Străvechea artă a înghiţiturilor mici (XLVIII)

Şi a trebuit să apară ea. Că tot era sezonul meu de femei de 24 de ani. Nu neapărat pentru ceva, că lumea care mă cunoaşte ştie că io-mi fac prieteni prima dată, nimic altceva. Că dacă nu poţi fi amic cu cineva, nu poţi fi (de fapt, nu poţi să faci) nimic cu el sau ea. Dar uneori se întâmplă să ai amici mai ciudaţi (era să termin propoziţia asta cu "câteodată", imaginează-ţi cum ar fi sunat). Ideea-i că mi-a dat la operaţie. M-a făcut să vorbesc. Adică nu că nu aş vorbi eu. Zic aşa, Eu vorbesc. Dar vorbesc cu oameni de încredere. Iar în ea nu am încredere. Dar m-a făcut să vorbesc. Părerea mea? E o curvă dementă. Parc-ar fi singura din viaţa mea aşa. Dar cred că-n afară de problema cu histrionismul e o fată ok.

P.S.: S-au întâmplat un catraliard de coincidenţe astea două zile. Am fost la Cluj, dragă jurnalule. Povestim :))))