Cine spune că 2022 a fost un an ca oricare altul ori l-a petrecut la puşcărie, ori la psihiatrie, ori pe altă planetă. Cel puţin ce am văzut eu a depăşit orice închipuire şi na, suntem aici oameni cu imaginaţie. O mare parte dintre lucruri am zis că nici n-are rost să le povestesc, că nu m-ar crede nimeni. Dar personal, am fost de sus până jos şi înapoi şi uneori, nu ştiu, parcă eram undeva niciunde, pe un fel de loc I pe un podium care era într-un tomberon. Şi la urmă, ghici, l-am terminat pe anul ăsta de unde am plecat. Poate că anul viitor ar trebui să facem mai mult pentru un viitor, ca să nu ne întrebe generaţiile de mai târziu de ce i-am lăsat cu mizeria asta de lume pe cap. Pace!
sâmbătă, 31 decembrie 2022
marți, 27 decembrie 2022
Shopping
După o oră foarte lungă, în sfârşit, terminaseră de luat ce le mai trebuia pentru revelion. Traumatizat din copilărie de o mamă care se uita la fiecare fir de pătrunjel din piaţă, el ar fi preferat să petreacă timpul ăla cărând saci de ciment. Ea zice, foarte veselă:
-Hai să nu stăm la coadă, hai să îţi arăt ceva.
Şi au mers la self-checkout. El era bucuros, nu mai făcuse aşa ceva până atunci, era genul ăla care mai nou pare dubios, ăla cu cash mereu la el.
-Uite, vezi ce simplu e? Hai să mergem.
-Păi, nu ai scanat tot. Unde să mergem?
-La maşină.
-Da, dar nu am plătit tot.
-Nu-i nicio problemă, o să vezi!
-Ce să văd? În primul rând ne văd camerele alea. Uite care-i chestia, dacă nu ai bani pe card... de fapt, dă încoace coşul ăla, că plătesc eu tot.
A urmat o luptă scurtă de tras-împins, dar au învins trasul şi plătitul. Pe drum spre parcarea subterană, dacă în afară de coşul de cumpărături ar fi fost şi un coş cu nervi, ar fi fost plin şi respectivul. Jos, în parcare, lângă maşină, el şi-a rulat o ţigară şi a aprins-o fix acolo, lângă semnul cu "Fumatul Interzis". În mintea lui rula altceva, de mai multe ori, ceva gen "doamne, cu cine m-am combinat?!" Şi a întrebat-o:
-Ce-a fost asta?
-Ce a fost ce?
-Ce ai făcut tu mai devreme.
-Am vrut să-ţi demonstrez cât de uşor îi putem face pe fraierii ăştia. Dar tu eşti prea prost, n-am cu cine, asta este.
-Tu ai vrut să-mi demonstrezi ceva furând?
-Dar nu e furt! Gândeşte-te cât fură ei de la noi! Şi hai să fim serioşi, tu n-ai furat niciodată?
-Ba da. Când eram copil, pe vremea comunismului, la un 1 martie ai mei nu mi-au dat suficienţi bani să cumpăr mărţişoare la toată lumea şi în încercarea mea prostească să nu mă fac de râs la şcoală, în îngrămădeala aia din piaţă, am furat nişte mărţisoare de pe o tarabă. Dar de atunci m-am maturizat şi nu-mi mai pasă dacă lumea crede că-i ceva naşpa să nu am mărţişoare şi să-mi bab pvla-n ele şi în 1 martie şi mai ştiu ceva: sunt obligat să plătesc taxe, rate şi facturi, dar nu mă obligă nimeni să dau cadouri sau să fur. Tu ai 35 ani şi se pare că nu ai învăţat lecţia asta şi îmi pare rău că am aflat aşa ceva tocmai acum, de sărbători, credeam că te cunosc.
-Măi, tu eşti sănătos la cap?! Corporaţiile...
-Corporaţiile?! Sănătos la cap nu cred că e nimeni în conversaţia asta. Tu eşti o corporatistă anticorporaţie. Visezi în gura mare să te muţi la munte să trăieşti o viaţă bio, perorezi mereu despre cum ne spoliază străinii, despre cum ne exploatează, dar n-ai renunţa în ruptul capului la funcţie, la salariu, la promovări, la bonusuri, la traininguri, la maşină, la abonamentul la sala la care nu te duci niciodată, la asigurarea medicală privată sau la teambuildinguri. Unde-i pancarta? Unde-i pancarta pe care să scrie "Jos corporatiştii care ne conduc" cu care să defilezi pe aici? De ce nu te legi cu lanţuri de uşă? De ce nu dai foc la hipermsrket, ci cumperi de la el şi încerci să-i dai ţeapă şi nu te duci să iei pătrunjel, lapte şi ouă de la bătrânica aia de la colţ sau de la ţăranii ăia pe care-i iubeşti atât de mult şi de la care nu cumperi niciodată nimic? Ştii tu, ăia de care faci mişto la băutură, când ieşi cu fetele după Casual Friday. Şi acum asta. Îmi pare rău, e prea mult.
