Doamne, ce mi-am amintit!

Eram la o fată acasă, ei i-a sunat telefonul şi a stat aşa, vreo oră şi s-a certat cu prietenul ei care era în Spania, a făcut asta de faţă cu mine, ceea ce nu era cea mai frumoasă formă de preludiu, dar na, îmi plăcea de ea şi nu eram gelos. A urmat ce a urmat, dar la urmă, încă entuziasmat, nu aveam somn. M-am dus în sufragerie, am deschis televizorul şi nişte bere, am dat pe Arte, ca un pseudointelectual care se respectă şi am nimerit peste un concert John Lee Hooker pe care l-am devorat.

Ce fel cânta omul ăla şi trupa lui! Mai auzisem eu de el, dar atunci chiar m-a cucerit. Mi-am spus că la prima ocazie pe care o am să prind un concert de-al lui pe undeva pe unde îmi permiteam să ajung mă prezint, că vreau să-l văd live. M-am întors în pat, iar dimineaţa nu m-am dus direct acasă. Am trecut prima dată pe la un magazin de casete, cei mai de etatea mea cred că ştiu exact ce vorbesc. Am întrebat de o casetă cu John Lee Hooker şi am luat-o pe singura pe care o aveau. Şi m-am bucurat că aveau măcar una. Dacă întrebai de casete cu Vali Vijelie, aveau câte vrei. 

Am ajuns acasă, am băgat caseta în casetofon, am dat play, am dat drumul şi la televizor pe ştiri, pe mut, cum fac eu de multe ori şi prima ştire era că John Lee Hooker murise în noaptea aia.