"Deci"  mă pregăteam de un somn de frumuseţe, de după-amiază, când, dintr-o dată, bătăi disperate la uşă. Cin' să fie? Nu aşteptam pe nimeni şi foarte puţină lume ştie unde stau. Deschid şi era vecina de la etajul habarnam. Dorea nici mai mult nici mai puţin decât să-i sparg uşa de la apartament.Doamna mama ei rupsese cheia în yală pe dinăuntru şi nu mai funcţiona uşa deloc. 

-Păi, vă dau trusa mea de scule, or... ce aveţi nevoie?

-Să vii să ne ajuţi.

-Eu?

-Da, tu, blocul ăsta e plin de pensionare, iar tu eşti băiat.

M-a făcut să mă simt tânăr, tre' să recunosc. Dar m-a şi pus într-o stare care mi-a amintit de toate datoriile. De când am greşit scara blocului beat, de când am greşit etajul drogat, de când m-au căutat vecinii să mă întrebe dacă ştiu cine le-a spart maşina azi-noapte, chestii din astea romantice. Nu ştiam dacă să râd sau să mă enervez. Sau să-i spun "madam, tu nu vezi că eu am faţă de hoţ de poşete, nu de şpringar?!"

-Dar nu ştiu să sparg uşi. Dar puteţi să faceţi cutare sau cutare, să vorbiţi  cu un lăcătuş, gen etc.

Băi, şi uitasem ceva. Ea a plecat, am coborât după ea, dar nu mai era. Dacă tot am coborât, m-am dus până la magazin şi când am ieşit m-am uitat după ea prin zonă şi am găsit-o. O să spuneţi "ce mare lucru să găseşti o vecină". dar, de fapt, este, nu vorbim aici doar de faptul că-n 3 milioane de inşi e mai complicat să găseşti pe cineva, dar nici nu vreau să mă laud, fac parte dintre ăia care când te caută te găsesc. N-am mailul ei, telefonul ei, fb-ul ei, nici măcar nu ştiu la ce apartament stă. Sau încearcă să stea, având în vedere că nu poate să intre în casă. Deci, am căutat-o şi am găsit-o. Există şi un mare dezavantaj la afacerea asta: uneori. îi găseşti şi p-ăia pe care nu-i cauţi.

Şi i-am zis ce i s-a întâmplat unei prietene la un moment dat, respectiv, s-a încuiat pe dinafară, a ieşit din casă, a uitat cheia înăuntru, uşa s-a închis automat. A chemat pompierii, ăia au venit, au intrat pe geam şi i-au dat drumul la uşă. În cazul ăsta, nu cred că va fi la fel, i-am zis. 

-Păi, şi cât o să-mi ceară pompierii? Că am vorbit acuma cu un meseriaş şi mi-a zis că mă costă 5 milioane cu totul.

-Nimic. Le spuneţi că aveţi o mamă în etate, sechestrată în casă, că s-a stricat yala şi că are o criză de panică şi că trebuie să ajungeţi la ea. Ar trebui să fie obligaţia lor.

-Păi, o să încerc să îi sun şi pe ei.

-Ce să-i sunaţi? Mergeţi la ei la poartă, sunt peste bulevard de noi, le explicaţi şi ar trebui să vă ajute. 

Nu ştiu ce a făcut până la urmă. Nu am auzit zgomote de flex pe aici, deşi ar fi fost prima oară când mi-aş fi dorit. Dar tot am rămas cu gândul ăsta: eu, spărgător de uşi?

 Era ziua lui, mare petrecere mare la birou, când m-a luat gagica lui deoparte şi mi-a zis:

-Uite care-i problema, am zis să discut şi cu tine, eu cu el, în stilul ăsta, nu mai avem niciun viitor împreună.

-Păi, ce s-a întâmplat? Se poartă urât sau...

-Nu mă fvte! Io-mi doresc şi un copil şi...

-Nu, stai. Sincer, acuma. El, când mai vorbim la o băutură, se laudă că vă încoţopeniţi ca iepurii.

