"Deci"  mă pregăteam de un somn de frumuseţe, de după-amiază, când, dintr-o dată, bătăi disperate la uşă. Cin' să fie? Nu aşteptam pe nimeni şi foarte puţină lume ştie unde stau. Deschid şi era vecina de la etajul habarnam. Dorea nici mai mult nici mai puţin decât să-i sparg uşa de la apartament.Doamna mama ei rupsese cheia în yală pe dinăuntru şi nu mai funcţiona uşa deloc. 

-Păi, vă dau trusa mea de scule, or... ce aveţi nevoie?

-Să vii să ne ajuţi.

-Eu?

-Da, tu, blocul ăsta e plin de pensionare, iar tu eşti băiat.

M-a făcut să mă simt tânăr, tre' să recunosc. Dar m-a şi pus într-o stare care mi-a amintit de toate datoriile. De când am greşit scara blocului beat, de când am greşit etajul drogat, de când m-au căutat vecinii să mă întrebe dacă ştiu cine le-a spart maşina azi-noapte, chestii din astea romantice. Nu ştiam dacă să râd sau să mă enervez. Sau să-i spun "madam, tu nu vezi că eu am faţă de hoţ de poşete, nu de şpringar?!"

-Dar nu ştiu să sparg uşi. Dar puteţi să faceţi cutare sau cutare, să vorbiţi  cu un lăcătuş, gen etc.

Băi, şi uitasem ceva. Ea a plecat, am coborât după ea, dar nu mai era. Dacă tot am coborât, m-am dus până la magazin şi când am ieşit m-am uitat după ea prin zonă şi am găsit-o. O să spuneţi "ce mare lucru să găseşti o vecină". dar, de fapt, este, nu vorbim aici doar de faptul că-n 3 milioane de inşi e mai complicat să găseşti pe cineva, dar nici nu vreau să mă laud, fac parte dintre ăia care când te caută te găsesc. N-am mailul ei, telefonul ei, fb-ul ei, nici măcar nu ştiu la ce apartament stă. Sau încearcă să stea, având în vedere că nu poate să intre în casă. Deci, am căutat-o şi am găsit-o. Există şi un mare dezavantaj la afacerea asta: uneori. îi găseşti şi p-ăia pe care nu-i cauţi.

Şi i-am zis ce i s-a întâmplat unei prietene la un moment dat, respectiv, s-a încuiat pe dinafară, a ieşit din casă, a uitat cheia înăuntru, uşa s-a închis automat. A chemat pompierii, ăia au venit, au intrat pe geam şi i-au dat drumul la uşă. În cazul ăsta, nu cred că va fi la fel, i-am zis. 

-Păi, şi cât o să-mi ceară pompierii? Că am vorbit acuma cu un meseriaş şi mi-a zis că mă costă 5 milioane cu totul.

-Nimic. Le spuneţi că aveţi o mamă în etate, sechestrată în casă, că s-a stricat yala şi că are o criză de panică şi că trebuie să ajungeţi la ea. Ar trebui să fie obligaţia lor.

-Păi, o să încerc să îi sun şi pe ei.

-Ce să-i sunaţi? Mergeţi la ei la poartă, sunt peste bulevard de noi, le explicaţi şi ar trebui să vă ajute. 

Nu ştiu ce a făcut până la urmă. Nu am auzit zgomote de flex pe aici, deşi ar fi fost prima oară când mi-aş fi dorit. Dar tot am rămas cu gândul ăsta: eu, spărgător de uşi?