-Hai, că văd că te-ai enervat, hai că discutăm acasă.
-Acasă? Ce bine-mi pare că am plătit chirie pentru o casă goală un an jumate cât am stat cu tine. Acasă mă duc eu, că m-aşteaptă 6 beri în frigider, tu te duci acasă la tine. Adio.
duminică, 18 decembrie 2022
Într-o dimineaţă. m-am trezit cu vecină-mea de dedesupt. şi când zic dedesupt nu spun că stătea sub mine din când în când, ci că locuia un etaj mai jos. Bătea la uşă. Lividă la faţă. "Ce s-o fi întâmplat?", mă gândeam eu. "O fi venit să-şi ceară scuze pentru felul cum gătea ea, care mirosea până la mine şi pentru care o bătea bărbatul ei că cică l-a îmbolnăvit de stomac?" Nu. Zice:
-Cristi, te rog frumos, fă ceva, în faţa geamului de la bucătărie, în copac, este un prezervativ folosit, fă c e v a, trebuie să le dau de mâncare la copii.
"Săracii copii", mă gândeam eu, "să aibă de ales între a se uita la un prezervativ plin de spermă şi mâncarea pe care le-a gătit-o mă-sa!".
Aşa că iată-mă pe mine urcând la primele ore ale zilei, înainte să plece copiii la şcoală, într-un cais până la cea mai înaltă creangă, echivalentul etajului 2, şi cea mai subţire să recoltez de acolo un prezetvativ folosit. Am uitat să spun, dar nu aveam mănuşi şi nu era un prezervativ folosit de mine. Cu un nod făcut foarte bine, altminteri. Dar hei, ce nu faci pentru copii?
Mă gândeam "Fwtw-n gură de prieteni, de-asta v-am primit eu să facem un gangbang la mine, ca să mă faceţi voi de râs la vecini???" Un cretin pe care nu l-am identificat, dar lista este destul de scurtă, în loc să arunce prezervativul la gunoi, l-a aruncat pe geam. Jesus, nici măcar nu dădusem muzica tare, nu deranjam pe nimeni şi totuşi m-am trezit în postura aia. De atunci, mi-am zis gata,: gangbanguri, doar în deplasare.
joi, 8 decembrie 2022
Vedenie
Eram acum vreo câţiva ani la Viena, la Leopold Museum, la o expoziţie Gustav Klimt. La un moment dat, ghida ne duce într-o sală plină de portrete. Erau acolo tot felul de celebrităţi moarte din diverse domenii, artă, ştiinţă şi ce o mai fi. Jung, Klimt, bineînţeles, Freud, Einstein etc. Şi ne-a zis:
-Aici sunt portretele intelectualilor şi artiştilor interbelici din Viena. După cum puteţi vedea, din această galerie lipseşte Adolf Hitler, din motive pe care le ştim cu toţii.
Fără să o întrebe nimeni. Dar cred că azi l-am văzut pe Adolf Hitler puţin.
marți, 6 decembrie 2022
Ştirea
Tot zappând pe teveu, că iar au schimbat ăştia ordinea programelor, n-am putut să nu observ că Securitatea TV tot afişează pe ecran sigla unei televiziuni de ştiri de pe afară. Băi, ce ştire! Bine, ce legătură au ăştia de la noi cu ştirile, numai ei în capul lor ştiu, dar şi acolo ştiu în varianta lor. Ştiţi, eu am fos învâţat că o ştire nu e că un câine a muşcat un om, ci că un om a muşcat un câine. Dar după atâţia ani de văzut atâtea despre atâtea şi atâţia, am ajuns la concluzia că niciuna dintre astea două de mai sus n-au fost niciodată ştiri. Poate. nu ştiu, erau dacă i s-ar fi întâmplat reginei Elisabeta şi ar fi o ştire cu adeăvat turbată dacă i s-ar întâmpla defunctei suverane aşa ceva vreodată de acum încolo. Cred că cea mai interesantă ştire ar fi să aflăm că la acest CeNeNeu deo Roumanie a apărut un talk show politic moderat de un câine.. Da, având în vedere specimenele de pe acolo, n-ar fi nici o ştire proastă, nici o idee rea.