-Nu-i adevărat! N u m ă f v t e, nu înţelegi? Eşti prietenul lui cel mai bun, vorbeşte cu el, fă ceva!

Nu ştiu cum s-ar simţi alţii într-o situaţie din asta, eu numai consilier marital nu sunt, dar nici prieten cel mai bun nu am - eşti prieten cu mine sau nu eşti, nu organizez concursuri de prietenie. Dar na, fiid tocmai acolo, tocmai atunci, cu o grămadă de substanţe în cap, m-am gândit pe loc "ori vorbesc cu el la modul  că îi zic ce mi-a spus ea şi risc un scandal imens, că el este un beţiv coleric, ori o fvt eu ca să le salvez relaţia".

-Îmi pare rău să aud aşa ceva, te cred pe cuvânt, uite, îţi promit că o să mă gândesc ce să-i spun ca să rezolvăm.

N-a fost nevoie să mă gândesc prea mult, că după 3 zile m-am trezit cu el la  uşă, plângând. Ea, între timp, rezolvase situaţia, îl înşelase cu altul, nu cu mine, l-a şi anunţat, l-a şi părăsit şi a plecat şi cu câinele lor de acasă. N-am stat mult cu el, i-am dat nişte confit de canard şi două sacoşe de beri, l-am lăsat să-şi lingă rănile în linişte şi m-am dus la femeia mea să-mi distrug şi eu relaţia.

 I-am văzut la o televiziune la care încă mă mai uit, nu ştiu de ce, pe nişte invitaţi pe care din când în când îi mai urmăresc, din nou, nu ştiu de ce, un general, un fost ministru de externe, un redactor-şef de revistă de istorie, plus un invitat surpriză. un specialist în droguri, absolvent al universităţii private Oxford. Şi prezentatoarea l-a întrebat pe ăsta de la Oxford ce ar trebui să facem cu drogurile. Omul a răspuns: trebuie să dezincriminăm posesia şi consumul, trebuie să ne concentrăm pe dealeri, iar la utilizatori trebuie chiar să ajungem să le dăm noi, ca să îi ţinem sub control (asta cu ţinutul sub control am băgat-o de la mine, dar pe aia cu dat noi chiar o redau cum a fost şi o înţeleg, ca om care a fost în fenomen. Mă rog, nu am dat droguri, dar seringi da.) Şi ăia din studio, întrebaţi ce părere au despre treaba cu drogurile şi măsurile propuse de tipul respectiv, care spunea că în ţări civilizate aşa s-a redus traficul cu nu ştiu cât la sută şi mortalitatea, aici insist, mortalitatea cu 70%, nu mai repet funcţiile şi titlurile lor, au reacţionat - oameni cam la 60 ani, ca nişte băieţi de clasa a patra întrebaţi despre fvtut, la modul "probabil e ca şi cum mergi pe o trotinetă cu paraşută şi trompetă şi girofar - românii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva". Aşa că hai să le dăm la toţi puşcărie pe viaţă că un dement i-a călcat pe unii. Nu se pricepeau, săracii. Dar de ceva mi-au amintit. Când începusem să fac ore suplimentare de engleză cu un profesor american în 1993, tipul nu ne învăţa doar engleza aia obosită, ne învăţa cultură americană, ca să-i zic aşa. Şi la un moment dat, a scos dintr-o carte o frunză. Şi a zis "câteodată la petreceri, noi fumăm asta." Eu m-am gândit "pfuai, un drogat!". Că eu aşa gândeam, fusesem crescut în stilul ăla comunist, cu gatewaydrugs, cu din alea, că dacă o iei cu iarba sigur ajungi să sugi pvla pentr heroină etc. Dar hai să nu mă duc prea departe. E păcat că ne-am adus aminte acum, nu eu, nu voi, de o problemă pe care noi, ca tineri, am trăit-o şi pe care trebuie să o judece nişte inşi cu 20 ani mai bătrâni decât noi şi care în tot timpul ăsta nu au înţeles nimic din ea.

