luni, 5 mai 2014

Un sfat. Hai, două

Cică una serioasă.

A început scandalul la vecini și s-a pus problema de mers prin armată, poate chiar la război și uite-așa, citind părerea unuia și altuia... De fapt, ce păreri? Nu-s păreri. Sunt doar ocazii să afli că ai tăi conțărani nu-s doar hoți. Nu, ei mai sunt și lași, egoiști și ipocriți. Sunt scuze penibile ale unor oameni care-au fost viteji toată viața lor numai din fața monitorului. "Nu vreau să-i apăr pe politicieni, ce-a făcut țara asta pentru mine, nu mă trimiteți să mor pentru maneliști" și-alte lături din astea care-ți întorc stomacul pe dos când te fac să te gândești ce scursuri umane își bat joc de dreptul la exprimare pe care țara asta li l-a dat. Am putea să discutăm despre spitalul ăla, așa corupt cum era, în care i-a adus mă-sa pe lume, de exemplu, sau despre școala aia de doi lei în care au învățat, unii mai bine, alții mai prost, să abereze în scris.

Dar n-o facem, că n-ar înțelege, cum refuză realitatea sau n-au puterea s-o discearnă, așa că vorbim despre chestii mai pe înțelesul tuturor. Dacă începe războiul, n-o să te întrebe nimeni ce părere ai despre încorporare, despre rostul conflictului, despre filosofia ta apropos de a-ți apăra țara. Sau dacă vrei ori ba. Nu. Din fericire, spre deosebire de mai demult, întrebarea va fi de unde vrei să-ți aperi țara, din armată sau din pușcărie. Eu chiar le recomand celor care gândesc ca mai sus să-și aleagă pușcăria. Oricum acolo le e locul, plus că ai și avantaje - ești păzit, nu invers, ai cazare și masă mai ieftin decât pe plajă în Vamă și-am auzit că faci și sex mai des. Dar (sfatul doi) e bine de vorbit cu mă-ta de dinainte să ascundă niște prezervative în oala cu sarmale, că ambalajul de eugenie cică nu se simte la fel de comod în cur.

3 comentarii:

Anonim spunea...

pretene, tu scrii doar ca sa te citesti singur? observ ca nu ai niciun feedback in ultimul timp. nici macar intr-un timp relativ decent.
am descoperit blogul tau din intamplare, dar pana acum cred ca esti putin dus cu capul - in sens negativ, binenteles.
banuiesc ca incerci sa scrii despre conflictul din Ucraina. e doar o banuiala deoarece esti extrem de vag in ceea ce postezi. in afara criticilor aduse unor comenturi facute de altii si vazute doar de tine, nu spui nimic. despre ce ipocriti este vorba, care lasi, ce rahat mananci pe-aici? sper ca Bunul Dumnezeu nu te-a lasat sa lucrezi in presa. sfatul meu e sa descrii contextul, si apoi sa scrii glumele tale furate de la altii :)
Prietene, esti doar un pseudo-scriitor, esti un impostor cum se zice pe la noi. sau mai pe stiintific, esti un simplu blogger cu imense lacune in exprimare. nu aduci explicit niciun context, nu aduci niciun argument, esti doar un fute-vant frustrat care abia stie sa scrie romaneste. ma bucur sincer ca te-am descoperit si te voi urmari in continuare deoarece sunt sigur ca anul asta te vei ucide singur, si abia astept postarea in care iti este anuntat decesul. nu fii trist. priveste partea buna a lucrurilor: ai un fan care te urmareste.
hai cius!

Anonim spunea...

poți să urmărești până ieși la pensie, oricum n-ai să înțelegi nimic.

Cristean spunea...

mi se rupe pula de trollismele tale, "pretene". dacă erai inteligent înțelegeai ce scrie și nu te mai căcai pe dumneavoastră pe aici. și vezi că ai confundat labagiii de la televizor cu ziariștii, sunt chestii diferite, nu mai vorbi despre ei dacă nu te pricepi.