Antireclama zilei

Cabral și Puya într-o reclamă cu Messi. Normal. Doar nu era să-i vedem într-o reclamă cu Stephen Hawking.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XLIII)

- Ce faci?
- ... încă sufăr după tine...
- Îmi pare rău să aud asta. Tu meritai mult mai mult...
- Da?
- Da. Tu meritai să suferi mult mai mult.

Mă duc

- Ce faci?
- Mă duc (să stau pe telefon) până la birou. Na, vineri, nu-i mare lucru de  făcut, mai ieși la o țigară (mai stai pe telefon), trece. Și oricum plec mai devreme, am vorbit cu băieții să mergem (să stăm pe telefon) la o bere. Mai vedem și noi o gagică (stând pe telefon)...Tu?
- Poftim? A, eu? Bine (stau pe telefon).
Mda. În curând o să mergem (să stăm pe telefon) și la curve.

Corcodușe

Uite, momente din astea când n-ai cu ce face o poză când mergi prin mijlocul Bucureștiului până la glezne în corcodușe că nu mai ai baterie la 6 dimineața te fac să te gândești că telefonu-i bun, de fapt, doar ca să te deranjeze alții. SF scenă. Bine că nu m-a prins furtuna aia aici. Sau cine știe? Oricum, sper că a fost doar în București, nu și pe la țară. Că altfel mâncăm la vară pe dracu chieptene. Că altfel iar o să fie un vapor cel mai mare producător agricol din România. De fapt, mă scuzați. Cel mai mare producător agricol al României cred că-i vama Giurgiu. Ei, acolo aș vrea o furtună din asta.

Un sfat. Hai, două

Cică una serioasă.

A început scandalul la vecini și s-a pus problema de mers prin armată, poate chiar la război și uite-așa, citind părerea unuia și altuia... De fapt, ce păreri? Nu-s păreri. Sunt doar ocazii să afli că ai tăi conțărani nu-s doar hoți. Nu, ei mai sunt și lași, egoiști și ipocriți. Sunt scuze penibile ale unor oameni care-au fost viteji toată viața lor numai din fața monitorului. "Nu vreau să-i apăr pe politicieni, ce-a făcut țara asta pentru mine, nu mă trimiteți să mor pentru maneliști" și-alte lături din astea care-ți întorc stomacul pe dos când te fac să te gândești ce scursuri umane își bat joc de dreptul la exprimare pe care țara asta li l-a dat. Am putea să discutăm despre spitalul ăla, așa corupt cum era, în care i-a adus mă-sa pe lume, de exemplu, sau despre școala aia de doi lei în care au învățat, unii mai bine, alții mai prost, să abereze în scris.

Dar n-o facem, că n-ar înțelege, cum refuză realitatea sau n-au puterea s-o discearnă, așa că vorbim despre chestii mai pe înțelesul tuturor. Dacă începe războiul, n-o să te întrebe nimeni ce părere ai despre încorporare, despre rostul conflictului, despre filosofia ta apropos de a-ți apăra țara. Sau dacă vrei ori ba. Nu. Din fericire, spre deosebire de mai demult, întrebarea va fi de unde vrei să-ți aperi țara, din armată sau din pușcărie. Eu chiar le recomand celor care gândesc ca mai sus să-și aleagă pușcăria. Oricum acolo le e locul, plus că ai și avantaje - ești păzit, nu invers, ai cazare și masă mai ieftin decât pe plajă în Vamă și-am auzit că faci și sex mai des. Dar (sfatul doi) e bine de vorbit cu mă-ta de dinainte să ascundă niște prezervative în oala cu sarmale, că ambalajul de eugenie cică nu se simte la fel de comod în cur.