Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXX)

Draghe jurnalule,
pentru că-i aniversare, lăsăm depresiile și ne gândim. Fumăm și ne gândim. "În dragoste, niciodată să nu zici eu am" suna o vorbă. Și totuși, ăla are mai multe gagici, ălalalt are mai multe neveste, alții au și nevastă și amantă etc. Nu-i corect. Uite, vine 1 martie dacă scăpăm cu viață de 1 februarie și nu-i corect nici măcar față de femei. Femeile n-au niciodată nimic. Ele-s doar curve. Eu propun să schimbăm asta cumva. Ar trebui să începem prin a spune că mai multe femei au același bărbat. Nu și viceversa. Aia se cheamă perversiune. Trebuie altfel. Mai fumăm și ne mai gândim.

Tweet*

- Din cauza viscolului, A1, A2 și A3 au fost închise.
- Foarte bine! Oricum nu mă uitam la ele.

*ciordită de pe fb

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXIX)

Felicitări, sunt singur din nou. Din cauză de orgolii. Mi-a spus că mă iubește fix după ce ne-am despărțit. Fix la o săptămână după ce am anunțat că avem o problemă și n-a zis nimeni nimic. De ce acum? Ca să ce? Păcat că unii citim mult și nu înțelegem nimic din ce citim. O chestie începută frumos și terminată într-un moloz de egoism, superficialitate și imaturități. La niște ani, când cică ar trebui să știi ce contează și cum să te porți. Îs cam ofticat, băga-mi-aș pula-n el de orgoliu. Ce să mai zic? Unii mor de bătrânețe, alții de singurătate.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVIII)

Relații

Cam rece scaunul. Mă uit pe geam la clădirile vechi cu termopane noi care provoacă sângerări la nivelul globilor oculari. Mă uit o tură și la distrușii cu vieți goale din jurul meu. Încerc să mi-i scot din cap. Nimeresc jocurile pe telefon din a treia încercare. Mă gândesc la amicul ăsta nou polonez pe care mi l-am făcut. E cam tânăr. Dar dă semne că înțelege ce-i spui. Și pe deasupra e și băutor mâna întâi. Până la urmă, indiferent ce limbă vorbim, suntem amândoi niște străini în orașul ăsta, zic. Din spatele tramvaiului se-aude "Bine, fă! Uite, vin să-ți aduc zece lei. De pulă să mă iei." Nimeni nu zice nimic. Cu atât mai puțin eu.

E miercuri dup-amiază, parcă. Sunt vraiște și-ar trebui să ajung la birou. M-am trezit cam de-o oră, singur, cu ușa de la intrare deschisă. La o amică pe care toată lumea mă-ntreabă de ce nu o fut. Mi-amintesc că aseară (sau azi-noapte sau gen) am primit la un moment dat un telefon disperat și isteric "UNDE-I PRIETENUL MEU?! CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EL?!" "Sincer să-ți spun, nu știu." L-am găsit mai târziu, dormea în dormitor. Revenind. N-o fut că n-o fut. Prefer să ne facem creierii praf și să bem câte 48 de ore, dar nu. Mi se pare un semn de maturitate din partea mea. Asta este. Este o relație matură.

I-am lăsat cheia de la intrare într-o pereche de  pantofi verzi. Dincolo de toate tâmpeniile, treburile astea zic ceva despre viața mea, mă gândesc. Știi care-i partea cea mai tare? Nimeni nu mă crede când le spun că am 35 de ani.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVII*)

Băi, voi ați văzut ce moace au oamenii îndrăgostiți? Nu prea mai umblu prin lume și m-am speriat în weekendul ăsta. Sâmbătă mă invită tovarășul meu Mitică Ceaules la o "plimberică" prin Herăstrău. "Ce dracu' ai, ești bulangiu?", îl întreb cu groază. "Nu, boule, mai vedem și noi oamenii, mai bem o bere, mai descifrăm misterele universului", m-a liniștit Ceaules, care a făcut Filosofia în ultimul trimestru la profesională. Accept, dar nu fără puțină spaimă. Până la urmă eram doi năroji în parc. Și în timp ce Mitică mă contrazicea, idiotul, pe o chichiță din "Fenomenologia spiritului" a lui Hegel, vedem două ființe umane ciudate pe o bancă.

Ziceai că erau singuri în parcul ăla, așa de tembel se uitau unul la altul. Se țineau în brațe și se priveau de credeai că unul dintre ei intră în pârnaie după o juma' de oră. Mitică, mai poznaș din fire, îmi propune: "Hai să aruncăm apă pe ei, am o găleată în mașină!". "Potolește-te, măi", îi zic. "Hai să trecem pe lângă ei și să ne beșim!", îi mai trece prin cap camaradului meu. Abia l-am ținut în frâu, voia chiar să-și dea pantalonii jos în fața bieților oameni. În fine, ne-am îndepărtat cu amărăciune că astfel de oameni populează parcurile. Trist. M-am gândit să fac o petiție, gen Gâdea - La pușcărie cu oamenii îndrăgostiți!

