Cea mai deprimantă zi a anului

I-am văzut pe unii care mai-mai că ar fi interzis materialele negative la publicare, așa că hai, repede, până nu se lansează Ministerul Fericirii și nu mai avem voie să discutăm despre probleme:

Nu știu alții ce fac, dar pe mine ziua asta, calculată de unii, nu-i cunoașteți, drept cea mai deprimantă zi din an, m-a prins fix așa. Adică așa de prost cu nervii încât chiar m-am gândit că-i mai bine că-i acum, să scăpăm de ea și m-am temut să nu fie cumva cea mai proastă zi a anului de până acum. Morți, boli, falimente, despărțiri, incendii, depresii (altele decât alea de azi), singurătăți, previziuni negative, situații fără ieșire, luări de la 0, despărțiri, boschetăreală etc. Și-n mijlocul lor toate, EU. M-am gândit la un moment dat dacă nu cumva chiar din cauza mea s-or întâmpla. Dar nu, io-s doar unul dintre ăia care plătesc oalele sparte de alții sau de soartă. Eu sunt psiholog, consilier, mediator, planificator, ajutor, descarcerator mintal, acar Păun, asistentă, hamal, săgeată, bucătar-șef-adjunct, posesor de umăr de plâns, nutriționist, trainer, pompier, dar mai ales paratrăsnet pentru frustrările ălorlalți. Dar azi nu mai pot. Azi am simțit fizic că nu mai pot. Am încercat să număr în cap motivele pentru care azi ar trebui să NU fiu deprimat. Nu, clasicul măcareștisănătos nu funcționează nici ăla azi, când primele trei dăți când m-am sculat din pat m-am sculat să mă duc să borăsc. Iar restul motivelor de nedepresie sunt ori, undeva, departe, ori undeva, mai târziu. Rămân doar eu cu azi. Mai sunt 8 ore.