Hai să fiu și eu Ion Creangă 4: ospitalitatea ardelenească

Tocmai am văzut la știri că drumul Turda - Câmpeni a fost blocat de o cădere de stânci și că se lucrează la el. Să lase, domne, bolovanii acolo, să aibă și oamenii cu ce primi turiștii! Ospitalitatea ardelenească am cunoscut-o mai bine în prima vacanță de vară petrecută acolo, chiar la Baia de Arieș, unde-i acuma drumul blocat. Lumea era a mea. Aveam 15 ani jumate și-mi permiteam să fac orice. Fetele de-a unșpea se băteau la propriu pentru mine, iar neamurile se uitau prea fascinate la ce interesant a crescut prin alte părți un vlăstar al familiei ca să realizeze că beam și fumam de față cu ei la 15 ani. Până într-o zi, când am fost victima unei tentative de omor.

Da, am scris corect și știu și ce înseamnă. Mergeam dinspre Sartăș spre Baia de Arieș pe stradă. singur, la mijlocul zilei. Afară cald. Pe linia mocăniței (dacă nu știți ce e înseamnă că n-ați ieșit din mahalaua voastră decât ca să votați de mai multe ori la referendum) erau trei inși, n-am stat să ma uit după ei, cert e că m-au luat direct la înjurături. Erau la vreo 20 de metri de mine, dar nu i-am băgat în seamă, am mers mai departe. Am mers mai departe într-o salvă de cataroaie din alea de la calea ferată, mai precis. Unul m-a lovit cam la un deget de ceafă, de mi-a ieșit sângele prin tricou.

Am strâns din dinți și-am mers mai departe, dar bineînțeles că n-am scăpat fără întrebări când am ajuns acasă. Drept urmare, mai târziu, seara, aceiași trei m-au abordat în oraș. Erau bătuți vizibil. Mi-au spus că au luat bătaie acasă din cauza mea, dar că n-au aruncat ei cu pietre după mine acolo unde m-am întâlnit eu cu ei. Îmi venea să râd și cu asta i-am lăsat în pace, unul avea o urmă de bici pe față. Mai târziu am aflat că unchiul meu îl speriase pe bătrânul lor cu procuratura. Am trecut peste fază foarte repede, deși și acum, după ani, când ma gândesc la asta mi se cam scoală părul pe mine.

Ai zice că n-a fost nicio problemă, plm, certuri de copii etc. Mă, în niciun alt loc unde am fost nu a încercat lumea să-mi spargă capul cu bolovani de pe calea ferată și nici eu nu-mi amintesc să le fi făcut așa ceva la alții. N-am să încep cu de-al' de dar dacă. Acum, după ani, când știu că omorul nu se prescrie și-mi amintesc faza aia, îmi vine și mie să fac ca Băsescu și să întreb procurorii cine a vrut să mă omoare acum 20 de ani. Oricum, cât mă mai gândesc eu, dacă mergeți prin Ardeal, eu zic să luați și niște martori cu voi, că flăcăii ăia sunt încă în libertate și uite, tocmai le-a venit marfă. Eu m-am mulțumit cu bătaia atunci, că la 15 ani și eu gândeam ca Becali.

P.S.: Nu, nu erau unguri.

Huidu și Becali

Văd c-a ajuns pe toate gardurile discuția asta cu Huidu care a omorât trei oameni și-a pățit nu știu ce și Becali a făcut el ceva acum 16 ani și gata, îl distrug ăștia. Dragii mei, nu există nici măcar un termen de comparație între Becali și Huidu. După mine, nu aparțin nici măcar aceluiași sex sau regn. Sunt două chestii mai diferite decât prevede legea (ahem). Singurul lucru care ne interesează pe toți este să plătească amândoi pentru ce au făcut. Din punctul meu de vedere, s-a făcut justiție și eu sunt mulțumit. După legea de acum, cel puțin, atâta cât oi ști și eu, care mi-am dat licența exact pe infracțiunea lui Huidu. A fost mai strâmb, mai hăis, mai cea, trebuia mai mult la ăla, mai puțin la ălalalt, nu știu, probabil ei și judecătorii știu mai multe. Până una-alta, dacă nu vă convine, schimbați legea. Faceți o petiție online, suntem pe internet, e la modă. Între timp, eu sunt mulțumit că încă nu s-a introdus pedeapsa penală votată pe net, că m-am prins că lumea votează și aici fix ca la mine în drumu taberei și ne trezim cu toți borfașii prin parlament. Sau, dacă n-aveți net și nu puteți să votați pe Facebook, adresați-vă borfașului pe care l-ați trimis voi să vă reprezinte în parlament, dacă nu e arestat, cumva.

