Colectiv 3

Iar am fost martor involuntar la Daciada de facut selfie, live pe fb si reportaj pe aifon, proba parastas. Evenimentul care de trei ani a devenit traditie si care a fost gazduit, ca de obicei, de piata din fata fostei fabrici Pionierul din localitatea Bucuresti, a avut un numar record de participanti. Lucrarile pot fi votate sau raportate chiar de public pe mai multe profiluri social media si bloguri pe care nu le vom preciza aici, ca-mi bag pula in ele.
Si acum serios: chiar nu inteleg cum asa ceva poate deveni o chestie mondena. Chiar nu inteleg cum sa nu poti sa taci dracului un minut, sa nu mai razi ca prostul, sa nu mai zici HEEI si sa nu mai dai hi5-uri cu colegii de hipstereala. Si pot sa pun pariu ca nici oamenii care ieseau de la aprins lumanari cu lacrimile pana in barba, inclusiv copilul ala de maxim 8 ani care plangea in hohote nu intelegeau de ce n-au loc sa treaca de tot felul de idioti care se hlizeau cu smartfoanele in mana.
Pe copilul ala o sa-l tin minte mult timp si n-o sa fie nevoie de nicio poza pentru asta. O sa ma ajute sa imi amintesc nodul in gat de frustrare si nervi si neputinta cand ma uit cateodata in jur si e multa lume proasta. Dar azi m-am lamurit de un lucru. Probabil cei mai multi dintre cei care posteaza sau participa la evenimente #colectiv se cred speciali, o minoritate. Adevarul dur este ca dintre ei, cei carora le pasa cu adevarat de #colectiv sunt ei insisi o minoritate.