Laptopul

Așa. Vine un amic la redacție când eram pe la revista aia de calculatoare sau magazinul ăla de calculatoare, cum îi zicea cineva. Fost coleg, se dusese unde erau banii ăia adevărați, își dorea o carieră serioasă, nu ce făceam eu. Dar na, relația cu presa e importantă mereu, iar influencerii pe vremea aia încă se încălțau cu fesul ca să nu le fie frig când mergeau în picioare pe sub pat. Așa că vine la origini, la presă. Și-mi dă o supersculă de laptop, costa 70 milioane acum 15 ani, încă nu fusese lansat pe piața de la noi. Să-l testez și să-i bag un review la ziar. Hai. Hai.

Dă-i teste, dă-i benchmarkuri, băi, bijuterie, ce mai. Deci, șmecher-șmecher. Mi-am luat laptop nou anul trecut, dar ăla de acum câți ani am zis e mai bun și acum. Trece timpul, două săptămâni sau cât a fost, îmi fac treaba, mă joc cu el pe toate părțile, era de 10 din 10, pe bune. După care, când mă pregăteam să-l sun pe om, să-l anunț că am terminat și de testat și de scris, descopăr cu groază ceva: calculatorul era. Ce nu găseam era ambalajul de la el, adică nici suporturi de driveuri, nici licențe, nici garanții, nici nimic.  Doar el și încărcătorul. Cu niște întrebări indirecte, am aflat ce se întâmplase - doamna de serviciu aflase că provenim din aceeași zonă geografică a vrut să se comporte ca o mamă și mi-a făcut curat foarte serios pe birou și a aruncat tot.

Îmi venea să intru sub pământ, nu știam ce ar fi putut să urmeze, deși sincer, dacă aveam banii ăia aș fi cumpărat eu scula aia. Doar că trebuia să prestez cel puțin vreo două luni pentru banii ăia. Dar mi-am luat inima în dinți și l-am anunțat și omul, băiat de zahăr, a zis nicio problemă. Am răsuflat ușurat. Deja nu mă mai gândeam doar la mine, mă gândeam și la el, că poate avea și el de dat explicații mai sus la el pentru așa ceva. Ca să nu mai zic că am văzut mailuri cu cc la șefi pentru mai puțin de atât. Vine, îl ia și mă întreabă:

-Băi, acum, pe bune, lasă faza aia, că nu se întâmplă nimic, am eu grijă. Așa-i că e...

--O jucărie fantastică. O să citești recenzia, am trimis la corectură, pleacă la tipar...

-Ți-a plăcut touchscreenul? 

-Care touchscreen?

-

Testul

Într-o dimineață, eram în laboratorul de teste de la PC Magazine și traduceam ceva din PC Mag-ul american, că aveam licență să facem asta. Era o atmosferă infernală. În jurul meu erau vreo 11 laptopuri. Că făceam și un test comparativ pe durata bateriei. Adică dădeam cu un benchmark în ele și vedeam cât țin. Benchmark-ul era un program care rula un clip cu o melodie super SF cu toți parametrii calculatorului dați la maxim. Inclusiv audio. Pentru că laptopurile au fost pornite pe rând, muzica aia dementă nu se auzea toată odată, sincronizat. Suna ca o melodie cântată de 11 instrumente, deși aceeași, în 11 timing-uri.

Și intră peste mine femeia de serviciu, să facă curat. Bine, mi-a făcut odată o fază de-mi venea s-o bat. Din exces de zel, făcând curat, a aruncat cutia de la un alt laptop în teste la gunoi ( nu știu, poate testa și ea rezistența ambalajului la cutia de gunoi), calculator care costa 70 de milioane în 2008. Cu tot cu licențe, cu cd-uri etc. Dar am trecut peste și am rezolvat și cu furnizorul. Că femeia mă iubea, mă. De când am discutat cu ea în lift și i-am zis că-s din Focșani, ceea ce-i parțial adevărat, că io-s fătat în Constanța și am stat mai mult de jumătate din viață în București mi-a spus că și ea e din Focșani foarte înduioșată și a început să mă trateze ca pe copilul ei. Bine, fără partea cu bătaia.

Așadar, întră femeia cu mătura și cu fărașul în mână în tostă hărmălaia aia suprarealistă și absolut enervantă și perturbatoare și obositoare, mai ales că nu era pe atunci foarte popular conceptul de work from home (sunt curios cum ar funcționa conceptul ăsta pentru personalul de la curățenie) și nu ne auzeam, așa că am urlat la ea: 

-BINE AȚI VENIT ÎN COSMOS!!!