Shopping

 După o oră foarte lungă, în sfârşit, terminaseră de luat ce le mai trebuia pentru revelion. Traumatizat din copilărie de o mamă care se uita la fiecare fir de pătrunjel din piaţă, el ar fi preferat să petreacă timpul ăla cărând saci de ciment. Ea zice, foarte veselă:

-Hai să nu stăm la coadă, hai să îţi arăt ceva.

Şi au mers la self-checkout. El era bucuros, nu mai făcuse aşa ceva până atunci, era genul ăla care mai nou pare dubios, ăla cu cash mereu la el.

-Uite, vezi ce simplu e? Hai să mergem.

-Păi, nu ai scanat tot. Unde să mergem?

-La maşină.

-Da, dar nu am plătit tot.

-Nu-i nicio problemă, o să vezi!

-Ce să văd? În primul rând ne văd camerele alea. Uite care-i chestia, dacă nu ai bani pe card... de fapt, dă încoace coşul ăla, că plătesc eu tot.

A urmat o luptă scurtă de tras-împins, dar au învins trasul şi plătitul. Pe drum spre parcarea subterană, dacă în afară de coşul de cumpărături ar fi fost şi un coş cu nervi, ar fi fost plin şi respectivul. Jos, în parcare, lângă maşină, el şi-a rulat o ţigară şi a aprins-o fix acolo, lângă semnul cu "Fumatul Interzis". În mintea lui rula altceva, de mai multe ori, ceva gen "doamne, cu cine m-am combinat?!" Şi a întrebat-o:

-Ce-a fost asta?

-Ce a fost ce?

-Ce ai făcut tu mai devreme.

-Am vrut să-ţi demonstrez cât de uşor îi putem face pe fraierii ăştia. Dar tu eşti prea prost, n-am cu cine, asta este.

-Tu ai vrut să-mi demonstrezi ceva furând?

-Dar nu e furt! Gândeşte-te cât fură ei de la noi! Şi hai să fim serioşi, tu n-ai furat niciodată?

-Ba da. Când eram copil, pe vremea comunismului, la un 1 martie ai mei nu mi-au dat suficienţi bani să cumpăr mărţişoare la toată lumea şi în încercarea mea prostească să nu mă fac de râs la şcoală, în îngrămădeala aia din piaţă, am furat nişte mărţisoare de pe o tarabă. Dar de atunci m-am maturizat şi nu-mi mai pasă dacă lumea crede că-i ceva naşpa să nu am mărţişoare şi să-mi bab pvla-n ele şi în 1 martie şi mai ştiu ceva: sunt obligat să plătesc taxe, rate şi facturi, dar nu mă obligă nimeni să dau cadouri sau să fur. Tu ai 35 ani şi se pare că nu ai învăţat lecţia asta şi îmi pare rău că am aflat aşa ceva tocmai acum, de sărbători, credeam că te cunosc.

-Măi, tu eşti sănătos la cap?! Corporaţiile...

-Corporaţiile?! Sănătos la cap nu cred că e nimeni în conversaţia asta. Tu eşti o corporatistă anticorporaţie. Visezi în gura mare să te muţi la munte să trăieşti o viaţă bio, perorezi mereu despre cum ne spoliază străinii, despre cum ne exploatează, dar n-ai renunţa în ruptul capului la funcţie, la salariu, la promovări, la bonusuri, la traininguri, la maşină, la abonamentul la sala la care nu te duci niciodată, la asigurarea medicală privată sau la teambuildinguri. Unde-i pancarta? Unde-i pancarta pe care să scrie "Jos corporatiştii care ne conduc" cu care să defilezi pe aici? De ce nu te legi cu lanţuri de uşă? De ce nu dai foc la hipermsrket, ci cumperi de la el şi încerci să-i dai ţeapă şi nu te duci să iei pătrunjel, lapte şi ouă de la bătrânica aia de la colţ sau de la ţăranii ăia pe care-i iubeşti atât de mult şi de la care nu cumperi niciodată nimic? Ştii tu, ăia de care faci mişto la băutură, când ieşi cu fetele după Casual Friday. Şi acum asta. Îmi pare rău, e prea mult.

-Hai, că văd că te-ai enervat, hai că discutăm acasă.

-Acasă? Ce bine-mi pare că am plătit chirie pentru o casă goală un an jumate cât am stat cu tine. Acasă mă duc eu, că m-aşteaptă 6 beri în frigider, tu te duci acasă la tine. Adio.