 Pfoai, ce petrecere fusese la mine! Studenţie, cutare, singur acasă, nebunie. Dimineaţa, la prima oră, vecină-mea de dedesupt - cioc, cioc!

-Cristi, tre' să dau de mâncare la copii!

Era fiartă, dărâmată. "Pfuai, săracii". mă gândeam eu. Ştiam cum o bătea bărbatu-su şi-i reproşa că de la gătitul ei s-a îmbolnăvit de stomac - nu că doream eu să îi ascult, dar na, blocurile astea comuniste au o acustică beton, ca să zic aşa şi mă gândeam dacă îi hrăneşte sau îi pedepseşte.

-Tre' să dau de mâncare la copii şi e un prezervativ folosit în copac fix în faţa geamului de la bucătărie. Fă ceva!

"Fwtu-vă-n gwră care aţi făcut aşa ceva!" m-am gândit eu, că ştiam că eu mă distrasem în sufragerie, nu în bucătărie. Aşa-i când ai prieteni câteodată. Şi iată-mă pe mine într-un corcoduş, urcat până la etajul 2, pe nişte crengi mai degrabă fragile, bătut de vânt, noroc că eram mai lightweight, aşa, dând jos din copac un prezervativ folosit, dar nu de mine, Între timp, copacul respectiv a fost tăiat, nu ştiu de ce şi tot nu ştiu de ce, într-un fel, mi-e dor de el.

 Băi, deci, nimic funny aici. Am observat scandalul cu bătrânii şi persoanele cu probleme psihice abuzaţi şi abuzate prin nişte centre. Unde mai şi plăteau câte 4000 lei pe lună ca să ia bătaie şi să îi folosească ăia pe post de sclavi. Eu am văzut o chestie, că bunică-mea şi-a petrecut ultima parte din viaţă într-un cămin de bătrâni. La început era superb. Mai mişteaux ca la mine acasă. După care am văzut, când o vizitam, că de fiecare dată masa pe care o primea era mai sărăcăcioasă. Se pare că inşii ăştia, angajaţii de la centrele astea, după ce se obişnuiesc cu jobul, scapă de empatie şi devin muişti.

Când s-o îngrop pe bunică-mea, infirmierele plecau din camera ei într-o direcţie necunoscută cu bagajele ei de faţă cu mine. Adică devenind şi mai cretine şi mai scroafe.Negru, nu vezi că te văd???  I-am făcut parastasul acolo, la cămin. Că au zis că organizează ele şi m-am luat şi după alţii. OK.Dar ochi am.  Aproape nimic din ce planificasem pe masă, deşi toate ingredientele le cumpărasem eu, conform cererilor lor. Dar hei, e în regulă, le cam ştiu pe respectivele. O parte dintre ele cred că au fost colegele mele cât am prestat la asistenţă socială şi abia aştept să ne întâlnim din nou, că nu e ok. Numai eu ştiu câte balamale a trebuit să fie unse. Şi tot aici să ajungem?

Ce drăguţ, creşti vârsta de pensie pentru speciali, din 2040. Tai preţurile la alimente din gură, dar nu spui când şi pe banii cui. Tai stimulentele pentru industriile care chiar aduc bani. De când? De la 1 septembrie.  Anul ăsta.  De ce nu la 1 septembrie 2040? Dar nu reduci pensiile speciale, adică fix ce spune lumea că vrea să faci. Ce faci cu pensionarii cu pensie minimă? Iar îi prosteşti în faţă. Te răzbuni pe ăia cu pensie 1.200 RON că s-ar putea să-ţi iei tu pensia ta de 40.000 RON oleacă mai târziu decât ţi-ar conveni ţie. Te foloseşti de oamenii săraci ca să demonstrezi că tu faci sacrificii. Cui? Că oamenii ăia, în 2040 vor fi oale şi ulcele. Dar, până atunci, dacă lor le place aşa, să te voteze, că înseamnă că te merită.