Străvechea artă a îngihiţiturilor mici (LXXVIII)

Tu nu mă iubeşti pe mine, tu îl iubeşti pe ăla care crezi tu că ar trebui să fiu.

Străvechea artă a îngihiţiturilor mici (LXXVII)

Not yet.

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXVI)

Du-te-n morţii mă-tii! Azi am văzut poze cu prima prietenă a mea din viaţa mea. Luminiţa. Incredibil. Era acum cel puţin 25 ani.

La ce temperatură dispare Alexandra?

Fata aia ori e vie şi e la produs în străinătate, ori trebuia să fie la produs, dar lucrurile au mers prost. Asta citesc pe net, asta zic şi eu mai departe, nu? Oricum, ceva cu futut pe bani. Cam obsedat netul ăsta de prostituţie de vreo 2 zile. Dar dacă or fi răpit-o pentru organe, ca pe Sorina? Sau poate trebuia să dispară că ştia adevărul despre Colectiv. Ori poate avea de la Soros ăia 50 lei pe cap de câine protestatar, nu i-a ieşit lovitura de stat de pe 10 august şi a fugit cu banii. Când nu aveau internet, proştii aveau o scuză. De când au internet, proştii au o scenă.

Asistăm azi la discuţii pe net, incredibil, despre câte grade trebuie să aibă focul ca să incinerezi un corp şi până şi un sclerozat ca mine îşi aminteşte cum inginerii de ocazie calculau câte grade trebuiau ca să se prăbuşească blocurile alea pe 11 septembrie. Vreţi scenariu dement? Vă dau eu scenariu dement: poate fata aia într-adevăr e vie. Şi poate nu e singură. Ea şi alte fete sunt sechestrate pe cine ştie unde şi vor muri de foame, pentru că ăla e prea nebun şi în loc să îşi uşureze situaţia eliberându-le le lasă aşa ca să scape de urme. Pe bune, aş face un spital şi pentru proşti.

P.S.: dacă ai informaţii despre o infracţiune şi nu anunţi autorităţile, te poţi face vinovat de infracţiunea de tăinuire; dacă spui tâmpenii despre infracţiuni, te poţi face vinovat de difuzarea de informaţii false; teoretic, în ambele situaţii poţi să ajungi ori la puşcărie, ori la nebuni, unde i-ar fi locul şi nebunului ăla. Dar eu te-aş duce undeva unde să stai cu ceilalţi proşti. P.P.S.: şi iată, dacă deschizi televizorul fix teoria de mai sus, aia cu fata ascunsă undeva. Bă, eşti nebun sau eşti prost?

Glume cu religie

M-a căutat o prietenă să-mi spună să nu mai postez pe fb glume cu religie, că sunt unii care cred şi poate îi jignesc. Am rămas surprins. Nu o să zic acuna că sunt glume nevinovate faţă de ce fac alţii, nu o să mă scuz, nu o să o dau în libertatea de exprimare, nu o să mă apăr în niciun fel. Dar ceva tot o să zic. Când eram copil, bunică-mea visa să mă facă popă. Aşa că prima dată când am citit biblia a fost în vacanţa dintre clasa a doua şi a treia, iar a doua oară a fost în vacanţa de iarnă dintr-a treia. După care m-am lăsat păgubaş pe linia asta, că aveam suficient discernământ încât să disting diferenţa dintre un basm şi o vrăjeală. Te prinzi chiar de la început, pe cărţile cu basme scrie de obicei basme, pe biblie nu scrie luaţi-mă în serios, dar cam asta se zice. Nu, mulţumesc.

Acuma, când eram acasă la Focşani, ne jucam prin curtea unei biserici din cartier. În timpul unei slujbe de duminică, m-am urcat în turla bisericii. Ce să vezi, acolo era plin de reviste legionare de prin anii 30. Cum mie îmi plăcea să citesc, m-am apucat de citit şi nu m-am oprit, de fiecare dată când era deschisă biserica mă strecuram acolo şi citeam. Era pe vremea comuniştilor, erau materiale interzise şi totuşi eu la 10 ani eram legionar convins. Fără partea cu religia, doar cu partea cu omorât evrei etc. De ce erau alea acolo? Ele aparţineau unui popă bătrân, care când stau să mă gândesc nu avea ce căuta acolo dacă nu ar fi bătut palma cu securitatea şi care rămăsese legionar şi după 50 ani şi le dădea lecţii de viaţă altora.

