miercuri, 8 iulie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LIII)

Mă distrează foarte tare şantajul sentimental. Da, am ajuns la gradul ăla de rafinament. A fost o curbă de învăţare, e adevărat. Iniţial mă panicam şi eu, ca orice purtător de pulă, când auzeam chestii din astea. Uou, cum adică, dacă nu fac X, se duce şi bea o bere cu ăla? Pe urmă a fost râsul. Un râs nervos, de fost virgin care face pe durul. Pe urmă râsul amar. Râsul sătul de fiţe. Râsul ăla, pe care nu-l dai tare din tine de la început, că mai ai mult de râs, că nu ştii cât durează relaţia şi nu se ştie câţi ani mai ai nevoie să râzi. Pentru că eşti prea prost şi prea slab s-o termini tu. Dar s-a terminat cu râsul. Şi cu panicile. Pur şi simplu, azi ieşirile astea la sentiment nu mai au acelaşi efect. Azi nu mai pot fi şantajat. Azi mă doare-n pulă.

Niciun comentariu: