9 lei

- Trei legături de pătrunjel și un kil de roșii, vă rog.
- 9 lei. Îți pun 4 de pătrunjel și unu de roșii, să fie 10?
- Nu.
- Îți pun 3 de pătrunjel și roșii de 7, să fie 10?
- Nu.
Dacă privirile puteau să ucidă, eram de juma' de oră răstignit cu capu-n jos, ca Sfântul Apostol Andrei. Și eu, și prietenul meu, Lupul Alb. De Pavel Coruț.
- Păi, de ce?
-????
-????
- Că nu vreau eu. M-am săturat să mi se strice-n frigider chestiile de-un leu luate în plus.
- Păi, da, mamaie, un leu de la mine, un leu de colo, mai faci o economie, mai faci o cutare...
În capul meu rula o bandă. "Mai faci o economie, eu sunt o mahalagioaică din București care n-a văzut în viața ei o roșie crescând, dar m-au ales ăștia să vând eu în piață, că am fața de țărancă, mai țărancă decât țiganii de la care cumpărăm noi marfa. Sunt din București din tată-n fiu. Bine, m-am născut în comuna Militari, care a devenit cartierul Militari când ne-a mutat Ceaușescu la bloc, mânca-i-aș pula lui, că ne-a scos din cocioabe și ne-a băgat la 3 camere în 50 de metri pătrați, s-avem ce vinde cu 120.000 de euro la proștii ăștia care vin la facultate din Moldova și rămân aici și fac mizerie și ne iau locurile de muncă. Marcel are liceul și e dăcât barman, păi, e posibil??? Revenind. Deci, io sunt o bucureșteancă, că m-am născut la țară, dar n-am cultivat nimic, niciodată. Totuși, îmi e dor câteodată de căsuța mea. Când mă uit la câinii vagabonzi, parcă îi recunosc p-ăia de i-am lăsat noi de izbeliște pă străzi când ne-am mutat la bloc."
*Ca să nu vă obosiți voi căutând morala paragrafului de mai sus sau să mă înjurați că sunt frustrat că nu-s din București, vă ajut eu: așa se aude când vorbești despre un om fără să-l cunoști.
**Era, totuși, ceva la ea care m-a făcut să mă gândesc că monologul de mai sus e perfect posibil în cazul mamaiei respective.
- ... până la urmă, un leu e o pâine, mamaie.
20 de metri mai încolo:
- Bună seara, o cutie de Dicarbocalm, vă rog.
- Bună seara. 9 lei.

Oengeul

-          Deci, cum, în București sunt doar patru hingheri la atâția câini vagabonzi?

-          Da!

-          Jesus! Păi, hai să facem ceva, hai să punem mâna...

-          Să punem mâna unde?

-          Păi, să facem un oengeu, ceva, să ne prezentăm noi, voluntari, să ajutăm...

-          Păi și ce să facem noi cu câinii?

-          Nu știu, îi ducem unde vedem cu ochii, eu m-am săturat de ei!

-          Păi, să-i trimitem în cosmos, zic. Nu știi concursul ăla de trimis nave cu echipaj în spațiu? Poate reușim noi. Ne dau ăia și premiu. Cred c-am putea face un oengeu, am lua și bani, probabil fonduri de la București și cu siguranță donații de la bucureșteni, dacă îi anunțăm că le facem câinii cosmonauți. Iar pentru trimis țigani în spațiu cred că ne dau ăia și fonduri europene!

Tweet

Ieri a trebuit sa discut timp indelungat si sa trec niste hartii din mana in mana intr-un Altex cu un vanzator cu cate un herpes imens pe fiecare buza. N-am icter inca. Dar, la salbaticia capitalismului romanesc, m-astept in curand sa stau de vorba la magazin cu cineva cu lepră.

P.S.: De fapt, daca as fi patron sau meneger roman, as considera un angajat cu lepra un avantaj competitiv - poti sa-l pui sa munceasca in mai multe schimburi, pe mai multe raioane... Ce daca mor clientii, vin altii.