PS - by the way, Turgheniev spunea că, atunci când dorm, toți oamenii au fețe de imbecili. Dacă nu vă vine să credeți, treziți-vă noaptea și uitați-vă la partenerul de viață!

*Furată de pe net de la un anume Cristian Ciucă, nu-l cunosc personal

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVI)

"Femeia îți zice o dată o chestie. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Până când îți vine să-i fuți una. Ei, în momentul ăla ești al ei. În momentul ăla te are-n poșetă."

Cronică de film

Motto: "Ieși afară! Ieși afară din casa mea!!! IEȘI!!!"

Așa am învățat eu că nu-i bine să dai o palmă peste niște buci adormite și pârlite din greșeală la plajă-n fundul curții. Fix de la iubirea vieții mele. Dar hei, aveam 15 ani și de atunci nicio altă iubire a vieții mele nu mi-a mai făcut așa, deși, recunosc, au fost episoade când am reușit să fiu mult mai deplasat, mulțumesc lu' dumnezeu.

Am simțit nevoia să discut despre La vie d'Adele pentru că transmite un mesaj foarte important. De fapt, mai multe. Dar unu-i chiar important. Am fost tentat să zic după toate alea trei ore "pfuai, ce banalitate, zici c-am stat 3 ore și mi-am ascultat vecinii prin perete." Dar nu-i chiar așa. Vedeți, și mie mi-a luat un pic să-l înțeleg, deh, și eu am fire blonde. Bănuiesc că fiecare ar înțelege filmul ăla în funcție de ce fel de om este, dar până la urmă toți ar trebui să înțelegem un lucru. Mai suportați puțin, ajung și la el.

Dacă ești un distrus care are impresia că tot ce fac două lesbiene este să se încălzească până te azdruci tu între ele, atunci du-te la filmul ăsta, o să ai material de labă pentru o lungă perioadă după. E plin de scene megaexplicite și suficient de lungi. De fapt, mult prea lungi pentru oameni ca mine, care nu se uită la porn cu lesbi. Eu mă uit la altceva, dar nu despre asta vorbim aici, cert este că nu pot să spun dacă-s reușite scenele sau nu, că nu mă pricep. Dar explicite pot să spun că sunt, așa că nu vă uitați la filmul ăsta cu plozi prin preajmă, că s-ar putea să vă treziți cu ei lesbieni mai târziu.

Dar asta-i doar fațada. În final, filmul transmite un mesaj pe care îl știam deja, că de-aia m-am și declarat plictisit: lesbienele, imigranții, evreii, microbiștii, penticostalii, profesorii, artiștii, vecinii, scriitorii și toți ceilalți sunt și ei oameni. Se îndrăgostesc, beau, fac sex, fumează, se ceartă, se împacă, mănâncă. Trăiesc. Mor. Dar e în film o scenă. O scenă de despărțire pe care fetele alea două o joacă genial. Eu am simțit-o dureros de familiară și nu știam de ce. Acum mi-am dat seama de ce: pentru că au trecut 20 de ani de atunci.

Știți tipul de scenă, sunt convins că dacă n-ați trecut prin ea personal, tot v-ați lovit de ea cumva: despărțirea aia pe care o auzi de peste stradă, de la etajul 8. Dar pe care niciodată nu vor putea s-o reproducă ăia de la trădați în dragoste. Și-ajungem la mesajul ăla important, și totuși atât de banal. Poate că filmul se vrea un mesaj de toleranță. Sau o casă de toleranță. Nu știu. Mie filmul ăsta mi-a spus atât - indiferent unde ești, cine ești și ce cauți, dragostea e la fel.

Întrebare și răspuns poetic

Mă-ntreabă un amic dacă Eminescu era dac. Nu, era un moldovean xenofob. EminoVICI. Fix ca un alt mare patriot român - ZelinSKI-Codreanu. N-am nimic cu moldovenii (că și io-s pe jumate) și nici cu opera celor doi de mai sus. Treaba lor. Doar ziceam. Deși, dacă ne luăm după unii, și laponii sunt daci și tot dacii au inventat și alfabetul japonez, deci, e posibil orice.

Cvltivaj

Hai, la mulți ani sau ce-o fi. Am început anul cvlt. Am fost la Institutul Francez și-am văzut La vie d'Adele. Toate cele 3 (trei) ore ale filmului mi-au șușotit unii în spate. Chiar mi-a trecut prin cap să mă scol la ei să-i iau. Dar m-am gândit cum mi-ar sta cu numele într-o știre cu titlul BĂTAIE LA UN FILM CU LESBIENE! EXCLUSIV!