Provincialii (II)

- Deci, aici coborâm și-ncolo e piața 1 Mai, mai luăm ceva o stație.
- E, mergem pe jos, că de-aicea știu, am mai fost cu mama când a venit la diabet.

Un ascet

12:00. Eu tocmai m-am întors, c-am coborât după două sticle de vin. Sunt un destrăbălat, știu. La Maxbetul din față e schimb de tură sau ceva și e coadă la propriu. E plin de cocalari care așteaptă la rând să se ruineze. Au vârsta mea. Mă simt ca un sfânt pe lângă ei. Mă simt la fel de binecuvântat spiritual cât se simte Becali când trece pe lângă un boschetar fără bani. Un sihastru. Pe lângă ei eu aș trebui predat la școală. Subiect la BAC.

Aniversarea

Stați așa, să nu uităm: astăzi se împlinesc 23 de ani de la alegerile din 90. Alea, știți voi. FSN 67%. Nu e vina mea dacă sună familiar. Mă, văd că voi nu evoluați, asta vroiam să zic. Dar dacă voi nu și nu și vă complaceți în postura de plăvani, m-am gândit să facem ceva util cu politicienii, măcar. Să-i punem să facă educație, gen. Fiți atenți: luăm niște monitoare din alea mari, frumoase și niște playere. Le facem așa, niște sisteme pe care rulăm numai documentare. Le facem și o alimentare din aia deșteaptă, cu panouri solare, cutare-cutare, pac-pac. Și punem sistemele astea în niște care din alea de lemn, românești, tradiționale, dăm drumul la filme, după care punem la jug niște politicieni și îi mânăm prin oraș.

Adevăratul verdict

OK, m-am enervat mai devreme cu dosarul transferurilor, la fel ca toată lumea, mă gândesc. Urmează decizia în dosarul terenurilor lui Becali. Hai să vă zic de ce e mai importantă povestea cu gigi decât aia cu și mai nebunii lui veri: e vorba de prejudiciu. Ăia sunt judecați pentru un prejudiciu de niște milioane de dolari mari și lați. (Paranteză, la televizor toți țăranii parveniți sunt prezenți la declarații mai ceva ca superstarurile de la TED.) În dosarul terenurilor, prejudiciul este și mai interesant, pentru că la un moment dat becali era MILIARDAR de la terenuri. Acuma, România are nevoie de avioane, bineînțeles, pentru MApN. Așadar, cel mai simplu lucru să facem rost de banii ăia, miliardul ăla de dolari pentru avioane, ar fi fost să vindem terenurile alea. Dar nu mai putem. Astăzi nu e vorba de scăpat de niște ciobani mafioți. E vorba de ceva ce vom plăti toți, faceți un calcul simplu, dă vreo 500 de euro de persoană, mare, mică, proastă, deșteaptă, minoră sau interzisă, nu contează. Pentru că terenurile alea nu mai sunt ale noastre, banii tot trebuie să-i dăm și de-aia vreau să facă și cineva pârnaie, măcar să ne distrăm și noi, că verdictul adevărat e că oricum plătim cu toții.

TV

Mi-era frig și-am luat o bluză de-a gagică-mii pe mine. Așa-mi trebuie, dacă m-am uitat aseară la Eurovision.

Și

"- Și ce planuri de viitor aveți?
 - Să continui să beau."

Am un nici nu știu cum să-i spun, că nu mă mai recunoaște. E barman, oricum. Acum vreo decadă, eu eram barman și el bea la mine. Am trecut și anul trecut pe la terasa lui din Herăstrău și nici atunci nu m-a recunoscut. Îmi fute niște priviri goale când mă vede de nu-ți vine să crezi că am fost unii pe la alții pe acasă. Am să știu că am băut prea mult când nici eu n-o să-l mai recunosc pe el. Mă gândesc să-l folosesc așa, ca pe o unitate de măsură pentru scleroză.