă obligă să interacţionez foarte des cu milionari. Nu, nu vă bucuraţi pentru mine (dar mai ales nu fiţi invidioşi), că asta nu mă face şi pe mine bogat prin asociere. Ştiţi ce-am observat? Deşi pe unii îi dau banii afară din casă, toţi muncesc. Toţi. Io-n locul lor îmi băgam pula şi vindeam tot şi mă mai găseaţi tot restul vieţii pe o insulă în Bermude (şi în bermude) şi nu mai mişcam un deget. Sau poate angajam vreo trei blonde bune să îmi mişte degetul din când în când şi să-mi mai facă câte o felaţie.

Am stat şi m-am gândit de multe ori, bă, ăştia au tot ce vor, ce îi mai mână, de ce se mai chinuie, de ce se mai stresează? N-am aflat răspunsul, dar mi-am dat seama că ăia, putrezi de bogaţi cum sunt, nu sunt ÎNCĂ fericiţi. Le lipseşte ceva. Şi-or fi furat banii, i-or fi făcut pe bune, tremură de frica puşcăriei? Unii da, alţii nu, iar ăilalţi, pe bune dacă ştiu. Sunt proşti, sunt deştepţi? Unii sunt proşti, alţii sunt deştepţi, dar cu singuranţă, după standardele artificiale ale fericirii de azi, toţi au avut noroc în viaţă. Şi totuşi se zbat în continuare din motive care mie îmi scapă.

Şi stau şi mă uit la ceilalţi nefericiţi care îi invidiază şi de multe ori îmi râd în barbă: "habar n-aveţi care-i treaba, aveţi impresia că ăştia sunt cu trei paşi mai spre rai decât voi şi vă ofticaţi pentru asta şi de fapt...". Pentru mine e un fel de mângâiere, recunosc, nefericirea altora la modul ăsta, pentru că nu e nefericire, e PROSTIE. Poţi să ai toţi banii lui Bill Gates, probabil dacă i-ai avea ai vrea să fii Bill Gates însuşi dacă eşti invidios şi nu vei fi niciodată Bill Gates. Şi dacă printr-un miracol ai deveni s-ar putea să descoperi că nu e aşa mişto cum visai şi ai să vrei să fii Donald Trump. Ăsta chiar ar fi un caz special de invidie şi prostie în formă agravată, clar. Şi ai descoperi din nou că până şi el are motive de nefericire în viaţă. Iar motive de nefericire în viaţă găseşti cu duiumul, nu face şi din invidie unul. Nu rezolvi nimic.