marți, 28 iulie 2015

Două lucruri

"Două lucruri am să-ţi spun: unu, mi-e foame. De fapt, hai să încep cu al doilea."

luni, 27 iulie 2015

Opţiunea

De ce unele jocuri, după ce ai pierdut, nu-ţi dau decât opţiunea să apeşi OK?

duminică, 26 iulie 2015

O vorbă pe care n-am auzit-o niciodată

Sunt curios dacă a auzit cineva în viaţa lui următoarele: "Aveam o problemă, am fost la psiholog şi m-am tratat, n-o mai am".

luni, 13 iulie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LIV)

Să-ţi alegi cu cine vrei să petreci relaţia ta nefuncţională, cam asta-i piaţa astăzi.

miercuri, 8 iulie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LIII)

Mă distrează foarte tare şantajul sentimental. Da, am ajuns la gradul ăla de rafinament. A fost o curbă de învăţare, e adevărat. Iniţial mă panicam şi eu, ca orice purtător de pulă, când auzeam chestii din astea. Uou, cum adică, dacă nu fac X, se duce şi bea o bere cu ăla? Pe urmă a fost râsul. Un râs nervos, de fost virgin care face pe durul. Pe urmă râsul amar. Râsul sătul de fiţe. Râsul ăla, pe care nu-l dai tare din tine de la început, că mai ai mult de râs, că nu ştii cât durează relaţia şi nu se ştie câţi ani mai ai nevoie să râzi. Pentru că eşti prea prost şi prea slab s-o termini tu. Dar s-a terminat cu râsul. Şi cu panicile. Pur şi simplu, azi ieşirile astea la sentiment nu mai au acelaşi efect. Azi nu mai pot fi şantajat. Azi mă doare-n pulă.

luni, 29 iunie 2015

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LII)

Trei întâmplări

- Auzi, ce înseamnă to move on?
- Mmmm, ceva gen a merge mai departe, a trece peste... De ce?
- Păi, uite ce mi-a scris prietena mea: I have moved on.

*******************************************************************************

- Păcat că nu te-am cunoscut de mai demult. De fapt, nu. Că atunci diferenţa de ani dintre noi era mai mare...
- De ce, acuma e mai mică?

*******************************************************************************

- E adevărat că dacă mă masturbez penisul creşte?
- Da, dar după ce termini se face mic la loc.