Deci, ies campion național universitar de taekwondo prin 2005 sau gen. Nu vreau să mă laud. Zic doar așa. Nu m-a trimis clubul, nu m-a trimis universitatea, pur și simplu m-am dus și eu acolo, la federație și le-am zis "Pot să partikip și eu? "Ești student?" Nu, sunt masterand." A, deci, universitar. Atunci, da."

Mă duc și iau locul I și cea mai mare bucurie a mea a fost că muierea mea era în public și nu aș vrea să povestex aici ce mândră a fost de mine și ce partidă am avut cu ea în noaptea de după. Aș fi vrut să mă vadă și mama măcar o dată ieșimd ieșind campion, că nu a fost o singură dată, dar fără partea cu ce mi-a făcut prietena mea atunci.

Când am ajuns la concurs, habar n-aveam că fac parte dintr-o echipă. Dar așa eram, la festivitatea de deschidere am aflat că fac parte dintr-uc team. Eram coleg cu un tip care nu era coleg de club cu mine, era din altă parte. Eram pur și simplu colegi la aceeași universitate, eu la master, el la facultate.Nu doar că nu știam că am coleg, nu venise niciun antrenor, să aibă cine să urle la mine de pe margine nu al meu, al meu a urlat la mine atâtt: "CALM!", a trebuit să îl rog pe antrenorul de la Galați să stea la scaunul meu.Nu să te învețe el meserie fix atunci, dar măcar să facă prezența, să-ți dea apă la pauză și vânt cu prosopul și să te încurajeze.

Și omul m-a ajutat. După care, hai, medaliați, acuma, cu colegul meu ad-hoc, ne-am trezit pe locul 3 pe țară. Locul I îl luase Academia Navală. Veniseră ăia cu o trupă întreagă. Dar noi, deși eram 2, luasem ambii medalia de aur, fiecare pe categoria lui. Iar asta ne-a calificat pentru un loc pe podiumul pe echipe. Și hei, Și Universitatea București avea tot 2 oameni și tot 2 locuri I. Din motive pe care nu o să le spun aici, s-a hotărât că noi luam locul 3 pe echipe și ei locul doi.

Ne-au făcut poze, ne-au dat medalii și ne-au dat o cupă imensă. Bun, nedalii avem, dar cupa? Ce facem cu ea, o tăiem în două? Zic băi, hai să o dăm universității, că noi pentru ea am luptat.

-Hai, bine, mâine la secretariat, că azi e duminică.

Și mâine mergem acolo și zicem:

-Uitați, noi am participat la Campionatul Național Universitar și am câștigat chestia asta și vrem s-o dăm Universității.

Și a ieșit o chestie...

-A, păi nu se poate.

--Ce să nu se poată?

-Nu facem așa.

-Trebuie să discutați cu decanul, să nu știu ce...

-Să discutăm ce? Să-i cerem voie să călătorim în timp, în trecut, să ne rupem mâini și picioare pentru facultatea asta? Am zis că am câștigat ceva, vrenm să-l lăsăm aici, nu să vi-l vindem.

Și colegul ăsta cedează psihic. Se uită la mine și îmi zice:

-Știi ceva? Ia cupa asta și păstreaz-o tu.

Cine nu mă crede poate să verifice la mine acasă, că e acolo și în ziua de azi.