Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXIV)

Am fost fermecat azi pe 137. Era fermecătoare. Era clar, clar  că ea însăşi avea o viaţă mai mult decât interesantă, poate  mult mai interesantă decât o viaţă  foarte interesantă de care aş fi putut eu fi foarte interesat, but fuck it. Am ales să-mi placă. M-a fermecat. Şi-a mai şi coborât cu o staţie înainte de mine şi m-am şi uitat după ea cum pleca autobuzul în timp ce mă gândeam cum ar fi fost să mă apropii de ea în autobuz şi să îi şoptesc în ureche "am iarbă la mine", că era genul care ar fi apreciat, după cum spuneam şi am văzut-o şi pe ea uitându-se după mine şi sunt sigur că ne-am încrucişat privirile (între noi, nu fiecare pe ale lui). A fost fermecător.