În fine, popa bătrăn se duce în rai să omoare evrei cu ceilalţi legionari ai lui şi vine unul tânăr. Eu rămân legionar, vine liceul, Cioran, căcat, vă daţi seama. Astăzi, când mai văd câte un  citat din Cioran, îmi dau seama ce prost eram atunci. Dar să revenim la popi. Vine ăsta tânăr, treaba merge, era chiar simpatic, uneori chiar am stat la slujbă. M-a luat o dată cu blăndeţe şi mi-a zis că nu se stă cu mâinile la spate în biserică. Ieftin. A propos de creştinism hardcore, bunică-mea (distinsă pentru credinţă cu icoane de la toţi popii cu care a avut de-a face) s-a certat cu toate babele din toate bisericile că nu se pun în genunchi când crede ea că trebuie să se pună în genunchi.

Aşa. Deci, popa ăsta, cum să vă spun, cu el amanta nu a fost la fel de blândă cu el cât a fost el cu mine. Femeia a intrat în biserică în mijlocul slujbei de duminică şi le-a zis enoriaşilor cine este şi că are trei copii cu el. Nu, nu cred că era legionar. Mai târziu aveam să devenim colegi de facultate. Şi a propos de facultate, înainte să ajung acolo credeam că cei mai nebuni băieţi sunt studenţii de la politehnică şi cele mai curve fete sunt la medicină. Nu e adevărat. Cel puţin în privinţa băieţilor. În privinţa fetelor rămâne valabil şi cred că există o explicaţie: aşa cum e mai uşor să ucizi dacă eşti obişnuit cu armele, e mai uşor să te fuţi cu toţi dacă eşti obişnuită cu corpul omenesc. Dar ăsta nu a fost niciodată un lucru rău. Sexul e un lucru bun.

Când am ajuns la facultate m-am răzgândit rapid, nu ăia de la politehnică erau cei mai nebuni. Cei mai nebuni erau ăia de la conservator, lăutarii, că vedeam ce fac, că stăteam cu ei în cămin. Greşit. Iau legătura cu văru, personaj fabulos, care era la teologie şi încep să o ard cu gaşca lui de colegi. Ei, ăia erau cei mai demenţi.Bătă cu sticle în cap, gangbanguri, hoţii, ce vrei tu. În liceul teologic sportul lor preferat era baba oarba în pula goală. Recent, s-au reunit. M-au sunat în miez de noapte să-mi spună să le fac rost de nişte cocaină mai ieftină, că ce-i aici, Monte Carlo?

Ce am spus mai conţine şi vreo două păreri. Restul sunt fapte. Reale. Nu sunt miştouri, nu sunt glumiţe cum mai fac eu pe facebook. Sunt unii care fac pe durii şi când se apropie moartea se roagă non-stop şi devin brusc credincioşi şi işi aduc aminte că la un moment dat au fost botezaţi. Dacă mă întrebi pe mine, nu o să răspund ca Olivia Steer când e întrebată dacă s-a vaccinat. Eu sunt undeva între ateu şi agnostic, nu ştiu sigur. Dar măcar recunosc.Şi da, fac mişto şi de credincioşi, şi de necredincioşi, mai ales că am observat că lucrurile astea se pot schimba mereu. Dar eu măcar fac mişto, nu îmi bat joc, aşa cum fac cei din exemplele de mai sus.

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXV)

Sunt sunat tot mai des de amici care au câte ceva pe suflet. Mă ţin cu orele la telefon şi vorbesc doar ei. Vor să se descarce. Îi înţeleg. Toţi avem probleme. Sunt un bun ascultător. E meseria mea să îi pun pe ceilalţi să vorbească. Dar când vorbim şi despre mine? Sunt prieten, nu psihiatru. Am şi eu probleme. Despre ale mele nu vorbeşte nimeni. Şi nici măcar nu ascultă.Şi nu prea îmi permit să dau sfaturi, prefer să aud şi atât, ştiu că asta ajută cel mai mult şi, în plus, cine sunt eu să dau sfaturi la alţii?  Dar  nici măcar nu mă lasă să termin propoziţiile. Iar eu stau acolo şi o suport cu stoicism, că am fost un prieten care ar muri pentru prietenii lui mereu şi nu glumesc, m-am băgat pentru prietenii mei în căcaturi la care alţii s-ar speria şi dacă le-ar vedea doar la televizor. Culmea e că toate astea vin din partea unor prieteni cu care aş face schimb de viaţă oricând. Adică problemele lor sunt 0. Pula. Aş da oricând problemele mele pe problemele lor. Deci, când vorbim despre problemele mele?