Terminatul

Umblu mai des sau mai rar printr-un anturaj de ardelence. Fete de oras, sa ne intelegem. Intotdeauna m-a distrat atitudinea lor fata de grasime. La ele, grasimea-i ceva asa, trecator prin viata, uneori o ai, uneori nu o ai, da' na, e mai bine s-o ai, ca sa fii sigur. Mananca ce vor, cat vor etc. Ca sa nu mai zic ca stiti cum e mancarea ardeleneasca. Lipsa asta de complexe combinata cu faptul ca in ciuda acestui slogan nu-s nasoale la hoit deloc, ba sunt chiar slabe cateodata, te pun pe ganduri. Te uiti la unii cum fac foamea si altii care baga-n ei ce vor si toti arata la fel si nu mai intelegi nimic. Are rost sa tii cura, n-are?

Si plec uimit la Focsani la bunica-mea unde sa fii gras devine obligatoriu, ca-n bancul ala cu homosexualitudinea. De la usa stiu ce-am sa discut dupa ce intru. Am incercat sa-i explic de 100 de ori ca ma simt bine asa cum sunt (sa m-apuc sa-i spun ca nu-i sanatos sa fii gras nici n-are rost, ea a trait mai mult, stie mai bine). Am renuntat. Stau si ma pregatesc pentru urmatorul moment, cand o sa discutam de ce nu mananc eu tot. La fiecare masa, ma ridic prea devreme, daca o intrebi pe ea. Vrea ea sa mananci tot, nu conteaza ca borasti dup-aia. Parca discut despre futut cu bunica-mea. Intotdeauna ma intreaba de ce termin repede.