duminică, 21 iulie 2024
duminică, 7 iulie 2024
sâmbătă, 6 iulie 2024
Puii
Nişte binevoitori s-au hotărât să mă raporteze, aşa că că dacă mă căutaţi pe goagăl n-o să mă găsiţiţi. Deh, soarta. Deci. Mă întorc acasă de la nu mai ştiu ce concurs. Hai să bag la spălat, că după nişte arbitraj te faci praf, Hai-hai. Prima dată albele. În afară de alea cu care ai venit mai ai vreo două prin coşul ăla de rufe. Şi dă-i şi sapă. Bun. Asta dăm de pomană, că aşa a zis mama, asta aruncăm, că nu aşa a zis mama, dar aşa vreau eu, că nu mai încape nicăieri nimic.
Pe la jumătaea coşului de rufe - din ăla pliant, nu din ăla cu capac, dau peste un tricou alb cu negru şi zic dacă îl bag pe ăsta nu cumva fvt toate alea 5 cămăşi albe pe care le bag acum? Întrebarea mi-a fost întreruptă de faptul că tricoul meu sau ce era el, aşa, alb cu albastru-negru începuse să se mişte. Băi, eşti nebun, haina mea se mişca. Mă uit şi era un pui de pasăre. Viu. Un pui de pasăre mare. Era cât o găină, dar nu avea aripile dezvoltate şi nici nu cred că le va dezvolta vreodată, dar el încerca. Doar că nu îşi putea ridica cum trebuie capul de pe perna aia pe care o băgam eu la spălat.
Pentru că sunt un nesimţit, aştept să se umple coşul ăla de fiecare dată înainte să îl bag. Şi fiindcă am făcut asta din nou, nu am apucat să observ că treaba aia de lângă geamul de la baie care e imens, la fel ca toate geamurile din casa asta, inclusiv ăla de la veceu, nişte păsări au găsit de cuviinţă şă îşi facă cuib acolo. Eu încă nu ştiam faza asta. Deşi, acum, când mă gândesc, pare logic. Ce cuib să mai faci când un dement deja ţi-a făcut deja aşternutul? Ei, şi ajung eu şi văd treaba asta şi o iau razna, Adică, eu am mai văzut treburi la viaţa mea, nu vreau să dau exemple gen pisici spânzuraţi de bara de bătut covoare, zic doar aşa. Nu îmi doream să văd chestii din astea,
Deci, mă întorc acasă, le iau pe alea albe la mână şi ele încep să se mişte. Pfouou, Ce-i acolo? Un pui de animal, nimic nou până acolo. De atunci, tot ce s-ar fi putut numi discernămâmt m-a părăsit, Ştiţi, eu am văzut multe chestii la viaţa mea, dar nimic nu mă zăpăceşte mai tare decât să văd copii murind şi aia era ce vedeam acolo. Nişte pui de pasăre în agonie. Am luat rapid coşul de rufe şi l-am scos afară, zic, hai să-i scot la aer, i-am pus lângă tomberon, m-am gândit n-o să-i ia nimeni, cine ia un coş de rufe roz de lângă un tomberon, cu nişte pui în el? Dar ei se mişcau.
Am alergat într-un suflet până sus şi m-am întors cu o sticlă de apă şi am început să torn pe ei. Şi s-au revigorat, cumva. Unul dintre ei. cu un cioc din ăla absolut ciudat, s-a întors spre mine şi l-a deschis într-un fel de ziceai că e Alien sau Predator. Îmi cerea de mâncare. Credea că sunt mama lui. Nu văzuse niciodată altceva decât un veceu şi pe mine. Mă uitam la el ca un idiot, uitând câ eu aveam anşoa acasă şi că puteam să îi dau. Nu mai zic ce fel arătam eu oricum, cu lanterna de la telefon uitându-mă la un coş de rufe roz seara, când îşi plimba lumea copiii şi câinii, lângă gunoi.
Nu ştiam ce să fac, chiar nu ştiam şi nu mai judecam. Am sunat-o pe amica asta a mea, veterinar, nu a răspuns. Nu am dormit toată noaptea. Din oră în oră mergeam şi mai turnam apă pe ei. Pe la 5 dimineaţa am aţipit şi m-a trezit zgomotul maşinii gunoierilor. Până m-am pus eu pe picioare, până nu ştiu ce, până am coborât, ei luaseră deja tot, inclusiv coşul de rufe cu tot cu puii, am alergat după ei, dar deja erau departe.
Acuma, n-oi fi eu cel mai mare ecologist sau ceva, Când aveam vreo şase ani, bunică-mea mi-a zis vezi că a fătat pisica, du şi tu puii la pârâu. Eu i-am dus, numai că în loc să îi las acolo pentru cine mai avea şoareci să adopte unul, am legat punga şi i-am aruncat direct în apă şi i-am văzut murind. Nu o să-mi iert toată viaţa ce am făcut atunci. Sunt prietenul tuturor animalelor pe care le văd. Singura mea scuză este vârsta. Pe vremea aia nu îmi dădeam seama că şi alţii suferă,
Totuşi, rămânea o întrebare: ce dracu erau ăia? Porumbei nu erau, că erau cât o găină. Aripi nu prea aveau, că nu zburaseră în viaţa lor. Aveau nişte culori ciudate pe ei. Ce să fie? Şi mai erau şi bucuroşi când vedeau apă. nu toate păsările se simt bine în aşa ceva. Am stat, am căutat şi am aflat. Erau pescăruşi.