Sunt un fel de soroşist

Gata. Recunosc. Mă autodemasc. Şi nu-s soroşist de ieri, de azi, Nu, tată, sunt  un soi de soroşist de la 15 ani, adică de vreun sfert de secol, vă daţi seama? Bine, am spus deja, nu-s soroşist în sensul strict al cuvântului şi nici nu ştiu cam ce dracului ar putea însemna soroşist în adevăratul sens al cuvântului. Când eşti soroşist ce eşti? Eşti un angajat de-al lui?Te şantajează cu ceva? Te are-n buzunar, te-a filmat când ţi-a dat mită?  Eşti membru în fan clubul Soroş din localitatea ta? Îl iubeşti în secret, ai vise umede cu el, eşti gerontofil, ce-ai? În fine. Destulă semantică sau ce-o fi asta. Totuşi, mai trebuie lămurit ceva: nu-s soroşist pentru vreunul din motivele de mai sus. Sunt soroşist doar pentru că n-am nimic cu el. În afară de faptul că-i sunt recunoscător. Da. Recunoscător.

Să mă explic, dacă n-aţi luat-o toţi la fugă până acum. Spuneam că-s soroşist de la 15 ani. Mai grav, eram soroşist şi nici măcar nu ştiam! Cum s-a ajuns aici? Nu, n-am fost manipulat. Am fost chiar avantajat. Era 1993. Eram într-a noua şi eram printre primii privilegiaţi din ţara asta care au avut acces la internet, că liceul primise cadou un laborator IT întreg cu de toate şi nici măcar nu era de la minister. Şi uite-aşa, internetul te-a spălat pe creier, veţi spune. Nu. Aşa am învăţat enorm de multe şi m-am schimbat ca om pentru totdeauna. Am învăţat că mai există şi alte lucruri în lume decât cele pe care ţi le arată televizorul, radioul sau ziarul (sau vecina de deasupra). Am învăţat că există şi alte opinii. Am învăţat să verific o informaţie şi din altă sursă. Am învăţat mai bine limbi străine. La 15 ani deja aveam idee ce-i cu viruşii. Toate, chestii care aveau să-mi folosească tot restul  vieţii.

Ceva şi mai tare: într-o ţară în care eram încuiaţi toţi deja, că lumea se prinsese că deşi până în 89 fusesem comunişti, am rămas hoţi şi după, aşa că ne-au închis graniţele-n nas, eu am putut intra în contact cu oameni din alte ţări şi să le spun şi eu ce ştiu şi ce cred, nu numai să-i văd pe străini la televizor. Şi nici nu mai era nevoie să vadă că am scrisul de mână urăt. Aici, recunosc, internetul nu m-a ajutat deloc. Dar contactul cu străinii mi-a deschis mintea şi mai mult şi mi-a dat ocazia să aflu lucruri pe care nu ţi le spune niciodată niciun film şi niciun manual. Asta, pentru că aveam adresă de e-mail. Da, în 1993 eu aveam adresă de e-mail. Mi-o amintesc şi acum. cfaur@lufo.sfos.ro. Acuma, numele-i nume, lufo vine de la Liceul Unirea Focşani. Punctu-i punct, n-ai ce să-i faci (Gheorghe Hagi).  Iar sfos, aveam să aflu mai printr-a zecea, însemna Soros Foundation for an Open Society. Da, ăia donaseră calculatoarele şi plăteau conexiunea şi au dat domeniul pentru adresa mea de e-mail şi nu numai asta. Şi nu mi-au cerut niciodată nimic în schimb. Şi uite aşa am aflat eu într-a zecea că sunt un fel de soroşist. Şi uite aşa am ajuns eu să-i fiu recunoscător lui Soroş.