Breaks it

Sau brexitul meu*

Pot să vă garantez ceva? Mulţumesc. Pronosticul meu e că după brexit va fi nasol. Nu azi, nu mâine, dar în viitorul apropiat, da. Garantat! Zic asta de la sursă, din Anglia, unde am petrecut ziua de 29 martie la coadă la ortopedie într-un spital londonez. Simţind nişte chestii pe pielea mea, acum pot să zic că nici înainte de brexit nu era prea grozav sistemul. Dar să începem cu începutul, adică prima mea zi de vacanţă la Londra. Dar nu înainte de a-i ura cui m-a blestemat următoarele: să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Cine mă cunoaşte cam are idee de ce le-aş ura duşmanilor tocmai asta. Ştiu, nu-i frumos, da-s supărat tare, mă.

Aşa. Deci, pe 25 ajungeam la Londra, fix la timp ca să alunec şi să cad de la vreo 3 metri pe nişte scări de-alea meseriaşe. Am avut noroc 1.) că n-am murit, aşa cum a păţit văru-miu Trandafir acum vreo 10 ani într-un incident similar; 2.) că mi-au atenuat căderea clavicula (care s-a rupt) şi capul (despre care nu ştiu nimic, că muiştii ăia de la spital nu s-au obosit să-l cerceteze, dar ultimul lucru pe care mi-l amintesc înainte să leşin a fost c-am dat şi cu el de jos. Dovadă e vânătaia asta pe care o am la ochiul stâng, zici că mi-a futut careva o coadă de târnăcop). Şi aici ajungem la partea unde ziceam că nici înainte de brexit nu era grozav la engleji.

Timp de aşteptare ambulanţă? 4 ore. Să-ţi facă cineva o radiografie? 3 ore. Programare la chirurgie? Peste 4 zile. Şi uite aşa se face 29, marea zi, când eu vedeam ştirile despre brexit pe sky news, la coadă în spital. Când îmi vine rândul, doctorul se uită la radiografie şi zice:
- Mâine facem şedinţă cu ceilalţi doctori să vedem dacă te operăm sau nu peste alte 7 zile.
- Păi eu în 5 zile plec!
- Când te întorci?
- Nu mă mai întorc, mă duc înapoi la mine în ţară, asta trebuia să fie vacanţa mea, dar s-a rupt tot, myself included, chiar din prima zi, băga-mi-aş pula!
- Atunci va trebui să mergi să te operezi la tine în ţară.

Şi iacătă-mă-s aşteptând să se facă 2 aprilie să iau avionul, cu o fractură încă netratată pe care trebuie să o operez la mine în ţară. Ei, perspectiva acestui operat "la mine în ţară" e cea care mă umple de cele mai negre gânduri şi de cele mai pesimiste scenarii. Până acum am scăpat întreg de doctorii români, acum nu pot decât să mă rog să am noroc şi de data asta, deşi... Deşi şi dacă va decurge totul perfect cu ai noştri pe mine personal oricum mă aşteaptă vreo 8 săptămâni de chin. De-asta zic, după brexit sigur va fi naşpa. Cel puţin pentru mine. Până atunci, că tot se apropie paştele, vă urez tradiţionalul "ştie cineva un ortoped bun la mine în ţară?"

*Articol de dreapta, că l-am scris doar cu mâna dreaptă.

P.S.: Am tot auzit o vorbă prin folclorul online înainte să dau piept şi mai ales umăr cu sistemul medical britanic. Respectiv, cum că ăia ţi-ar da paracetamol pentru orice, de la dureri banale până la zoroastrism. E un mit. Uite, eu am fost la ei cu fractură de claviculă şi nu mi-au dat nimic. Nici măcar speranţe. Mulţumesc.