Inca o dilema

Si e una complicata, uite, m-a tinut ocupat de n-am mai scris de luni de zile. "Deci" am un amic care sta cam prost cu femeile. Bine, aici s-ar putea intelege orice, doar stim cat de creative sunt femeile cand vine vorba de metode noi sa te faca sa te dai cu capu' de pereti. Sa precizam, zic: problema lui e ca femeile lui nu prea exista. Stiu, unii s-ar putea bucura pentru el acuma, da' pe el il cam apasa. De fapt, ce zic eu aici apasa, cam urla frustrarea-n el. Aparent, e greu de inteles de ce, cand te gandesti ca are niste campionate de arte martiale castigate, niste bani, niste masini, niste case, niste 2 facultati terminate si niste 28 de ani.

Multi l-ar invidia. Uneori, chiar si eu il invidiez, na, dar mai mult din mimetism, ca nici eu nu stiu de ce ma invidiaza cateodata pe mine. Prieteneste, asa. Asa-i viata. Toti ne invidiem unii pe altii, chiar si nejustificat. Aia mai bogati te invidiaza ca n-ai atatea pe cap, aia mai frumosi te invidiaza ca esti mai destept ca ei, aia mai destepti te invidiaza ca esti mai norocos si tot asa. In general, ne cam ofticam pe imaginea aia din capul nostru despre viata misto pe care o au ailalti, fara sa stim detalii, schelete din dulap, compromisuri, dedesupturi, frustrari, minciuni, frici, dosare penale si ce mai au ei in cârcă.

Problema lui e ca n-are femei de ceva timp, zice el. Eu zic ca problema lui e ca se poarta ca un om care n-a mai avut femei de ceva timp. Ca devine un frustrat si jumatate. *Atentie, am doi amici care se poarta ca niste oameni care n-au mai avut femei de ceva timp, postarea asta-i despre ala care n-are masini si case si facultati si 28 de ani, da? Sa ne intelegem. Asa. Si deja a inceput sa stea cam prost cu nervii. Acuma, stim cu totii ce l-ar calma, o muie de calitate, respectiv. Dar e mai greu s-o obtii cand devii un tip conflictual si un irascibil si jumatate.

Rabdare, ar zice altii. Io-s de parere ca poti sa ai toata rabdarea din lume, daca nu iesi din casa macar pe net, tot nefe ramai. Problema mea e ca nu stiu daca sa-i spun asta sau nu, ca nu stiu, la ce fel sunt femeile in ziua de azi, daca-i fac un bine sau un rau.

Terminatul

Umblu mai des sau mai rar printr-un anturaj de ardelence. Fete de oras, sa ne intelegem. Intotdeauna m-a distrat atitudinea lor fata de grasime. La ele, grasimea-i ceva asa, trecator prin viata, uneori o ai, uneori nu o ai, da' na, e mai bine s-o ai, ca sa fii sigur. Mananca ce vor, cat vor etc. Ca sa nu mai zic ca stiti cum e mancarea ardeleneasca. Lipsa asta de complexe combinata cu faptul ca in ciuda acestui slogan nu-s nasoale la hoit deloc, ba sunt chiar slabe cateodata, te pun pe ganduri. Te uiti la unii cum fac foamea si altii care baga-n ei ce vor si toti arata la fel si nu mai intelegi nimic. Are rost sa tii cura, n-are?

Si plec uimit la Focsani la bunica-mea unde sa fii gras devine obligatoriu, ca-n bancul ala cu homosexualitudinea. De la usa stiu ce-am sa discut dupa ce intru. Am incercat sa-i explic de 100 de ori ca ma simt bine asa cum sunt (sa m-apuc sa-i spun ca nu-i sanatos sa fii gras nici n-are rost, ea a trait mai mult, stie mai bine). Am renuntat. Stau si ma pregatesc pentru urmatorul moment, cand o sa discutam de ce nu mananc eu tot. La fiecare masa, ma ridic prea devreme, daca o intrebi pe ea. Vrea ea sa mananci tot, nu conteaza ca borasti dup-aia. Parca discut despre futut cu bunica-mea. Intotdeauna ma intreaba de ce termin repede.